Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Județul Sibiu va înregistra la OSIM marca ”Gusturi sibiene”

Județul Sibiu va înregistra la OSIM marca ”Gusturi sibiene”

Pentru ”protejarea și stimularea gastronomiei ca parte a patrimoniului cultural”, Consiliul Județean Sibiu cere aleșilor județeni permisiunea de a înregistra marca ”Gusturi sibiene”.

În cadrul unui proiect cu finanțare europeană, Eurega Interreg Europe, a fost înființată și o structură în cadrul Consiliului județean Sibiu, ”cu scopul dezvoltării durabile prin gastronomie și acordarea de asistență întreprinderilor mici și mijlocii locale gastronomice”, după cum se arată într-un raport de specialitate elaborat de CJ Sibiu.

Această structură propune acum înregistrarea la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a sintagmei ”Gusturi sibiene”. În acest moment, aceasta este folosită pentru site-ul cu același nume, gusturisibiene.ro, prin intermediul căruia sunt promovați producătorii locali din cele cinci microregiuni ale județului Sibiu. ”Platforma Gusturi sibiene este o sursă de promovare, cunoaștere și publicitate a producătorilor locali din județul Sibiu, precum și un instrument care facilitează legătura directă dintre producător și cumpărător, având în vedere directivele și strategiile europene. Pentru dobândirea dreptului asupra mărcii «Gusturi sibiene» și protejarea acesteia, apreciem că este oportună înregistrarea acesteia la OSIM, în condițiile Legii 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată”, se mai arată în raportul citat.

Acesta însoțește un proiect de hotărâre care va fi supus dezbaterii consilierilor județeni în ședința programată în cursul zilei de joi. Prin proiect va fi aprobată și contractarea serviciilor de înregistrare a mărcii ”Gusturi sibiene” la OSIM.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 811

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Miron Florea

Acum 2 ani

Ce inseamna de fapt "Gusturi Sibiene"? NIMIC, doar un SLOGAN
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus