Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
-0°C

Baia Populară, prima instituție publică din Sibiu unde mai intri doar cu certificatul verde

Baia Populară, prima instituție publică din Sibiu unde mai intri doar cu certificatul verde

Reprezentanții Băii Populare Sibiu sunt primii care au anunțat că, în condițiile intrării în scenariul roșu, accesul se mai face doar de cei care au certificatul digital european Covid.

”Instituția Prefectului județului Sibiu a raportat sâmbătă, 25 septembrie, o incidență de 3,41 ‰ în municipiul Sibiu. Legislația în vigoare prevede în acest caz măsuri suplimentare de protecție a populației”, se arată în comunicatul emis de Primăria municipiului Sibiu, referitor la modificările impuse de creșterea numărului de infecții cu SARS-CoV-2.

Astfel, începând de sâmbătă, accesul va mai fi permis doar celor care au certificatul european digital Covid. Capacitatea pentru bazinul de înot rămâne limitată la 50% (oricum accesul se poate face doar în baza unei programări on-line prealabile), iar la sala de sport numărul maxim de persoane care pot merge o dată este de 15.

”Intrarea în Baia Populară Sibiu va fi posibilă numai după prezentarea certificatului digital european COVID (obținut în urma vaccinării, a unui test PCR valabil 72 de ore, a unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore sau în urma trecerii prin boală) și scanarea codului QR de pe aceasta, prin intermediul aplicației Check DCC, un instrument pus la dispoziție de autoritățile competente din România. Precizăm că prin scanarea certificatului nu se rețin informațiile din certificat, pentru protecția datelor cu caracter personal. Persoanele cu vârstă mai mică de 12 ani nu au obligația, conform legii, de a prezenta acest certificat digital european COVID”, se arată în comunicatul remis redacției Turnul Sfatului de către Primăria Sibiu.

Sursa foto: Primăria Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Marioara

Acum 2 ani

Sa le fie de bine! Nici pana acum nu mergea prea multa lume, cred ca-i paste falimentul...
Raspunde

Adrian

Acum 2 ani

Din păcate instituțiile publice nu cunosc acest cuvânt. Pierderile le suportam tot noi.
Raspunde

Vivi Dragan

Acum 2 ani

La cati bani a bagat primaria in aceasta baie populara si la cat timp a stat inchisa ar trebui sa se intre doar cu card aur.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus