Ah, it's time to relax,
You know what that means
A glass of wine, your favorite easy chair
And of course, this compact disc
Playing on your home stereo
So, go on, and indulge yourself
That's right, kick off your shoes
Put your feet up
Lean back and just enjoy the melodies
After all, music soothes even the savage beast
...
E timpul să te relaxezi,
Știi ce înseamnă asta:
Un pahar de vin, scaunul tău preferat
Și, desigur, acest CD
Pus în sistemul tău stereo de acasă.
Deci, continuă și răsfață-te.
Așa e, dă-ți jos pantofii,
Ridică-ți picioarele,
Lasă-te pe spate și bucură-te de melodii.
La urma urmei, muzica liniștește chiar și fiara sălbatică (traducere aproximativă din Offspring, ”Time to relax”)
Mă trezeam treptat, cu fiecare pas pe care-l făceam, mergând pe stradă, cu textul ăsta în urechi, zeci de dimineți răcoroase de iarnă. Nici nu ieșea încă soarele, în noiembrie, decembrie, când îmi sunau în cap aceste cuvinte, precum vocea unui psiholog. Nu sunt un fin ascultător de muzică, de multe ori cred că-mi luam căștile doar să-mi țină cald la urechi, dar cuvintele ăstea mi-au rămas în minte și acum.
Ce rost are să te superi că ai sport la prima oră și că prezența e obligatorie? Că ți-e somn și ai vrea să fii la căldură, nu în pantaloni scurți sărind penibil peste o ladă de lemn... E timp pentru totul, trebuie doar să te bucuri de fiecare moment și să-l primești bucuros atunci când îți vine. O să-l regreți mai târziu, mai ales că l-ai lăsat să treacă pe lângă tine.
Îmi amintesc de intro-ul Offspring aproape de fiecare dată când văd zbuciumul care ne cuprinde mințile la cea mai mică adiere de vânt. Am trecut prin analize, crize, isterii grozave chiar și atunci când nu era absolut deloc cazul.
Un iureș de acuze, trivialități, injurii, amenințări și scuipați apar din nimic. Dintr-o banală ninsoare de exemplu, când mașina de curățat nu ți-a înnegrit asfaltul la timp. Iarna. Sau atunci când s-a creat o baltă uriașă în mijlocul străzii pentru că nu a mai putut duce canalizarea. Vara. Sau când s-a luat curentul și telefonul urgențelor sună mereu ocupat. Din motive evidente. Când stai mai mult de 10 minute la orice coadă. Sau mai rău, când Dragnea pune premieri. Ori când a ajuns acolo Cîțu.
Când președintele spune că PSD și UDMR-ul uneltesc de-o trădare națională, și îi luăm ironic cu jó napot kívánok, iar după un an, îți sunt principalii aliați. Atunci când ne plângem în 2018 că statul nu ne dă vaccin anti-gripal, iar doi, trei ani mai târziu îl acuzăm că vrea să ne otrăvească. O iei razna, iar când realizezi că te încarci inutil e mult prea târziu.
E evident că o pandemie va scoate mult mai multă ură din noi decât o banală ninsoare care ne-a prins nepregătiți în ianuarie. Ne afectează chiar pe toți, nervii sunt întinși la maxim. Dar trebuie să recunoaștem ceva, și o să mă urâți pentru asta:
Cei mai mulți avem în noi o mică Șoșoacă.
Genul de atitudine care ne face să fim vehemenți, înrăiți, dispuși să mergem cu argumentele noastre, valide sau nu, până în pânzele albe. Chiar dacă intenția e bună, nu realizăm când e deja prea mult. Ne șoșocim. Câteodată la fel de vehemenți, la fel de absurzi, la fel de vocali ca doamna senator.
Că suntem de-o parte sau de alta, ”iohanniști” sau ”anti-iohaniști”, vacciniști sau nu, naționaliști ori europeniști nu mai avem simțul măsurii și ne înecăm într-o negură din care nu mai putem ieși. În plus, fie că suntem într-o parte sau cealaltă, ne lipsesc de fapt datele, venim cu păreri formate pripit, la o privire pe internet.
E timpul să te relaxezi,
Știi ce înseamnă asta:
Un pahar de vin, scaunul tău preferat...
Fă un pas în spate, savurează superior, dacă vrei, tot ce se întâmplă și vei vedea că peste o perioadă de timp, nici măcar foarte lungă, taberele se schimbă. Sau că actorii în care credeai s-au mutat în tabăra adversă.
O pandemie nu poate fi depășită luând lupta pe persoană fizică, nu merge, ne afectează pe toți, nu depinde de un individ, oricât de bun cetățean ar fi. În această privință, România nu stă în situația cea mai bună, o analiză a Uniunii Europene spune că jumătate dintre români susțin că ”virusurile au fost produse în laboratoarele guvernamentale pentru a ne controla libertatea” și că 46% sunt de părere că ”există tratament pentru cancer, dar este ascuns”. La acest procent se oprește acum vaccinarea anti-Covid.
Aici trebuie lucrat, la firul ierbii, cum le place politicienilor să spună. Iar asta nu se poate face individual, cu ”șoșonisme”, pentru că la nivelul ăsta chiar nu cred că funcționează. Iar asta ar trebui să înțeleagă cu adevărat întregul establishment politic, pentru că aici e marea problemă. Nu ziua de ianuarie, când zăpada a stat o oră pe asfalt până să fie dată la o parte.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Dragnea , Şoşoacă , anti-covid , citu , Iohannis , covid , clasa politica , politicieni , relaxare
Vizualizari: 5065
Ultimele comentarii
Acum 32 minute
Dincă Constantin
Acum 54 minute
Sibiu 2025
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Baciul obsecvios
Acum 2 ore
Hermannstadt