De aproximativ un an, sibienii se pot bucura de aromele mâncării nepaleze, aduse în oraș de bucătari din Nepal. Kathmandu, căci așa se numește localul, a fost creat în jurul unor principii de bază precum servirea rapidă de mâncare sănătoasă, accesibilă la preț și sustenabilă.
Cei doi bucătari care gătesc la Kathmandu prepară mâncare și în bucătăria restaurantului Atrium, unde, ocazional, puteți găsi în meniu și preparate nepaleze. Provin din Nepal și au o experiență gastronomică de peste cinci ani. De fapt, după cum povestesc reprezentanții Kathmandu, așa a pornit și ideea afacerii. „Practic, așa a început totul. Bucătarii din Kathmandu, pe care noi i-am adus aici, găteau pentru ei mâncare nepaleză. Am gustat și noi și ne-a plăcut și, tocmai din acest motiv, ne-am gândit că și sibienii s-ar bucura de aceste arome”, povestesc aceștia.
Meniul de la Kathmandu nu este unul foarte stufos, dar prezintă preparate cu specific nepalez, marea majoritate pe bază de carne de vită, carne de pui, creveți și orez.
„Meniul nostru este bazat pe arome și gusturi unice, ingrediente proaspete și multe legume. Un lucru important de menționat este că niciunul din preparate nu este preparat dinainte, totul se face pe loc, după ce primim comanda. Combinațiile noastre de condimente sunt cele care diferențiază preparatele față de altele”, mai explică aceștia.
Dacă doriți să testați preparatele de la Kathmandu, o puteți face doar în regim de livrare, prin aplicația Tazz, unde puteți vedea reducerile speciale pe care le au la diferite produse. De asemenea, pe cei de la Kathmandu îi puteți găsiți pe site, pe pagina de facebook Kathmandu.Delivery, dar și pe pagina de instagram kathmandu.delivery.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 6031
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Diana
Acum 3 ore
Il ie
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Eori
Acum 4 ore
Nelutu O