Reprezentanții Teatrului Național Radu Stanca anunță că multi-premiatul spectacol „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, pe baza unui scenariu inspirat de textul lui J. W. Goethe, poate fi vizionat de către public în 12 iunie 2021, de la ora 19:00, la Fabrica de Cultură IACM Construcții Sibiu. La ora 22:00, atunci când se încheie evenimentul atât spectatorii prezenți, cât și sibienii se pot bucura de focurile de artificii care vor fi amplasate, în mod particular, pe Dealul Gușteriței, pentru o vizibilitate record, din cât mai multe zone ale Sibiului.
Naționalul sibian va pune în practică o serie de măsuri sanitare excepționale pentru reprezentația spectacolului „Faust”. Accesul publicului se va face păstrând normele de distanțare prevăzute de lege, iar căile de intrare și de ieșire vor fi delimitate și semnalizate corespunzător. Spațiul de parcare destinat spectatorilor va fi separat de cel al organizatorilor. La intrarea în sala de spectacol, triajul epidemiologic al publicului va fi făcut cu sprijinul echipelor de voluntari SMURD Sibiu, spațiile fiind dotate cu aparatură specială pentru măsurarea temperaturii corporale, cu soluții dezinfectante și măști de protecție.
„Accesul publicului la Fabrica de Cultură IACM Construcții se va face în intervalul orar 18:00-18:45, iar pe toată durata evenimentului masca de protecție va fi obligatorie. Întreaga echipă TNRS implicată în această acțiune este vaccinată sau testată împotriva virusului SARS-CoV-2. Deși normele legale actuale permit atingerea unui grad de ocupare de 70%, Naționalul sibian a optat pentru ocuparea sălii în proporție de 50%, pentru a spori măsurile de siguranță sanitară”, transmit reprezentanții TNRS într-un comunicat de presă.
În condițiile în care cea de-a doua parte a spectacolului „Faust” presupune deplasarea publicului pe scenă, echipa TNRS va asista acest moment astfel încât să fie păstrată distanțarea și va asigura, în aceleași condiții, revenirea spectatorilor la locurile ocupate inițial. De asemenea, măsurile pentru combaterea pandemiei de coronavirus vor fi afișate în locuri vizibile în exteriorul și interiorul incintei evenimentului.
Foc de artificii la finalul spectacolului, în așteptarea FITS 2021
În încheierea evenimentului din 12 iunie 2021, la ora 22:00, atât spectatorii prezenți, cât și sibienii se pot bucura de un experiment pirotehnic conceput de Artificii Group, în întâmpinarea FITS. Focurile de artificii vor fi amplasate, în mod particular, pe Dealul Gușteriței, pentru o vizibilitate record, din cât mai multe zone ale Sibiului.
„Organizăm Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu în primul rând pentru și împreună cu sibieni. Faptul că vin oameni din întreaga lume este dovada deschiderii pe care ei, sibienii, au câștigat-o de-a lungul timpului, este știința de a primi musafiri și de a înțelege că motorul cultural poate fi o formulă de dezvoltare a acestei comunități. De altfel, am și demonstrat acest lucru. Opinia dumneavoastră este foarte importantă pentru noi, de aceea vă rugăm să ne transmiteți părerea dumneavoastră în privința acestui moment. Dorim să aflăm, justificat, direct de la comunitate, care este amplasarea ideală pentru focul de artificii din deschiderea și încheierea ediției FITS din 2021: pe Dealul Gușteriței, precum în experimentul din 12 iunie, sau din locația de tradiție, Piața Teatrului. Vă mulțumim și vă iubim!”, a declarat Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Sibienii sunt invitați să urmărească momentul pirotehnic și să transmită opinia lor despre acest eveniment, despre vizibilitatea acestuia și să opteze pentru una dintre variantele de locație. Opiniile pot fi transmise pe adresa de e-mail [email protected], până în data de 15 iunie 2021.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 7809
Ultimele comentarii
Acum 37 minute
Ban Cher
Acum 43 minute
Sibian
Acum 57 minute
Ovidiu
Acum 1 oră
Cetatean
Acum 1 oră
Ion Iliescu (RIP)