Sâmbătă,
13.09.2025
Partial Noros
Acum
24°C

Când făcuse ultima verificare tehnică autobuzul Tursib care a luat foc în Sibiu zilele trecute

Când făcuse ultima verificare tehnică autobuzul Tursib care a luat foc în Sibiu zilele trecute

La finalul săptămânii trecute un autobuz Tursib a luat foc în mers, pe Șoseaua Alba Iulia, în cartierul Turnișor. Din fericire niciun călător nu a fost rănit. Noul director al Tursib a explicat pentru Turnul Sfatului că ultima verificare tehnică a autobuzului în cauză fusese făcută în luna mai a acestui an.

”Precizăm faptul că ultima verificare ITP a mașinii a avut loc în data de 7 mai 2021. Acest tip de verificări se efectuează în cazul fiecărui autobuz din parcul auto al Tursib la un interval de șase luni. La acest tip de autobuz reviziile tehnice se efectuează la 24.000 de kilometri parcurși, cel în cauză având ultima revizie tehnică efectuată în data de 24 mai 2021”, a transmis, în scris, directorul general al Tursib SA Sebastian Torneanu.

Cât privește cauza izbucnirii incendiului, acesta este încă în curs de cercetare.

”Cu privire la incidentul petrecut în data de 4 august 2021 în urma căruia autobuzul Tursib cu numărul de înmatriculare SB 42 TSB a luat foc, precizăm faptul că deocamdată cauzele evenimentului sunt în curs de investigare. Flacăra s-a manifestat în zona din spate și a fost stinsă de către echipajele de pompieri înainte de a afecta întreg autobuzul. Autobuzul a suferit avarii minore. După finalizarea investigațiilor și ulterior a reparațiilor necesare, acesta va putea fi repus în circulație ”, mai spune Sebastian Torneanu.

Cu această ocazie, conducerea Tursib își cere scuze călătorilor și dă asigurări că depune tot efortul necesar pentru ca transportul public în Sibiu să se desfășoare în cele mai bune condiții.

Amintim că incendiul de săptămâna trecută este totuși unul rar. Un incendiu similar s-a mai petrecut în urmă cu trei ani, când un autobuz al Turisb a luat foc în stația fabricii Continental, la prima oră a dimineții. Detalii aici.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 2488

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

4 comentarii

Marc

Acum 4 ani

Terminați cu scuzele astea de rahat,în fiecare dimineață când merg la lucru vad șoferi furând motorină, or fi uitat robinetul deschis! Se vede clar ca noul director a început să danseze după melodii puse de alții.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Rammstein

Acum 4 ani

Nu se poate, chiar în orașul păzit cu câini să se întâmple??..vedeti daca n-au fost vetificate autobuzele de câinii covid??..nu mai luau foc...pe viitor să apelați la cei din aeroport să vă dea verificarea!!..vorba unui mucalit,..nici o zi fără un câine..Arbeit Macht Frei!!
Raspunde

Ion

Acum 4 ani

Bun anunț, parcă nu știm cum se fac itp-urile la Tursib,50 de lei și se rezolvă,nu va mai chinuiți sa veniți cu scuze spre călători,se vede cu ochiul liber ce transport de calitate ne oferiți!!! La voi acolo trebuie schimbat modul de lucru, va trebuie seriozitate multă, ca la șparlit sunteți campioni!!!
Raspunde

Nelu

Acum 4 ani

Asa este. Si eu am vazut soferii furand motorina. Doar ca eu ii vad cand ies de la serviciu. Si plus de asta marea majoritate a soferilor sunt foarte nepoliticosi
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus