Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Un francez a câștigat ediția din acest an a Triadei MTB Avrig

Un francez a câștigat ediția din acest an a Triadei MTB Avrig

La Triada MTB Avrig din acest an, cei 650 de concurenți înscriși s-au întrecut pe o distanță de nu mai puțin de 150 de kilometri de trasee de mountain bike. Competiția pe etape a fost câștigată anul acesta de francezul Pierre Geoffroy Plantet, de la CSU Scott ProCycling.

Competiția de E-MTB, un segment destul de nou pe scena competițională de profil, a stârnit un interes neașteptat, 36 de concurenți fiind înscriși la această categorie. Deși bicicletele sunt asistate electric, participanții au pedalat pe trasee lungi și epuizante, arată organizatorii competiției. 

Concursurile pentru copii au adunat la această ediție un număr impresionant de participanți. Aproape 180 de copii între 4 și 14 ani au luat startul la cele 10 categorii din cadrul competiției. Traseul de tip XCO a fost amenajat în grădina Palatului Brukenthal și în zona centrală a orașului, fiind unul suficient de provocator pentru cei mici, mai ales datorită elementelor artificiale adăugate.

Duminică au avut loc concursurile de o zi – de 30 km, 45 km și 70 km,  plus un concurs de 20 km, la Categoria Family, rezervată copiilor însoțiți de câte un adult.

“A 7-a ediție a Triadei MTB Avrig a atras un număr record de participanți, cel mai probabil și ca urmare a perioadei lungi de inactivitate și restricții. Am avut concurenți motivați, vreme excelentă, trasee grele dar frumoase și rezultate pe măsura efortului depus. Toată lumea a respectat regulile de protecție sanitară și nu am avut incidente deosebite în cadrul competiției. Aventura pe două roti continuă! Ne vedem pe 7 – 8 august, pentru actul 2 din Triada MTB 2021 la Păltiniș!”

Rezultatele complete, pe etape și categorii, pot fi vizualizate pe https://triadamtb.ro/avizier/

Triada MTB Avrig a fost organizată de Scott ProCycling Romania, sub egida Federației Române de Ciclism. Evenimentul a fost cofinanțat și sprijinit de Primăria orașului Avrig și a fost cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu. La buna desfășurare a evenimentului și-au adus aportul Poliția Orașului Avrig, Poliția Locală Avrig, Inspectoratul de  Jandarmi Județean Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Veronel Băluță

Acum 2 ani

Nu mai putem fi romani in tara noastra de atatia straini care fura tot! Vai vai!
Raspunde

John doe

Acum 2 ani

S-a trezit trollul de serviciu. Te-au lasat ai tai sa stai mai mult pe net in seara asta?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus