Vineri,
19.04.2024
Partial Noros
Acum
5°C

46 de locuri în plus la grădiniță pentru copii din Șelimbăr

46 de locuri în plus la grădiniță pentru copii din Șelimbăr

Inspectoratul Școlar a aprobat soluția propusă de primarul Marius Grecu, astfel încât la grădinița din Șelimbăr s-au mai creat încă două grupe.  În urma acestei schimbări, toți copiii cu vârsta de peste trei ani care au depus cerere pentru accesul la învățământul preșcolar în Șelimbăr vor avea un loc, anunță primarul comunei, Marius Grecu.

Cele două grupe au fost amenajate de către administrația locală din Șelimbăr astfel încât să se soluționeze toate dosarele copiilor, cu vârsta de peste  3 ani, care au fost respinse la finalul etapei I, conform calendarului înscrierii în învățământul preșcolar 2021-2022, anunță administrația locală pe pagina de Facebook.

Două grupe care funcționau în cadrul grădiniței au fost mutate în corpul școlii generale, iar în locul acestora s-au format două grupe noi de câte 23 de copii fiecare. În situația în care părinții care se aflau pe listă au găsit un al loc în grădiniță pentru copiii lor, vor fi primiți în aceste grupe copii de sub trei ani, în ordinea depunerii dosarelor, a anunțat administrația locală.

Pentru restul copiilor de sub trei ani se așteaptă încă finalizarea grădiniței care acum se construiește pe strada Doamna Stanca, neexistând o altă soluție. ”În ceea ce privește situația copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 3 ani, precizăm faptul că aceștia vor fi înscriși la noua grădiniță care va avea sediul pe strada Doamna Stanca, în momentul finalizării și autorizării acesteia. Primăria Comunei Șelimbăr intenționează să dea în folosință grădinița de pe strada Doamna Stanca cât mai repede posibil, având o capacitate de peste 120 de locuri și de asemenea va demara lucrările pentru construirea unei alte grădinițe în cartierul Tineretului din Comuna Șelimbăr cu o capacitate de 150 de locuri și termen de finalizare în anul 2022. Totodată, menționăm faptul că Primăria Comunei Șelimbăr face demersuri pentru identificarea altor spații și terenuri care să poată fi  amenajate cu destinația de unitate de învățământ”, anunța primarul Marius Grecu în 1 iulie 2021.

(Sursa foto: pixabay.com)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus