Rata de incidenţă cumulată a COVID-19 calculată la 14 zile a ajuns, miercuri, la 6,33 la mia de locuitori în Capitală, potrivit site-ului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti.
În urmă cu o zi, aceasta era de 5,57.
Acum o lună, pe 29 august, incidenţa COVID-19 în Bucureşti era 0,74 la mia de locuitori, conform site-ului DSP, citat de Agerpres.
Conform regulilor, când incidența infectărilor într-o localitate ajunge la 6 la mie, intră în vigoare noi restricții privind carantina de noapte și de weekend.
Astfel, persoanele nevaccinate vor putea circula în weekend doar de la ora 5.00 până la ora 20.00, cu anumite excepții, respectiv cu declarație pe proprie răspundere.
Persoanele vaccinate de cel puțin 10 zile pot circula fără restricții, dar trebuie să aibă la ele certificatul verde.
Magazinele se închid la ora 18.00.
Restaurantele și cafenelele la interior, precum și terasele sunt închise, fiind permisă doar livrarea la domiciliu.
Sălile de fitness și bazinele de înot se închid, iar nunțile și botezurile se interzic.
Măsurile se anunță în urma unei ședințe a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, care trebuie convocat în 48 de ore, acesta fiind termenul maxim prevăzut de lege, scrie și digi24.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 941


Ultimele comentarii
Acum 16 minute
Elvis Parizer
Acum 40 minute
Pol-Pot
Acum 41 minute
Ela
Acum 50 minute
Calator
Acum 55 minute
Calator