Luni,
18.08.2025
Ploi Usoare
Acum
18°C

Pfizer prevede revenirea la ''viaţa normală'' peste un an graţie vaccinării

Pfizer prevede revenirea la ''viaţa normală'' peste un an graţie vaccinării

Consilierul delegat al companiei farmaceutice Pfizer, Albert Bourla, a prognozat că peste un an se va putea reveni la "viaţa normală" după pandemia de COVID-19 graţie vaccinurilor, însă a subliniat că va fi nevoie probabil de o vaccinare "anuală", relatează EFE, citată de Agerpres.

Este ceea ce a declarat Albert Bourla, a cărui companie farmaceutică a dezvoltat împreună cu BioNTech unul dintre vaccinurile care a demonstrat cea mai mare eficacitate împotriva COVID-19.

"Într-un an cred că vom fi capabili să revenim la viaţa normală", a asigurat Albert Bourla, într-un interviu acordat duminică televiziunii ABC. El a precizat că acest lucru nu înseamnă că nu există şi alte variante, însă că vaccinurile vor permite controlarea răspândirii virusului.

Potrivit lui, este "scenariul cel mai probabil", deoarece virusul "s-a extins în toată lumea", iar din cauza noilor variante, oamenii vor trebui să se vaccineze "anual".

Vinerea trecută, Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUA a dat undă verde administrării celei de-a treia doze de vaccin de la Pfizer/BioNTech pentru cei cu vârsta peste 65 de ani şi categoriilor de risc.

A treia doză va fi disponibilă pentru aceste grupuri, care includ milioane de americani, în următoarele zile.

În prezent, 64,6 % din populaţia americană de peste 12 ani este vaccinată cu schema completă, deşi ritmul imunizării a încetinit în ultimele luni.

Administraţia preşedintelui Joe Biden a pledat pentru ca a treia doză de Pfizer să fie administrată pentru întreaga populaţie de peste 12 ani, lucru pe care autorităţile sanitare l-au respins din lipsă de date ştiinţifice.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1001

Comentarii

1 comentarii

2cents

Acum 3 ani

Reclama, reclama si iar reclama. Asta e mai nou "sufletul" comertului. Insa domeniul in care activeaza acesti stimabili nu este comertul desi dansii se poarta ca atare. Pentru un progres real in lumea medicala este nevoie de ceva mai mult decat marketing agresiv. O farama de etica mai exista pe undeva?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus