Luni,
20.09.2021
Ploi Scurte
Acum
13°C

Investiție de 77 milioane de lei în transport. 40 de autobuze Mercedes vor circula prin Sibiu

Investiție de 77 milioane de lei în transport. 40 de autobuze Mercedes vor circula prin Sibiu

Primăria municipiului Sibiu anunță luni semnarea celui mai mare contract din fonduri europene în actualul cadru de finanțare: 77 de milioane de lei pentru 40 de autobuze Mercedes de ultimă generație, cu toate dotările necesare.

“Astăzi am semnat cel mai mare contract de finanțare din fonduri europene pe care Primăria Sibiu a reușit să le atragă în actualul cadru de finanțare: modernizarea transportului public din municipiul Sibiu. Vorbim de o investiție de 77 de milioane de lei prin care practic vom încheia o etapă importantă în procesul de modernizare a sistemului de transport public. Doresc să felicit echipa din Primărie care a lucrat pe acest proiect amplu. Chiar dacă procedura de achiziție a fost contestată de unul dintre ofertanți, instanța a confirmat corectitudinea evaluării realizate de Comisie. Au fost mii de pagini de documentație care au trebuit analizate și multă atenție la toate detaliile tehnice”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Prin contractul semnat astăzi, Primăria Sibiu achiziționează autobuze, instrumente digitale pentru interacțiunea cu călătorii și un sistem modern de management al întregii flote Tursib.

“Autobuzele Mercedes-Benz setează standarde ridicate din punct de vedere al siguranței, calității și tehnologiei încorporate, dovedind totodată reducerea costurilor totale de operare și a emisiilor de CO2. Ne bucurăm de decizia autorităților locale din Sibiu de a miza pe soluțiile alternative de propulsie pentru transportul de pasageri şi, implicit, reducerea emisiilor de CO2 la nivel local”, spune și Anca Teodora Popescu, administrator al firmei Mercedes – Benz Trucks & Buses România.

40 de autobuze marca Mercedes vor fi livrate în Sibiu în termen de 10 luni, dintre care 29 cu o lungime de 12 m și 91 de locuri și alte 11 cu o lungime de 18 metri, articulate, cu 158 de locuri.

Autobuzele vor fi dotate cu validatoare duale de bilete care permit validarea biletului, abonamentului sau cardul de transport, dar și plata cu cardul bancar direct la bordul autobuzului. De asemenea, pentru confortul pasagerilor acestea sunt echipate cu climatizare, sisteme de supraveghere video și WiFi și cu un sistem de numărare a călătorilor din autobuze care va oferi o imagine despre gradul de încărcare pe traseele de transport public. De asemenea, acestea sunt optimizate pentru accesul persoanelor cu dizabilități, având podea coborâtă și locuri speciale în autobuz. Proiectul include realizarea unei stații de încărcare cu gaz natural comprimat pentru noile autobuze, în curtea Tursib.

Pentru întreaga flotă Tursib va fi implementat prin acest proiect un sistem de management care va permite monitorizarea autobuzelor pe trasee, putându-se astfel urmări respectarea orarelor de circulație, se poate ajusta frecvența sosirii în stație și se primesc informații despre starea tehnică a autobuzelor în timp real, ceea ce va face ca mentenanța acestora să fie mai eficientă.

Digitalizarea interacțiunii cu călătorii. Pe lângă achiziția mijloacelor de transport, acest contract include și modernizarea sistemelor conexe ale transportului public:

✔        Implementarea unui sistem de e-ticketing  pentru achiziția tichetelor și abonamentelor în format electronic, plata fiind posibilă direct la bord prin intermediul cardurilor, prin sms sau prin intermediul a 12 automate care vor fi amplasate în stațiile de autobuz.

✔        Crearea unui sistem de informare a călătorilor, atât în autobuze, cât și în stații. Prin intermediul unor afișaje digitale care vor fi instalate în 30 de stații, călătorii vor primi informații în timp real despre programul de circulație, legături cu alte trasee și cu alte moduri de transport, dar și despre incidente, devieri ale rutelor și întârzieri față de programul de circulație.

✔        Crearea unei aplicații mobile care să ofere călătorilor direct pe telefonul mobil informații despre timpul de sosire în stație a autobuzului, va permite configurarea rutelor și posibilitatea de a achiziționa electronic bilete și abonamente.

Vizualizari: 4351

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

7 comentarii

Ff

Acum 2 luni

rezista la gropi?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Legiunea Somonii Maneliști

Acum 2 luni

Ce rușine! Nu a avut loc nici o consultare publica autentică! Noi, cei 100.000 de noi sibieni care am ridicat acest orășel la stadiul de metropolă financiara și pol de dezvoltare, am fi dorit sa se achiziționeze autobuze BMW pentru a reflecta nivelul de trai creat de noi prin miliardele de euro pe care le-am vărsat în acest orășel de provincie. Următorul primar va fi oltean, cu suflet și trăire românească!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Dragos V-o Dă

Acum 2 luni

Este 2021 si primaria Sibiu inca cumpara autobuze pe baza de combustibil fosil.
Raspunde

Primăria Municipiului Sibiu

Acum 2 luni

Bună ziua. Autobuzele sunt ecoologice, fiind alimentate cu gaz natural comprimat.

Raspunde

Octavian

Acum 2 luni

M da este o variantă destul de costisitoare, dar îi întreb pe cei responsabili când și cum repară drumurile, bulevardele pe unde circulă aceste autobuze??? și noi cei care avem mașini!!! Se fac niște reparații de tot râsul acum în sec.XXI mai întâi se fac marcajele iar după vin cei cu asfaltarea și strică ce s a făcut etc.plus că în tot orașul acesta toate canalizările capacele care sunt pe șosele sunt praf dezastroase adevărate capcane și nu se rezolvă doar parțial iar după o perioadă sunt la loc,vezi șoseaua Alba-Iulia până la Aeroport etc.str.Salzburg a fost asfaltată parțial din loc în loc dar au mai rămas porțiuni întregi nereparate și vă pot da o grămadă de exemple, dar deh din birourile Primăriei se văd toate frumos și,,bine făcute" vai de noi până când ne mai furăm căciula unii la ații?????????
Raspunde

Ovidiu

Acum 2 luni

Da, arata bine, e un pas in fata. Sa le vedem pe strazi si sa vedem ce pot. Prefer marca Mercedes decat nu stiu ce marca din Turcia, cred ca se va vedea diferenta de calitate. https://www.mercedes-benz-bus.com/ro_RO/models/conecto/facts/technical-data.html

Raspunde

Cisnadianu Turmentat

Acum 2 luni

Mă așteptam să fie electrice, suntem totuși în 2021 și asta e tendința - vezi Zalău ca exemplu! Probabil că și electrice și Mercedes.... era prea scump și parandaratul - prea evident, zic!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus