La începutul acestei luni a avut loc deschiderea sesiunii extraordinare a Adunării generale a Asociației Comunelor din România și întrunirea în ședință ordinară a Consiliului director al Asociației Comunelor din România (ACoR).
La eveniment au participat Mihail David, comisar general adjunct în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, care a discutat cu primarii comunelor membre ale ACoR, prezenți la întâlnire, modalitățile prin care se poate îmbunătății colaborarea între autoritățile publice locale și Garda Națională de Mediu.
Astfel, dialogul interactiv dintre reprezentanții ACoR și Mihail David a deschis calea unui parteneriat între Filialele Județene ale ACoR și reprezentanții Gărzii de Mediu pentru conservarea resurselor naturale și pentru asigurarea unui mediu rural sănătos, curat și nepoluat.
Totodată, în cadrul lucrărilor Adunării generale au fost abordate o serie de probleme cu care se confruntă comunele din România și au fost dezbătute subiecte ce vizează activitățile ACoR, precum prezentarea principalelor activități realizate de ACoR în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile și analiza stadiului desfășurării alegerilor pentru organele de conducere ale Filialelor Județene ale ACoR.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 967
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
O sibianca
Acum 3 ore
Eu
Acum 3 ore
Kokos
Acum 3 ore
LOL
Acum 3 ore
Hermannstadt