Luni,
27.09.2021
Ceata
Acum
7°C

Anunțate de trei ani, încep lucrările pentru schimbarea la față a Spitalului județean Sibiu

Anunțate de trei ani, încep lucrările pentru schimbarea la față a Spitalului județean Sibiu

În anul în care ar fi trebuit finalizate, încep lucrările de  reabilitare a tuturor rețelelor, de termoizolare, recompartimentări și dotare cu sisteme de producere a energiei regenerabile la două dintre cele mai mari clădiri ale Spitalului județean Sibiu.

Clădirile în care funcționează Maternitatea (spitalul nou dinspre bulevardul Corneliu Coposu) și cea a Blocului chirurgical au fost predate constructorilor în vederea reabilitării, anunță reprezentanții Consiliului Județean Sibiu.

Fiecare clădire în parte va avea un alt constructor, termenele de finalizare a lucrărilor fiind de 15 luni. Conform comunicatului CJ Sibiu, constructorii nu vor face deloc pauză pe perioada sezonului rece, astfel încât termenul de predare a clădirilor este anunțat a fi luna august a anului 2022.

În locul imaginii din stânga sus, ar trebui să avem din vara viitoare imaginea din dreapta jos

 

Cine, ce?

Cel mai mare contract a fost semnat pentru reabilitarea Maternității, având o valoare de aproape 19 milioane de lei, fără TVA, și fiind atribuit asocierii de firme sibiene Total NSA AG Construct SRL – Pro Hart Group SRL. ”Constructorul va realiza lucrări de refacere integrală a  instalației de apă-canal,  a celei termice, precum și a instalațiilor electrice și de ventilație. Totodată, se vor realiza recompartimentări, pereții exteriori opaci vor fi izolați, iar tâmplăria exterioară va fi schimbată. În plus, rețeaua de distribuție încălzire  se va înlocui cu o altă rețea pentru a evita pierderile termice”, descriu reprezentanții CJ Sibiu, într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului.

Celălalt contract, pentru clădirea blocului chirurgical, a fost încredințat firmei sibiene Balor Cons SRL, pentru suma de aproape 14 milioane de lei, fără TVA. Conform CJ Sibiu, sunt prevăzute ”lucrări de refacere integrală a instalației de apă-canal,  a celei termice, electrice, precum și a instalației de ventilație. De asemenea,  se vor reface pardoseli și tencuieli interioare, se va schimba tâmplăria exterioară, iar clădirea va fi izolată termic”.

De amintit că aceleiași societăți Balor Cons SRL i-au fost încredințate și lucrările de reabilitare termică și refacere a rețelelor și în ceea ce privește pavilionul în care funcționează Secția Dermato-venerologie a Spitalului județean. Lucrările care au o valoare contractuală de 2,3 milioane de lei au început luna trecută și au un termen de finalizare de zece luni.

”Lucrările se vor desfășura în etape, pe zone, pentru ca activitatea medicală a secțiilor să poată continua. În prima etapă, pentru realizarea lucrărilor la clădirea Blocului Chirurgical, secția Urologie se va reloca la parterul clădirii secției Medicală. De asemenea, pentru desfășurarea lucrărilor de reabilitare la clădirea Spitalului Nou (Maternitate), secția Cardiologie II își va restrânge activitatea”, comunicat CJ Sibiu

Fonduri europene, probleme românești

Toate cele trei contracte mai sus descrise sunt finanțate din fonduri europene nerambursabile, alocate prin Programul Operațional Regional 2014 - 2020.Este vorba de aproximativ 50 de milioane de lei. Pentru aceste fonduri, Consiliul Județean Sibiu a semnat contractul de finanțare în mai 2018, atunci când planurile de implementare erau mult mai optimiste: proiectele tehnice urmau elaborate până la finele lui 2018. Mai apoi, în perioada ianuarie – aprilie 2019, CJ Sibiu plănuia să angajeze constructorii, care să se apuce de lucru cel mai târziu în cursul lunii mai 2019. Astfel încât, în toamna anului 2021 să fie finalizate lucrările.

În realitate, licitațiile pentru lucrări au fost lansate cu o întârziere de aproape doi ani. Iar dintr-o eroare funcționărească, aceste licitații au fost mai apoi anulate: dintr-o eroare, anunțul de prelungire a termenului de depunere a ofertelor din partea constructorilor interesați nu a mai fost publicat (era vorba de prelungirea termenului din 12 octombrie 2020 în 21 octombrie 2020). După anulare, procedurile au fost reluate, cu termen inițial de depunere a ofertelor ziua de 7 decembrie 2020.

În acest context, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, dă asigurări că firmele de construcții vor fi atent urmărite pentru a se încadra în termene. ”Având în vedere disconfortul creat, atât cadrelor medicale, cât și pacienților, vom urmări constant ca lucrările să se finalizeze în termenul asumat de către constructori. Este foarte important, pentru noi, ca activitatea secțiilor să se desfășoare în condiții optime, iar în centrul atenției să fie sănătatea pacienților”, asigură Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, în comunicatul remis redacției Turnul Sfatului.

Detalii: puțuri de mare adâncime, aer condiționat. lift

Conform planurilor de acum trei ani, lucrările mai prevăd și amplasarea de sisteme de aer condiționat în cele trei clădiri, dar și forarea a 15 puțuri de mare adâncime pentru construirea unor pompe de căldură. Cu ajutorul acestora, se estimează că din energia utilizată pentru întreținerea celor trei clădiri, procentul de energie regenerabilă va fi cuprins între 17%, în cazul clădirii Spitalului nou, și peste 50%, în cazul clădirii care adăpostește Secția dermato-venerice. De altfel, clădirile vor avea un sistem automatizat de management al climatizării. 

Pentru clădirea maternității va fi amenajat și un lift, iar tot aici vor fi create săli de curs și pentru raportul de gardă în locul ocupat în prezent de magazinul-restaurant.

Garanția solicitată pentru este de cinci ani de la semnarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Miron Florea

Acum 3 luni

A se citi "se vopseste gardul, inauntru ramane leopardul"
Raspunde

John doe

Acum 3 luni

Ahahaha, total nsa, adica firma lui domnariu, fostul consilier local din partea pnl? Bai, tot mai rosie devine ciuma galbena!
Raspunde

Luca

Acum 3 luni

Sper sa se gandeasca si la un loc de parcare pentru pacienti , cu termen limitat . Daca vrei sa externezi/internezi un bolnav ai mari probleme cu parcarea . Doar cadrele medicale au voie sa parcheze in Spital , pacientii ... la 1-2 km , unde gasesc loc ... Chiar si in curtea spitalului sunt cateva bariere :-)
Raspunde

Zacuscă

Acum 3 luni

Pai parca faceau alt spital si bla si bla si bla bla....exact. De la spital nou am ajuns la spoitul celui vechi... bravo, consiliu judetean penelist. Felicitari trepanatilor care au pus stampila pe PNL... ati reusit in viata.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus