Joi,
22.01.2026
Innorat
Acum
-1°C

Huiduieli din partea susținătorilor AUR la Alba Iulia, la momentul depunerii coroanei în numele președintelui României

Huiduieli din partea susținătorilor AUR la Alba Iulia, la momentul depunerii coroanei în numele președintelui României
Foto: captură video ziarulunirea.ro

Drapelul Naţional al României a fost arborat duminică în Piaţa Tricolorului din Alba Iulia, în cadrul unui ceremonial militar desfăşurat în prezenţa unui public numeros. Membrii AUR prezenţi au huiduit în momentul în care a fost depusă o coroană din partea preşedintelui României, fluierături pe care le-au repetat mai târziu, atunci când au depus o coroană membri ai USR, scrie Agerpres. 

Pe durata ceremonialului, în mai multe rânduri, membrii AUR au scandat sloganuri precum: "Unitate naţională", "Uniţi, salvăm toată România", "Basarabia e România".

Congresul Național al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) se va desfășura, duminică, la Alba Iulia, președintele partidului, George Simion, fiind singurul candidat pentru un nou mandat la șefia formațiunii. Pe 30 septembrie, Biroul Național de Conducere al AUR a decis convocarea Congresului la Alba Iulia pentru că acolo este 'locul unde AUR a pornit la drum și unde, simbolic, se scrie de fiecare dată istoria unității românilor'.

Video ziarulunirea.ro

Înainte ca drapelul să fie arborat, arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Irineu Pop, a oficiat o slujbă de binecuvântare. Ulterior, au fost depuse coroane de flori la busturile suveranilor României Mari, Regele Ferdinand şi Regina Maria, amplasate în faţa ansamblului Catedralei Reîntregirii.

Au mai fost depuse coroane din partea Senatului, Camerei Deputaţilor, Parlamentului European, Instituţiei Prefectului Alba, Primăriei municipiului Alba Iulia şi Consiliului Judeţean Alba. După încheierea ceremoniei oficiale au fost depuse coroane de către reprezentanţi ai PNL, PSD, USR, AUR, ACT, POT şi din partea Primăriilor Aiud şi Ighiu.

Au urmat depuneri de coroane şi jerbe de flori la statuia ecvestră a domnitorului Mihai Viteazul. La puţin timp de la debutul ceremonialului de aici, cei de AUR au plecat însă, adunându-se la Obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan, unde au continuat să scandeze mesaje unioniste.

Au mai fost depuse coroane de flori la statuile lui Iuliu Maniu şi Ionel I.C. Brătianu.

Printre cei prezenţi la Alba Iulia s-au aflat liderii AUR - George Simion, ACT - Claudiu Târziu, POT - Anamaria Gavrilă. PSD a fost reprezentat de prim-vicepreşedintele Victor Negrescu, iar PNL de către liderii judeţeni din Alba.

Manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale a României includ duminică, pe lângă parada militară, şi reconstituiri istorice, sub genericul "Caleidoscopul Unirii", şi proiecţiile peliculelor "Asasinatul lui Barbu Catargiu", "Misterul lui Vlad Ţepeş şi al Elisabetei Bathory".

Seara, în cimitirul Maieri, vor fi ceremonii de pomenire şi luminaţie la mormintele "martirului Unirii" - Ioan Arion, "fotografului Unirii" - Samoilă Mârza, comandantului Gărzii Naţionale de la Alba Iulia, Florian Medrea, şi primului primar român al municipiului Alba Iulia, Camil Velican.

În Piaţa Cetăţii vor urca pe scenă Voltaj, Damian & Brothers, Mihai Mărgineanu şi Banda, Marius Mihalache & Band, iar la Depozitul de ceramică veche va fi un concert de muzică clasică susţinut de Cvartetul de coarde al Judeţului Alba.

În acest an se împlinesc 107 ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

15 comentarii

AndreiM

Acum 1 lună

Ha, ha. Asa ziceti voi, trompetele sistemului, ca erau de la AUR? Eu cred ca erau oameni obisnuiti, neimplicati in politica, satui de jegurile care au furat alegerile din Romania, care distrug tara si care pretind ca le pasa de eroi. Ipocrizie maxima a impostorului de la Cotroceni si a haitei lui de hiene politice. Voi sa depuneti coroane in Ucraina, ca pentru aia saraciti si indatorati poporul. CIUMELOR!!! toata tara va uraste. Peste tot sunteti huiduiti si scuipati de romani, asa cum de altfel si meritati.
Raspunde

@Andrei UE

Acum 1 lună

erau spălați la creier pe tika toka, veniți pe-o sarma numa cu orez, că-i post
Raspunde

Sandokan

Acum 1 lună

Ia o pauza :). Tara asta a fost saracita de toti care-au "pastorit-o" in ultimii 30 de ani (adica mare parte PSD si PNL). Sa spui ca suntem in "rahat" pt. ca niste bani se duc spre Ucraina, inseamna sa nu prea ai contact cu realitatea. Da' nici nu cred ca conteaza la tine, atat timp cat poti sa-ti refulezi ura "la liber" in comentariile tale tembele. Au huiduit niste oameni "saraci cu duhul", care sunt prea naivi sau indiferenti ca sa-si dea seama ca sunt folositi. Si, aici nu poti sa nu-i dai dreaptate lu' Nicusor cand zice ca educatia e "la pamant". Asta e rezultatul ;).
Raspunde

