Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Campion de weekend: șofer cu 1,22 mg/l alcoolemie

Campion de weekend: șofer cu 1,22 mg/l alcoolemie

Polițiștii rutieri au sancționat în weekend mai mulți șoferi care conduceau sub influența alcoolului. Cel mai băut dintre ei a fost un bărbat din Tălmaciu, la care aparatul a înregistrat 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.          

Vineri în jurul orei 19:30, pe strada Doamna Stanca din localitatea Șelimbăr, polițiștii au depistat un sibian în vârstă de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o îmbibație alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Sâmbătă în jurul orei 02:45, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Calea Șurii Mari de către un localnic în vârstă de 23 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Duminică, în jurul orei 13:20, pe raza orașului Tălmaciu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 105G de către un localnic în vârstă de 50 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Azi-noapte, în jurul orei 00:40, în municipiul Sibiu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Luptei de către un localnic în vârstă de 20 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei patru conducători auto au fost însoțiți la unități medicale unde le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge. Pe numele fiecărui conducător auto s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus