Compania Apă Canal a transmis prin intermediul rețelelor sociale un mesaj prin care îi îndeamnă pe sibieni să nu mai arunce moloz din renovări și deșeuri din construcții în canalizare.
”Locul molozului, al resturilor de la șantierele de construcții sau de la lucrările de prin curte, nu este în canalizare. Când arunci așa ceva în canalizare nu scapi de problemă, ci creezi o problemă mai mare. Crede-ne, canalizările înfundate, care refulează, nu sunt o imagine frumoasă. Și da, te afectează în mod direct. Pentru sistemele de canalizare regula e una: mai bine prevenim, decât să tratăm.
Cum participi la prevenție? Data viitoare când lucrezi prin curte sau închizi un șantier, strânge molozul și balastul la un loc. Odată cu implementarea proiectului de colectare în județul Sibiu, deșeurilor provenite din gospodării și generate de activități de reamenajare și reabilitare se predau operatorului SOMA Salubrizare - Zona Sibiu
La vremuri noi, obiceiuri noi, pentru un oraș curat, așa cum merită să fie Sibiul nostru!”, au transmis reprezentanții Apă Canal Sibiu.
Mesajul vine după ce în luna mai, Apă Canal Sibiu a desfășurat o acțiune de amploare, ce a vizat colectorul care deservește zonele Ștrand - Calea Poplăcii - Valea Aurie - B-dul Victoriei. Prin această acțiune a fost eliminat balastul, pământul și alte resturi ce proveneau de la multiplele șantiere din cartierul Ștrand, deschise în ultimii ani.
”Lucrările de acest tip, menite să deblocheze colectoarele de canalizare, sunt complexe și necesită echipamente masive, de mare capacitate. Tocmai din acest motiv reprezentanții companiei doresc să arate importanța prevenției, printr-o campanie de postări prietenoase, în social media și în restul canalelor sale oficiale de comunicare”, mai transmit reprezentanții Apă Canal.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Administrație
Telefon:
0724 605 815
Ultimele comentarii
Acum 55 minute
L
Acum 7 ore
Aci Duțu
Acum 7 ore
Aci Duțu
Acum 7 ore
Aci Duțu
Acum 11 ore
Emil