La patru ani după ce Sibiul și Șelimbărul semnau un protocol de asociere în vederea unei noi legături rutiere între cele două localități, această conexiune realizată peste Valea Săpunului poate fi utilizată.
Era în primăvara lui 2017 când Astrid Fodor și Marius Grecu, primarii Sibiului și, respectiv, Șelimbărului, împuterniciți de consiliile locale din fiecare localitate, semnau un protocol de asociere. Acest protocol prevedea realizarea unui nou drum de legătură între cele două localități, mai precis între strada Octavian Goga din Șelimbăr și strada Oașa din Sibiu, peste Valea Săpunului. Scopul acestei investiții este de a prelua o parte din traficul care aglomerează ruta DN1 – bulevardul Vasile Milea din Sibiu.
O problemă de pod
Conform protocolului, fiecare primărie a fost responsabilă de alocarea fondurilor necesare, organizarea achizițiilor și supervizarea lucrărilor pentru modernizarea drumurilor de pe propriul teritoriu administrativ. În ceea ce privește podul peste Valea Săpunului, acesta urma să fie executat de Șelimbăr, Sibiul urmând să achite la final partea care îi revenea.
Podul, însă, n-a mai fost construit. Proiectul s-a poticnit la Sistemul de gospodărire a apelor Sibiu, ai cărui funcționari au arătat că nu eliberează aviz decât pentru un pod care să aibă o deschidere de minim șapte metri. Cu alte cuvinte pentru o structură imensă, pentru care nu există spațiu disponibil.
În acest context, proiectul a tot trenat. Sibiul a angajat constructorii care să modernizeze strada Oașa în toamna anului trecut, pentru suma de 1,4 milioane de lei, cu tot cu TVA, din care au fost amenajate și parcări, trotuare și au fost executate și lucrări la rețelele de iluminat, apă și canal.
Iar în locul unui pod, traversarea Văii Săpunului se realizează peste două tuburi din beton, fără ca acest podeț astfel construit să mai aibă trotuare, parapete ori balustrade. Potrivit administrației din Șelimbăr, finisajele la acest podeț nu sunt, deocamdată, finalizate.
Noua legătură între Sibiu și Șelimbăr se face peste un podeț cu două tuburi. Înainte de modernizare, era un singur tub, dar de diametru mai mare
Locuitori mulțumiți
Locuitorii din zonă se arată mulțumiți. ”Este foarte utilă legătura aceasta, noi o folosim des mai ales acum, când strada Octavian Goga este în reabilitare în partea dinspre drumul național”, arată o locuitoare a Șelimbărului.
Cât îi privește pe cei din Sibiu, unii dintre ei ar avea o rugăminte. ”E bun asfaltul, drept, dar circulă unii cu o viteză pe aici încât te sperii. Cum sunt și copii care mai ies la joacă, poate ar fi bune niște limitatoare de viteză”. Alții au cerut mai mulți stâlpi de iluminat în apropierea podului. ”Pe aici mai trec doamne și domnișoare pe jos și... vedeți ce vegetație e prin jur”.
Deocamdată, potrivit celor care locuiesc în zonă, traficul auto nu este aglomerat, nici măcar la orele de vârf.
Strada Oașa, Sibiu
Strada Octavian Goga, Șelimbăr
Drumul de legătură dintre Sibiu și Șelimbăr pe relația străzilor Oașa – Octavian Goga este a doua nouă conexiune amenajată în ultimii ani, conform proiectelor din Planul de mobilitate urbană durabilă adoptat în 2017 și care prevedea mai multe variante. Prima realizată ar fi cea dintre străzile Rampa Ștefan cel Mare (Sibiu) și strada Pictor Brana (Șelimbăr). Conexiunea este realizată, însă, prin intermediul unui podeț peste care se circulă alternativ. Legătura nu are nici trotuare și nici iluminat public.
Între str. Pictor Brana și Rampa Ștefan cel Mare, primul nou drum de legătură între Șelimbăr și Sibiu, se circulă alternativ
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: oasa , legatura , Șelimbăr , Sibiu , Octavian Goga , drum
Vizualizari: 13081
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Ron
Acum 4 ore
Mariana Deacu
Acum 4 ore
BittDanman
Acum 4 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 4 ore
Gheo Poplaceanul