Un bărbat de 38 de ani a fost reținut de poliție după ce, în data de 6 octombrie, l-a agresat fizic și l-a amenințat pe un localnic din Rășinari.
Se pare că cei doi se cunoșteau și, pe fondul unor probleme mai vechi, s-au luat la bătaie pe stradă. Totul s-a întâmplat în 6 octombrie. În timp ce se afla pe stradă, rășinăreanul de 55 de ani a fost agresat fizic și amenințat de un bărbat de 38 de ani, din aceeași localitate. Victima a sesizat în scris Secția 1 Poliție Rurală Șelimbăr, la plângerea depusă fiind anexat și certificatul medico-legal eliberat de Serviciul de Medicină Legală Sibiu.
În urma activităților de cercetare penală desfășurate în cauză, la data de 13 octombrie, s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale față de presupusul agresor, care la aceeași dată, a fost reținut pe baza de ordonanță și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Ieri bărbatul a fost prezentat procurorului care supraveghează urmărirea penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu care a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 193 alin.2 din Codul Penal și amenințare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 206 alin 1din Codul Penal, precum și măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1061
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Jean
Acum 6 ore
Un sibian
Acum 6 ore
Un sibian
Acum 6 ore
Anomis
Acum 8 ore
Dth