Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost suspendată, din lipsă de cvorum, fiind amânată pentru luni, potrivit Agerpres.
În această şedinţă ar fi trebuit stabilit calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură depuse vineri noaptea de parlamentarii AUR şi USR PLUS.
Iniţial, Birourile permanente reunite ale celor două Camere fuseseră convocate vineri, la ora 23.00, dar şedinţa nu a putut avea loc, din lipsă de cvorum, fiind amânată pentru sâmbătă.
Birourile reunite se vor reuni din nou, luni, de la ora 12.00.
„Nu a existat cvorum din nou. Au fost prezenţi 6 membri ai Biroului Permanent de la Senat şi 6 membri de la Camera Deputaţilor. Deci, 12. Cvorumul necesar pentrru sedinţă este de 14 membri. Am convocat o nouă reuniune a Birourilor Permanente reunite pentru ziua de luni, la orele 12.00", a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, într-o declaraţie de presă susţinută la Alba Iulia.
Moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!", semnată de 122 de parlamentari, a fost depusă vineri la Senat şi Camera Deputaţilor.
Sursa foto: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 819


Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Gelu
Acum 9 ore
Lucian
Acum 9 ore
Emil
Acum 9 ore
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 9 ore
Emil