AndreiM

Acum 1 lună

@ Sandokan: tovarase, voi marxistii vorbiti de ura? Voi care promovati cea mai criminala ideologie inventata de mintea satanica a unui posedat? Bai ticalosule, comunismul a facut peste 200 MILIOANE de victime in lume. Nici o alta ideologie nici macar nu se apropie de holocaustul rosu produs de voi. Nici insumate victimele celor doua razboaie mondiale nu ajung la cifrele genocidului uman pe care l-ati provocat voi si ideologia voastra criminala. Organizatiile voastre teroriste ar trebui scoase in afara legii. Sunteti cea mai mare plaga, cel mai periculos virus al omenirii. Voi vorbiti de extremisti si de ura? Voi ati revarsat cea mai mare epidemie de extremism si de ura pe globul asta. Zici de PSD si PNL ciumele stangiste care au distrus tara? Pai la voi la USR s-au adunat cei mai fanatici si mai extremisti stangisti din tara. Sunteti de 10 ori mai nocivi decat oricare ciuma care a furat vreodata tara asta. Nu degeaba aveti alianta cu ei si sunteti cei mai fanatici din in partidul unic PSD-PNL-USR-UDMR. Toata sleahta de tradatori si dusmani ai Romaniei s-a adunat acolo. Bombe atomice sunteti, sunteti exact cum se semneaza idiotul ala: HBomb. Sunteti sclavetii fanatici si imbecili folositi de NWO pentru a-si atinge planurile de distrugere a lumii.
Raspunde

Emil

Acum 1 lună

Are dreptate Boia...Mai degraba huiduieli in numele eroilor care n-au stiut ce fac.
Raspunde

Kokos

Acum 1 lună

Când a depus psd-ul n-au huiduit , nu-i așa? Qed cum se zice!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@ gaina elgebetista

Acum 1 lună

Stii ce-ai demostrat gaina? Iti spun eu ce-ai demonstrat. Ai demonstrat cat se poate de clar cat de mizerabili si de ipocriti sunteti voi USR-istii. Ce tupeul jegos de elgebetist trebuie sa ai, daca tu stai in pat cu PSD-ul si cu PNL-ul si tot tu sa zbieri ca AUR tine cu PSD-ul ca nu i-a fluierat. ***

*** Comentariul a fost moderat din cauza limbajului calomnios.

Raspunde

Kokos

Acum 1 lună

Cum ar zice pesedista pe care o susțineți voi la București : marș!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@ gaina elgebetista

Acum 1 lună

Cotcodaceste-ti minciunile la alta masa, pasare USR-ista. Anca Alexandrescu nu este candidata PSD-ista. PSD-ul il sustine pe Daniel Balută. Numai de minciuni si propaganda va tineti, javre mizerabile, asa va este naravul de lepre marxiste. Q.E.D.
Raspunde

Kokos

Acum 1 lună

Nooo, nu e pesedista , nici nu a fost sefa de cabinet sau purtătorul de cuvânt a lui nastase , oprescu, ponta , dragnea și dancila, nu ! Doar pe ciolacu l-a ratat! Și nici n-a făcut o facultate înființată de Fundația Soros , nu ! Sunteți proști grămadă! Marii patrioti care huiduie imnul României! Niște cozi de topor rusești, asta sunteți! Rușine să vă fie!
Raspunde

@ gaina elgebetista

Acum 1 lună

Cine e in alianta cu PSD-ul, javra? Nu USR-ul??? Ba da, voi sunteti bot in bot cu ciumele rosii. Cand Alexandrescu era in PSD nu ati sarit asa la gatul ei, cum sariti acuma, dupa ce v-a expus mizeriile la singura televiziune din tara care mai spune adevarul. Cat a fost in PSD erati lugu-lugu cum sunteti si acum, in pat cu PSD-ul. Cum a iesit din PSD si spune adevarul, cum o atacati in toata presa voastra sorosista. In concluzie, minti cu nerusinare de securici USR-ist. Javre din partidul unic, degeaba incercati sa va scoateti, faptele voastre vorbesc de la sine. Partidul ciumelor multicolore PSD=PNL=USR=UDMR, toata pleava societatii si scursurile umane s-au adunat acolo. Cum era cu "fara penali"??? Cum era cu "PSD va vedem"??? Acum stati in pat cu PSD-ul si nici gura nu va pute, nici cacat nu ati mancat, nu-i asa? :))) Noroc ca sunteti destepti nevoie mare, si v-ati lipit la cascaval, v-ati bagat si mainile amandoua pana la gat in borcanul cu miere. De aia suntem noi "prosti gramada", ca va spunem verde-n fata ce sunteti, niste excroci, niste ciume nenorocite la fel ca aia pe care ii acuzati inainte de toate relele.
Raspunde

Mariusica

Acum 1 lună

Nu toata lumea dispretuieste presedintele. Frumos gestul depunerii de coroana.
Raspunde

Javert

Acum 1 lună

Niste țacaniți ,s-au dus pâna la Alba Iulia ca sa huiduie o coroana.
Raspunde

B. Barbu, Mediaș

Acum 1 lună

Nu s-au dus maistore, erau acolo si l-au huiduit pe spavariciul care a pus coroana fara sa stie unde si de ce se afla. Ca de obicei. Pan' la urma, nu-i vina lui, asta-i conditia medicala, doar ca nu la prezidentie-i e locul, ci la sanatoriu. Am zîs!
Raspunde

Gheo Poplaceanul

Acum 1 lună

Iar s-au făcut zuzuriștii de cacao
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus