Vineri,
12.09.2025
Partial Noros
Acum
20°C

A șaptea zi de FITS: Parade stradale, dansuri și spectacole susținute de artiști de talie mondială, printre atracțiile principale

A șaptea zi de FITS: Parade stradale, dansuri și spectacole susținute de artiști de talie mondială, printre atracțiile principale

A șaptea zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu aduce un maraton de evenimente la care sibienii sunt invitați să participe. Paradele stradale, dansurile, spectacolele cu coregrafi de talie mondială, sunt doar câteva dintre atracțiile speciale promise publicului astăzi.

„Ritualul primăverii”, în regia și coregrafia lui Israel Galván, este programat începând cu ora 17:00, la Filarmonica de Stat, unde publicul se va putea bucura de măiestria dansatorului spaniol, alături de arta a două pianiste românce, Andrada Ștefan și Sabina Oprea.„Galván se află pentru prima dată față în față cu o partitură... Ceea ce nu înseamnă că totul e deja scris. Pentru cei trei artiști îndrăzneți, „Ritualul primăverii” oferă pericole dintre cele mai seducătoare. Iar ei își propun să ajungă la măduva acestui colos al muzicii, ce sfidează toate legile anatomiei muzicale. Mai mult, încearcă să recapteze esența, muzica așa cum este ea înainte de a fi transpusă pe hârtie”, este modul în care este descris acest spectacol.

Spectacolul „Diavolul din noi”, al Akram Khan Company, este creat și interpretat de Ching-Ying Chien, Jasper Narvaez, Dominique Petit, Mythili Prakash, Sam Asa Pratt, James Vu Anh Pham, în regia și coregrafia lui Akram Khan. Noul spectacol al lui Akram Khan prezintă un capitol zbuciumat din viața tânărului Ghilgameș, povestită de același personaj la vârstă înaintată, pe patul de moarte. Istorisirea urmărește domesticirea de către Ghilgameș a sălbaticului Enkidu și prietenia dintre cei doi, călătoria acestora în pădurea de cedri în care trăiesc tot felul de creaturi sălbatice și de spirite, dar și uciderea monstrului Humbaba.

De la ora 20, pietonala Nicolae Bălcescu va răsuna în acorduri muzicale ale Famfarei de la Cozmești. Fanfara de la Cozmeşti a fost înfiinţată în urmă cu aproape 120 de ani, fiind cea mai veche fanfară din ţară, având rădăcini adânci în tradiţia şi cultura noastră, câştigătoare a numeroase trofee şi premii importante la festivaluri şi concursuri, datorită tehnicii de interpretare, unică şi inconfundabilă, executând fără nici o dificultate orice gen de muzică, doar live, doar „după ureche”, fără a cunoaşte notele muzicale, începând cu muzica noastră autohtonă, hora şi sârba, continuând cu muzica balcanică, pop, gypsy.

De la ora 20:45, cei de la El Carromato  vor susține, pe pietonala Nicolae Bălcescu, un spectacol stradal itinerant în care mai multe marionete gigantice de 4 m înălțime execută diferite coregrafii, inundând străzile cu muzică și invitând spectatorii să danseze colorat.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) se desfășoară în perioada 20-29 august 2021, cu tema „Construim speranța împreună”, iar spectatorii au la dispoziție aplicația de mobil FITS, care poate fi descărcată gratuit din APP Store și Google Play, un proiect realizat în parteneriat cu UniCredit Bank.

Programul complet al zilei de astăzi îl găsiți aici.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus