În ultimele zile, numărul oamenilor care aleg să se vaccineze a crescut în Sibiu. Am mers la trei centre de vaccinare din oraș, iar majoritatea oamenilor cu care am vorbit așteptau la rând pentru a li se administra prima doză de vaccin, deoarece restricțiile care s-au impus, spun ei, i-au împins să aleagă să se vaccineze în plin val de epidemie.
Câteva zeci de sibieni stăteau astăzi la coadă la centrul de vaccinare de la Spitalul Militar. Cei mai mulți dintre aceștia au venit pentru administrarea primei doze de vaccin.
„Este prima doză. Eu nu am vrut să mă vaccinez până acum, dar o fac din cauza restricțiilor. Nu mi se pare corectă această diferență dintre vaccinați și nevaccinați, dar se pare că acum nu mai avem de ales și trebuie să ne vaccinăm”, spune una dintre persoanele care așteaptă astăzi la coadă la spitalul militar.
Restricțiile impuse de autorități sunt principala cauză pentru care sibieni au decis să se vaccineze cu prima doză de vaccin în plin val pandemic. „Am ales să mă vaccinez acum cu Johnson deoarece se administrează doar o doză. La început am fost împotriva vaccinării, dar restricțiile m-au făcut să mă răzgândesc”, spune un alt sibian.
Aglomerație și la centrul de vaccinare de la Șelimbăr
Și la centrul de vaccinare de la Șelimbăr situația era aceeași astăzi. Mai mult de 40 de persoane așteptau în fața centrului de vaccinare.

„Am decis să ne vaccinăm acum cu prima doză pentru că ne este frică, dar și din cauza restricțiilor. Avem nepoți la școală și noi, vârstnicii, suntem mai predispuși la acest virus”, ne-a explicat un cuplu de pensionari.
„Mă vaccinez cu prima doză astăzi. Am ales Johnson pentru că se administrează o singură doză. Serviciul mi-a impus să mă vaccinez”, povestește o altă sibiancă.
„Se vaccinează din cauza restricțiilor”
La centrul de vaccinare de la primăria veche, la ora la care am ajuns, rândurile se scurtaseră, dar o asistentă ne-a explicat că până să venim noi au fost mulți oameni care au așteptat la rând.
„De două ore, acum am apucat să iau o mică pauză. Da, oamenii vin, din ce în ce mai mulți. Din ce am observat și noi zilele acestea, cei mai mulți s-au vaccinat cu prima doză. Ne spun că se vaccinează acum din cauza restricțiilor”, ne-a povestit aceasta.
Lucian Blăguțiu, directorul DSP Sibiu, spune că această creștere este vizibilă în dozele noi de vaccin care trebuie comandate. „Pe mine mă bucură enorm că a crescut numărul persoanelor care se vaccinează cu prima doză, este un lucru bun că oamenii au înțeles că este important să se vaccineze. Preconizam la începutul săptămânii numărul de doze de vaccin care să fie administrat până la finalul săptămânii viitoare dar deja trebuie să fac o comandă pentru noi doze”, a declarat acesta pentru Turnul Sfatului.
În ultimele 24 de ore au fost vaccinate 2.361 de persoane împotriva Covid-19, dintre care 1.377 cu doza I, 204 cu doza II și 780 cu doza III, fiind administrate 522 doze de vaccin Johnson&Johnson, 20 doze de vaccin Moderna și 1.819 doze vaccin Pfizer.




Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: centre de vaccinare , cozi , Sibiu , coronavirus
Vizualizari: 4099


Ultimele comentarii
Acum 55 minute
PAIKIZE
Acum 1 oră
Gigi
Acum 2 ore
Dan
Acum 2 ore
Un sibian
Acum 2 ore
Banderas