Vineri,
26.04.2024
Innorat
Acum
7°C

Promovabilitate sub 50% la examenul de Titularizare. Sibiul, pe locul zece la nivel național

Promovabilitate sub 50% la examenul de Titularizare. Sibiul, pe locul zece la nivel național

Au fost publicate rezultatele obținute de cadrele didactice la examenul de Titularizare, înainte de contestații. Sibiul are două medii de zece obținute de dascăli care au susținut examenul pentru limba germană modernă și limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii. La nivelul județului Sibiu, procentul celor care au obținut note peste 7 este de 46,30%, mai mic cu aproape 20 de procente față de cel de anul trecut, când 62% dintre dascăli au promovat acest examen.  Rezultatele finale vor fi publicate în 28 iulie, iar repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante va avea loc în perioada 4 – 5 august.

Potrivit datelor primite de la Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, la nivelul județului procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 46,30% (locul 10 la nivelul țării), inferior în raport cu procentul consemnat în anul 2020 (62%), dar superior celui din 2019 (40,03%).

Două cadre didactice au reușit să obțină media 10 la acest examen (limba germană modernă și limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii), iar 301 candidați (46,3%) au obținut note între 7 și 9,99 (din 652 candidați care au depus lucrările pentru evaluare).

Din promoția curentă, 33,9% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte).

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 - 5 august 2021.

La nivel național, procentul de promovare este de 44,47%, în scădere în raport cu procentele consemnate în ultimii patru ani (58,66% în 2020, 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017).

În patru județe din țară și în capitală s-a înregistrat un procent de peste 80%. Este vorba despre Dolj – 85,04%, Cluj – 84,68%,  Maramureș – 84,25% și București cu un procent de e 83,15%.

Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 28 iulie, în intervalul orar 08:00 -12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene.

Distribuția notelor pe discipline:

Disciplina examen

Nr. lucrări evaluate

Nr. candidați cu note sub 5

Nr. candidați cu note între 5 și 6,99

Nr candidați cu note între 7 și 9,99

Nr. candidați cu note de 10

Procent note peste 7

AGRICULTURĂ - HORTICULTURĂ

2

0

1

1

0

50,0%

ALIMENTAȚIE PUBLICĂ

2

0

1

1

0

50,0%

ALIMENTAȚIE PUBLICĂ (MAIȘTRI INSTRUCTORI)

5

3

2

0

0

0,0%

ARTE VIZUALE (EDUCAȚIE PLASTICĂ / EDUCAȚIE VIZUALĂ / EDUCAȚIE ARTISTICĂ)

 

8

 

2

 

3

 

3

 

0

 

37,5%

BIOLOGIE

17

5

4

8

0

47,0%

CHIMIE

4

2

2

0

0

0,0%

COMERȚ

3

0

3

0

0

0,0%

CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICĂ

9

0

5

4

0

44,4%

ECONOMIC, ADMINISTRATIV, POȘTĂ

6

1

0

5

0

83,3%

ECONOMIE, EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ, ECONOMIE APLICATĂ ȘI EDUCAȚIE SOCIALĂ – EDUCAȚIE ECONOMICO-FINANCIARĂ

 

 

7

 

 

5

 

 

2

 

 

0

 

 

0

 

 

0,0%

EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

46

22

11

13

0

28,2%

EDUCATIE MUZICALĂ

6

3

0

3

0

50,0%

EDUCAȚIE SOCIALĂ (GÂNDIRE CRITICĂ ȘI DREPTURILE COPILULUI, EDUCAȚIE INTERCULTU-RALĂ, EDUCAȚIE PENTRU CETĂȚENIE DEMOCRATĂ)

 

 

 

8

 

 

 

0

 

 

 

3

 

 

 

5

 

 

 

0

 

 

 

62,5%

EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ ȘI APLICAȚII PRACTICE

1

0

0

1

0

100%

ELECTRONICĂ, AUTOMATIZĂRI, TELECOMUNICAȚII

 

1

 

0

 

0

 

1

 

0

 

100%

ELECTROTEHNICĂ, ELECTROMECANICĂ

1

0

0

1

0

100%

FILOSOFIE ȘI LOGICĂ, ARGUMENTARE ȘI COMUNICARE

 

2

 

0

 

0

 

2

 

0

 

100%

FIZICĂ

5

4

1

0

0

0,00%

GEOGRAFIE

13

3

7

3

0

23,0%

INDUSTRIE ALIMENTARĂ (MAIȘTRI INSTRUCTORI)

1

0

0

1

0

100%

INFORMATICĂ ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI

6

1

5

0

0

0,00%

ISTORIE

20

7

5

8

0

40,0%

KINETOTERAPIE

2

0

1

1

0

50,0%

LIMBA GERMANĂ MODERNĂ

10

0

0

9

1

100%

LIMBA ȘI LITERATURA ENGLEZĂ

40

3

7

30

0

75,00%

LIMBA ȘI LITERATURA FRANCEZĂ

6

0

4

2

0

33,3%

LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ

3

0

0

3

0

100%

LIMBA LATINĂ

1

0

1

0

0

0,0%

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

52

5

16

31

0

59,6%

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI MATEMATICĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE /COMUNICĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII /MATEMATICII ȘI EXPLORĂRII MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR (ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMBA ROMÂNĂ)

 

 

 

 

 

 

101

 

 

 

 

 

 

30

 

 

 

 

 

 

46

 

 

 

 

 

 

25

 

 

 

 

 

 

0

 

 

 

 

 

 

24,7%

LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ PENTRU COPII, PEDAGOGIE PREȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII  ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA GERMANĂ MATERNĂ ȘI METODICA PREDĂRII  ACTIVITĂȚILOR ÎN LIMBA ROMÂNĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR (ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR ÎN LIMBA GERMANĂ)

 

 

 

 

 

 

19

 

 

 

 

 

 

3

 

 

 

 

 

 

4

 

 

 

 

 

 

12

 

 

 

 

 

 

0

 

 

 

 

 

 

63,1%

LIMBA ȘI LITERATURA MAGHIARĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, MATEMATI-CĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, ME-TODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII MAGHIARE MATERNE/COMUNICĂRII ÎN LIMBA MAGHIARĂ MATER-NĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE/COMUNICĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII / MATEMATI-CII ȘI EXPLORĂRII MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR (ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMBA MAGHIARĂ)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

0

 

 

 

 

 

 

 

 

 

100%

LIMBA ȘI LITERATURA GERMANĂ MATERNĂ, LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ȘI UNIVERSALĂ PENTRU COPII, MATEMATI-CĂ, ELEMENTE DE PEDAGOGIE ȘCOLARĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII GERMANE MATERNE/COMUNICĂRII ÎN LIMBA GERMANĂ MATER-NĂ, METODICA PREDĂRII LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE/COMUNICĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI METODICA PREDĂRII MATEMATICII/MATEMATICII ȘI EXPLORĂRII MEDIULUI ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR (ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ÎN LIMBA GERMANĂ)

 

 

 

 

 

 

 

2

 

 

 

 

 

 

 

0

 

 

 

 

 

 

 

1

 

 

 

 

 

 

 

1

 

 

 

 

 

 

 

0

 

 

 

 

 

 

 

100%

LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, PEDAGOGIA PRE-ȘCOLARĂ ȘI METODICA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚI-LOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIȚA DE COPII (ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR ÎN LIMBA ROMÂNĂ)

 

 

 

 

153

 

 

 

 

7

 

 

 

 

56

 

 

 

 

88

 

 

 

 

1

 

 

 

 

58,1%

MATEMATICĂ

40

5

27

8

0

20,0%

MECANICĂ

3

2

0

1

0

33,3%

MECANICĂ (MAIȘTRI INSTRUCTORI)

2

0

1

1

0

50,0%

PRELUCRAREA LEMNULUI

1

0

0

1

0

100%

PROFESORI DOCUMENTARIȘTI

2

0

1

1

0

50,0%

PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ

15

0

0

15

0

100%

RELIGIE BAPTISTĂ

1

0

0

1

0

100%

RELIGIE ORTODOXĂ

19

3

6

10

0

52,6%

TERAPIA EDUCAȚIONALĂ COMPLEXĂ ȘI INTEGRATĂ (EDUCATOARE, ÎNVĂȚĂ-TORI, ÎNVĂȚĂTORI-EDUCATORI)

 

 

1

 

 

0

 

 

1

 

 

0

 

 

0

 

 

0,0%

TRANSPORTURI (MAIȘTRI INSTRUCTORI)

1

0

1

0

0

0,0%

TURISM ȘI SERVICII

3

2

1

0

0

0,0%

Total judet Sibiu

652

118

229

301

2

46,3%

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus