Un sondaj Avangarde, transmis luni de liderul PSD, Marcel Ciolacu, participanților la ședința Consiliului Politic Național și a Grupurilor Parlamentare PSD, desfășurată la Neptun, arată că PSD și AUR ar putea forma o nouă majoritate în cazul unor alegeri anticipate.
Potrivit unor surse citate de G4Media, în sondajul intern al PSD, social-democrații ar fi votatați de 35% dintre românii care s-ar prezenta la vot, în timp ce AUR ar fi cotată cu 15%. PNL ar obține 21% din voturi, în timp ce USR PLUS ar fi votat de 14%.
Potrivit sondajului, 42% dintre cei intervievați cred că premierul Florin Cîțu ar trebui să demisioneze după ce în spațiul public a apărut informația că a fost arestat în SUA în urmă cu 20 de ani pentru că a condus sub influența băuturilor alcoolice. 25% declară că n-ar trebui să demisioneze.
La ședința PSD care continuă astăzi se va discuta despre poziția partidului în ce privește ”istoricul infracțional al premierului Florin Cîțu”, despre moțiunea de cenzură, o informare cu privire la susținerea referendumului de demitere a primarului de la Sectorul 1, Clotilde Armand și despre PNRR.
Sondajul prezentat de Marcel Ciolacu a fost realizat de Avangarde în perioada 20 – 24 august, pe un eșantion de 900 de persoane, prin metoda interviului telefonic, cu o marjă de eroare de 3,2%.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Che
Acum 2 ore
Kukuruku
Acum 2 ore
Cartea face bine!
Acum 3 ore
Doru
Acum 3 ore
Vasile Roaita