Județul Sibiu ar urma să ajungă la o rată a incidenței de 11 la mia de locuitori la începutul lunii noiembrie, ajungând astfel la un nou vârf pandemic, mai mare decât valul doi. Estimarea e făcută de doctorul și cercetătorul Octavian Jurma. Conform graficului, după acest vârf, rata incidenței ar începe să scadă, însă datele sunt pesimiste.
Contactat de Turnul Sfatului, cercetătorul ne-a explicat într-un interviu că cea mai bună soluție în acest moment pentru județ ar fi reintroducerea obligativității purtării măștii.
Am văzut graficul făcut de dumneavoastră, voiam să vă întreb dacă vedeți acest val patru mai mare, mai intens, decât valul 2? Cel puțin datele pe Sibiu arată că ar crește peste ce a fost în valul 2.
Octavian Jurma: Asta e și problema mea, că acest val 4 are cifre neverosimile. Sunt verosimile la clasă, se duce până în vârful ăla, coboară, se înscrie. Problema este că s-a confirmat pe partea de intrare în val, noi avem o creștere maximă de opt, nouă săptămâni și s-a produs un platou, fie am ieșit din val. Valul doi e format din două zone de creștere, în iunie, atunci când s-a suspendat legea carantinei am avut o perioadă de creștere nestânjenită care ne-a propulsat la o mie și ceva de cazuri, care cu măsurile minimale a fost aplatizată. Comparativ cu ce e acum, atunci nu au fost evenimente giganitice, și ne-a permis să stăm într-un platou cu tulpina primară.
Creșterea de acum poate fi o consecință a evenimentelor mari de peste vară? Vorbim de Untold, Electric Clastle, Festivalul de Teatru de la Sibiu? Evenimente gigantice.
Octavian Jurma: Micro-evenimentele au contat mai mult decât evenimentele mari, cred eu. Chiar m-am uitat la impactul Electric Castle în curbă și cumva a fost asimilat, a fost un focar disipat în populație, nu a contribuit la accelerarea foarte mare a curbei. Nu știu acum se mai raportează datele, eu mă uit la cifrele oficiale.
În schimb, în Satu Mare au contat nunțile, alte evenimente de acest tip, mai mic și mai multe, dar lipsite de control. Vedem că aceste evenimente fără control au dus Satu Mare mai mult în sus, decât alt județ. Nu a existat în Satu Mare un eveniment mare, ci mai multe evenimente mici, importante pentru comunitate și s-a văzut în grafice.
”Mai degrabă mi-aș fi trimis copilul la festival, decât să-l las la școală în condițiile actuale”
Mai bine eveniment mare, dar controlat, decât mic și necontrolat?
Octavian Jurma: Untold-ul a fost foarte interesant pentru mine pentru că a fost primul organizator care m-a contactat și pe mine și pe profesorul Cherecheș să ne uităm peste date și au încercat să se conformeze la maximul posibil de cerințe. Au pus brățări, au decis mai bine să apară în presă că au măsuri excesive, decât că nu au măsuri suficiente. Este evident că măsura purtării măștilor nu se va respecta, pentru că nu ai cum să gestionezi asta. Când dai drumul la zeci de mii de oameni nu ai cum să îi controlezi. Jandarmii nu pot gestiona situația la 500 de oameni, strânși la o demonstrație. Ce să faci cu 70 de mii de tineri?
Tocmai asta e ideea screeningului și triajului epidemiologic, așa cum a fost la Untold, pentru că eu știu că numai la zona de graniță poți fi foarte strict, pentru că odată intrat nu se mai respectă nimic. Acesta a fost întregul scop al pașaportului verde, să creezi mici enclave de siguranță. Asta nu înțelege din păcate guvernul, pentru că din punctul meu de vedere, școala trebuia transformată într-o astfel de enclavă de siguranță. Am avut Untold-ul înainte, puteam învăța bunele practici, puteam face ca aici și la nivelul școlilor. Dacă stau să mă uit, mai degrabă mi-aș fi trimis copilul la festival, decât să-l las la școală în condițiile actuale.
Certificatul verde reglementează situația vaccinului peste o vârstă. La școală ai și copii mai mici.
Octavian Jurma: Pașaportul verde acoperă de la 0 la 100 de ani fără probleme. Nu te poți vaccina, trebuie să te testezi. Nu trebuie să-i bagi copilului bățul în nas, sunt și alte mijloace, sunt teste de salivă. Rolul testului rapid e de triere generică, nu îți dă un rezultat cert, dar se face o triere. Dacă e un test pozitiv, vedem ce facem, chemăm DSP-ul, se putea face ca o formă de activitate școlară, participa toată lumea, copiii înțelegeau pandemia, contribuiau la eradicarea ei.
”Dacă aceste cifre se mențin, lucrurile devin mult mai incredibile. Din inimaginabil, lucrurile devin, Dumnezeule mare...”
Revenind la valul patru. V-ați așteptat la aceste date?
Octavian Jurma: Problema e că această creștere pe care o vedem acum e foarte mare. Am avut peste 50% creștere 2 săptămâni, iar eu sincer speram să se oprească. Dar nu s-a întâmplat. Dimpotrivă, în săptămâna deschiderii școlii speram să văd că va scădea la 30%, să-mi arate că obosește, două, trei săptămâni să avem un moment de respiro, dar a crescut la 80%. Noi, venim după o săptămână care a crescut la 80%. Dacă aceste cifre se mențin, lucrurile devin mult mai incredibile. Din inimaginabil, lucrurile devin, Dumnezeule mare...
Pe mine m-a încurajat puțin că nu mai sunt singurul nebun care se uită la cifrele acestea, pentru că dacă toți îți spun că ești tâmpit, ajungi să crezi că chiar ești. L-am văzut pe colonelul Gheorghiță care a ieșit și a spus că se uită la aceleași cifre și atunci asta m-a încurajat.
”Mesajul este că nu mai putem evita o situație gravă, nu mai putem evita numere mai mari decât la valul doi”
Ce măsuri ar trebui luate în acest moment?
Octavian Jurma: Măsurile acestea ar putea curba foarte ușor, pentru că odată ce pandemia intră în zona asta, măsuri superficiale chiar vor avea impact mare. Media lui Pareto se aplică aici foarte bine, adică 80% din efect se aplică la 20% din măsuri. Cea mai simplă măsură care are un efect foarte mare pe curbă este masca. Dacă masca ar fi impusă ușor, să fie activă măcar în spațiile închise, lucrurile s-ar vedea.
Se aplică în spații închise, dar de la 3 la mie rata incidenței în sus.
Octavian Jurma: Da, și ar afecta destul de mult. Avem nevoie de o autoritate vigilentă, eu fac diferența dintre forță și autoritate. Să existe în societate un soi de respect reciproc: eu respect libertatea ta, dar și tu respecți autoritatea mea și posibilitatea mea să te forțez, dar nu mergem acolo. Asta are efect foarte mare și imediat.
În Sibiu, asta s-ar înțelege, pentru că a fost într-o carantină mult mai dură decât restul țării și oamenii au nevoie doar de un semnal de alarmă din partea autorităților. Problema mea cea mai mare e că autoritatea nu transmite un semnal de alarmă că ne află într-o situație foarte gravă. Mesajul este că nu mai putem evita o situație gravă, nu mai putem evita numere mai mari decât la valul doi.
”Nu am chef să te vaccinezi, să te infectezi și să mori și să dau apă la moară anti-vacciniștilor”
Sunt niște cifre interesante în Sibiu. Undeva spre 30% din totalul cazurilor active sunt spitalizate. Mi se pare foarte mult. Cum vă explicați asta?
Octavian Jurma: Nu se testează. Și aici este îngrijorarea mea cea mai mare, pentru că noi nu vedem decât vârfurile. Cifrele reale sunt de fapt de cel puțin cinci ori mai mari. Asta e problema mea, noi nu avem nicio idee cât de adâncă e prăpastia spre care ne îndreptăm. Cel mai apropiat scenariu de ce ni se întâmplă nouă sunt India și Rusia, avem același profil.
Continuăm să ne vaccinăm.
Octavian Jurma: Dacă ne-am vaccina toți, tot ar trebui să treacă 14 zile ca să înceapă să se vadă, dar nu se înghesuie cu sutele de mii pe zi. Ne-ar ajuta foarte mult să comunicăm pe tema asta: românul are mai multă încredere în guvernul francez, german sau italian, decât în cel român și eu pe asta aș fi mers. Aș fi zis ”fraților, nu aveți încredere în mine, dar aveți încredere în oamenii ăștia, că doar nu vor să-și omoare cetățenii lor”. Și la ei au fost sceptici, dar s-au uitat la date și s-au vaccinat.
