Sâmbătă,
04.02.2023
Ninsoare
Acum
1°C

Arafat îndeamnă românii să anunţe autorităţile dacă unele persoane nu sunt verificate în restaurante, la petreceri: Nu e pâră, e normal

Arafat îndeamnă românii să anunţe autorităţile dacă unele persoane nu sunt verificate în restaurante, la petreceri: Nu e pâră, e normal

Șeful DSU, Raed Arafat, a precizat, sâmbătă, că o persoană care participa la o petrecere dintr-un restaurant poate anunţa autorităţile, dacă observă că oamenii sunt lăsaţi să intre în unitatea respectivă fără a fi verificaţi în conformitate cu regulile impuse pentru stoparea pandemiei. 

"Personalul tău trebuie să fie vaccinat, ideal. Nu - atunci minim să fie testat periodic. Dacă vrei ca entitatea ta să funcţioneze mai departe, dacă interesul tău este într-adevăr să faci bani din unitatea ta şi să nu o închizi. Dacă ai cinci ospătari şi unul nu-l testezi, şi este nevaccinat şi mai sunt doi nevaccinaţi şi transmit boala, nu mai ai niciunul, gata, ai închis. Partea asta este obligativitatea celor care rulează astfel de activităţi. Dumneavoastră n-aveţi cum să-i identificaţi pe ei, dar dumneavoastră, ca şi client, puteţi să faceţi un singur lucru: dacă vedeţi că lasă oamenii să intre fără să verifice, să anunţaţi. Şi asta nu este pâră, nu este absolut deloc cum o să aud mulţi care spun: 'Arafat îi învaţă pe oameni să anunţe când văd nereguli'. Este normal", a declarat Raed Arafat, într-o conferinţă de presă, citat de digi24.ro

Potrivit acestuia, siguranţa unei petreceri depinde de verificarea certificatelor de vaccinare.

"Dacă noi am spus că poţi intra după 3 la mie, până la 6 la mie, dar să fie verificat certificatul verde, siguranţa ta ca persoană, când intri acolo, este garantată numai dacă operatorul verifică certificatele. Deci dacă nu ţi-a verificat ţie certificatul, şi tu eşti un om conştient şi ai certificatul verde şi nu ţi l-a verificat, înseamnă că foarte probabil nu-l verifică la unul care este total inconştient, şi vine şi fără certificat, şi poate că este şi puţin simptomatic. Adică asta e ideea. Împreună putem să ne asigurăm că regulile astea se respectă. Sunt mecanisme de control, oricând poate să vină un control să verifice prin sondaj dacă persoanele care sunt în interior sunt cu certificatele sau nu, inclusiv angajaţii dacă trebuie. Nu ştiu dacă este prevăzut în hotărâre, dar o luăm ca pe o sugestie", a adăugat oficialul MAI.

Guvernul a aprobat vineri, prin hotărâre, obligativitatea certificatului verde COVID pentru accesul la anumite activităţi în localităţile unde rata de incidenţă a infectărilor cu SARS-CoV-2 este mai mare de 3 la mia de locuitori şi mai mică sau egală cu 6 la mia de locuitori.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

2 comentarii

Elzorab

Acum 1 an

Tot mai tare am convingerea ca acest personaj este otravitor pentru această țară.
Raspunde

Muresan

Acum 1 an

Daca nu-i para ce-i? Spirit civic? Spiritul civic ar fi necesar atunci cand trebuie sa fim uniti impotriva ticalosilor care vor sa ne extermine!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus