Unitatea Militară de pe strada Avrig din Sibiu a găzduit joi dimineață ceremonia militară de redislocare și începere a activității în Garnizoana Sibiu a noului Comandament NATO. Sau, altfel spus, începând de astăzi NATO are oficial comandament în orașul nostru.
General-locotent Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării, a explicat cu această ocazie că alegerea Sibiului a reprezentat ”o decizie strategică de poziționare geografică” și că, de acum înainte, ”după așezarea acestei garnizoane pe harta comandamentelor NATO, multe drumuri vor duce la Sibiu pe Coridorul IV Pan-European”.
”Anticipez că activitatea militarilor internaționali va fi un câștig pentru comunitatea locală. Munca militarilor comandamentului corpului are nevoie de sprijinul comunității locale. Țin să adresez, pe această cale, mulțumiri locuitorilor Sibiului și să le solicit înțelegere pentru viitoarele activități ale NATO în orașul lor”, a declarat General-locotent Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării.
La eveniment au participat și numeroși invitați din administrația publică locală și județeană, precum președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, sau prefectul Dorin Crețu.
”De astăzi, Sibiul va apărea pe harta strategică și militară a întregii lumi. De acum, orașul nostru devine oraș-gazdă a unei structuri militare de talie internațională. Suntem mândri”, a spus și primarul Astrid Fodor.
Din punct de vedere procedural, Comandamentul Corpului Multinaţional Sud-Est (HQ MNC-SE) a fost înfiinţat în anul 2020, cu dislocare temporară în garnizoana București, iar în luna februarie a anului 2021 a fost activat în Structura de Forţe a NATO.
Acțiunile au venit după ce la Summitul NATO de la Bruxelles din iulie 2018, Președintele României a făcut cunoscută intenția de a dezvolta pe teritoriul național o capabilitate NATO de comandă și control ”în contextul demersului de adaptare a structurii de comandă a NATO și în condițiile necesității de adaptare la un mediu de securitate regional și internațional instabil”.
La Sibiu, comandamentul va funcționa temporar în cadrul unității militare de pe strada Avrig, până ce toate pregătirile logistice și administrative vor fi finalizate, după care centrul NATO se va muta mai aproape de centru, pe Calea Dumbrăvii.
Reamintim că Ministerul Apărării Naționale a lansat anul trecut o serie de licitații privind proiectarea și execuția ”infrastructurii statice a Comandamentului Corpului multinațional de sud est” a căror valoare depășește 100 de milioane de euro. Mai multe detalii despre investiții găsiți aici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: comandament , Sibiu , NATO
Vizualizari: 12422
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Periscop
Acum 1 oră
Excelent +1
Acum 1 oră
Bastiu
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 2 ore
Emil