La noi s-a greșit pe ideea de vaccinare că este soluția unică de salvare. Chestia asta ne-a terminat. Nici nu are rost să se revigoreze campania de vaccinare acum, aș spune chiar, ”știți ceva, nu mai vaccinăm pe nimeni până nu ieșim din val”. Eu aș fi dispus să mergem pe o astfel de idee. Pentru că dacă te vaccinezi în val, ar trebui să stai 14 zile în carantină, pentru că eu nu am chef să te vaccinezi, să te infectezi și să mori și să dau apă la moară anti-vacciniștilor. Câtă vreme suntem la peste 3 la mie, nu se mai vaccinează fără recomandare medicală și carantină 14 zile. Nu aș fi dispus să risc vaccinul. Pentru ce? Oricum nu te ajută de Delta, nu are rost, punct. Nu mai este o măsură utilă și acum dacă promovăm vaccinarea aiurea, nu vom face altceva decât să alimentăm alte scenarii. Certificatul verde a mai rămas de compromis în țara asta, atât.
”Există riscul să împingem virusul spre zona copiilor”
Planul național de reziliență prevede bani pentru 1.522 de paturi ATI COVID. Planul de reziliență e într-o fază incipientă, ar urma să fie realizat anul viitor. Să înțelegem prin asta că urmează încă un an în România cu ATI COVID?
Octavian Jurma: Noi nu știm ce vine. În valul trei s-a spus că e ca o gripă, ăsta a fost discursul oficial. Din cauza asta, oamenii au făcut ce au făcut. Acum vedem că nu e ca o gripă, suntem în valul patru. În timpul pandemiei spaniole am avut doar trei valuri și a durat un an jumate. La noi e clar că va mai dura cel puțin un an.
Am ieșit deja din tiparul gripei spaniole.
Octavian Jurma: Da, am ieșit. De ce e importantă discuția asta: într-adevăr noi nu am văzut niciodată cum merge gripa dintr-o pandemie gravă, într-o epidemie sezonieră, care produce totuși sute de morți pe an. Sunt pandemii care produceau zeci de mii de oameni aproape în fiecare an, sau o dată la cinci ani, dar ălea nu le-am văzut cum au ajuns să fie așa, vorbesc de variolă, de poliomelită. Marea pacoste a omenirii au fost acești viruși care tot reveneau. Motivul pentru care am produs vaccinuri a fost că acești viruși reveneau o dată la cinci ani, vedem aceste curbe de mortalitate în Anglia, că ei înregistrează morții din 1600. Vedeam câte un spike de decese o dată la cinci ani, și se spunea că e din cauza variolei. Acești viruși ne-au tocat pentru că intrăm în această zonă de infecțiozitate cum e Delta, acum, și nu mai poți produce imunitate naturală, devenim atât de infecțioși, încât nu mai putem produce o imunitate de 95 la sută. Am eradicat variola prin vaccinare, pentru că numai prin mod artificial poți împinge așa de sus rata de imunizare, nu de alta, dar virusul începe să migreze către copii, iarăși unde e o zonă de imunitate naivă. Tu, ca virus, te poți lămuri că pe bătrâni i-ai omorât, ăștia, adulții sunt prea puternici, prin urmare te duci spre zona naivă și mergi către tinerii care se nasc și atunci numai bine că copiii care ajung la zece ani, dacă revin cu o pandemie o dată la 10 ani, eu pot să mă asigur că am suficientă populație pe care să o triez. De asta ați văzut că înainte de vaccinare, cam jumătate din copii nu ajungeau la vârsta adultă, pentru că era o mortalitate infantilă uriașă, din cauza virușilor în general.
Și atunci există riscul să împingem virusul spre zona copiilor și să nu vedem o tulpină de gen gripal, ci o tulpină de gen variolă sau polio, acesta este cel mai oribil scenariu la care ne uităm. Pe de altă parte, vedem că e ușor de controlat virusul, inclusiv acest Delta, cu mijloace mixte.
Pe mine Italia mă face să fiu optimist. Pentru că vedem că dacă vaccinăm populația în continuare și aplicăm reguli eficiente la incidențe mici, astfel încât să obținem aceleași efecte ca în Australia și Noua Zeelandă, cu măsuri mult mai puțin dure, dar controlate foarte strict, atunci revenim la o nouă normalitate care îmi permite să dansez cu pandemia și asta va fi o luptă de uzură în care va dura ani până să ieșim.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 13080
Ultimele comentarii
Acum 27 minute
Ce naiba ne mai ascundem dupa deget ??
Acum 51 minute
Telemeaua Airways
Acum 1 oră
Pol-Pot
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Ion Iliescu (RIP)