Săptămâna viitoare, sibienii vor avea inedita ocazie de a cina împreună cu Arhiducesa Gabriela von Habsburg, nepoata ultimului împărat al Austriei și rege al Ungariei, Boemiei și Croației. Evenimentul va avea loc la Ansamblul Agora Cisnădioara și marchează începutul vizitei arhiducesei în România. „Spațiu între – In between” este prima expoziție a arhiducesei în România, prilej cu care aceasta va veni la Cisnădioara.
Cina de la Ansamblul Agora Cisnădioara are loc în data de 17 iunie, la ora 19, iar începând cu ora 18 invitații vor avea ocazia să vadă lucrările arhiducesei în avanpremieră și să viziteze Gradina Agora, urmând ca la ora 20 arhiducesa să sosească de la aeroport.
„Participanții la această cină vor avea ocazia să viziteze, în avanpremieră, expoziția Gabrielei von Habsburg Spațiu între – In between, organizată la Kunsthaus 7B din Cisnădioara prin eforturile domnului Thomas Emmerling, colecționar de artă, o ocazie unică de a admira și cunoaște cele peste 20 de sculpturi litografii și monumente în aer liber”, transmit reprezentanții ansamblului Agora.
Evenimentul are loc în aer liber, oricine se poate înscrie, iar invitat special este naistul Radu Nechifor. Atmosfera este una rustică, iar prin intermediul acestui eveniment oamenii vor avea ocazia să o cunoască într-o atmosferă relaxantă pe artista Gabriela von Hasburg.
„Cina va avea loc în aer liber și va fi primul eveniment găzduit pe noua terasă a Ansamblului Agora. Meniul va fi unul de top pregătit și imaginat de Andrei Luminea de la Restaurant Pasaj și va fi compus din cinci preparate ce vor reflecta într-un mod extrem de creativ specificul acestor locuri. Vinurile vor fi prezentate de un somelier, reprezentant al Cramei Carastelec. Ambianța muzicală va fi asigurată de celebrul naist Radu Nechifor, alături de care ne vom reaminti și savura teme și lucrări cu specific românesc”, detaliază reprezentanții complexului Agora.
Ansamblul Agora Cisnădioara este un proiect dezvoltat de Carmen și Stefan Tobler, cuprinzând spații de cazare inedite, care pun în valoare vechi case săsești, precum proiecte educaționale și pentru dezvoltarea spațiului public. Costul de participare pentru eveniment este de 480 de lei de persoană, iar rezervările se fac la numărul de telefon 0740.045.916. Parte din fondurile strânse cu ocazia acestui eveniment vor fi folosite pentru a sprijini proiectele Asociației Little John din Cisnădioara și pe beneficiarii acesteia, persoane adulte cu dizabilități.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Gabriela von Hasburg la Cisnăd , expoziție in between , complexul agora cisnădioara , Sibiu , Radu Nechifor
Vizualizari: 3520
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Nonick
Acum 6 ore
Cichicean
Acum 7 ore
Cichicean
Acum 7 ore
@@Adina
Acum 8 ore
Herr