Un sibian mulțumește public polițiștilor care l-au ajutat într-o situație care i s-a părut înfricoșătoare. Acestuia i s-a defectat mașina pe A1, banda 2, fără a mai putea fi mișcată. Pentru că alături de bărbat se aflau soția și copilul, spaima trasă a fost mare. Mașinile de pe autostradă circulau cu viteză foarte mare și a conștientizat pericolul atât pentru el și familia lui, cât și pentru ceilalți participanți la trafic. Intervenția promptă a polițiștilor sibieni a făcut însă, ca acest moment să nu dureze mult. Spune că este conștient că aceasta este datoria polițiștilor, dar pentru el și familia lui modul în care au intervenit a însemnat mult mai mult.
Un sibian a trecut vineri, 29 octombrie, printr-o aventură care i-a dat mari emoții. Corneliu Roman povestește că mașina i s-a stricat în mijlocul autostrăzii, fără posibilitatea de a o mișca. Bărbatul era în mașină cu soția și copilul. Au fost momente de teamă continuă având în vedere că era în pericol și familia sa și, la rândul său, era un pericol pentru ceilalți participanți la trafic. Este deosebit de recunoscător, însă, echipajului de poliție despre care spune că a ajuns foarte repede la fața locului pentru a-i proteja.

Contactat de reporterul Turnul Sfatului, Corneliu Roman a povestit ce i s-a întâmplat.
„A fost un moment înfricoșător. Ieri eram cu copilul și soția în mașină, pe autostradă, când mașina s-a blocat pe banda 2 a autostrăzii, în dreptul lucrărilor. Nu mai putea fi mișcată pentru că i s-a rupt distribuția. În acel moment tot ce era mai rău se putea întâmpla. Familia mea era în pericol și, la rândul nostru, eram un pericol pentru ceilalți șoferi. Am sunat la 112 și cu foarte mari emoții am coborât din mașină ținând o cârpă portocalie în mână. Mașinile veneau cu viteză foarte mare. Norocul nostru, pentru care suntem foarte recunoscători este că toți cei implicați, atât operatorii de la 112, cât și echipajul de poliție care a ajuns la noi au fost extrem de operativi. În cinci, maxim șapte minute de la apel o mașină de poliție ne proteja deja. Vreau să le mulțumesc pentru că întreaga situație se putea termina foarte urât. În cele din urmă mașina a fost ridicată și am putut pleca”, povestește Corneliu Roman.
Polițiștii spun că și-au făcut datoria
„Colegii de la autostrăzi au primit în cursul zilei de ieri un apel prin 112 referitor la o mașină care s-a defectat în mers și era imposibil de a mai fi trasă în afara părții carosabile. Un coleg polițist a ajuns de urgență la fața locului, a asigurat zona în sensul că a delimitat și a deviat traficul, a chemat o mașină de tractări și în momentul în care mașina a fost urcată pe platformă a putut elibera banda de circulație. De asemenea, s-a asigurat că toți au plecat de la locul incidentului în siguranță”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.
Aceștia recomandă participanților la trafic ca în momentul în care se află în orice situație care i-ar pune în pericol să sune, de urgență, la numărul 112.
Povestea a fost făcută publică de Corneliu Roman pe pagina de socializare INFO TRAFIC jud. SIBIU, acolo unde bărbatul le-a mulțumit polițiștilor.
Sursa foto: INFO TRAFIC jud. SIBIU

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2474


Ultimele comentarii
Acum 14 ore
Ion Iliescu
Acum 14 ore
Iancu
Acum 14 ore
Luca
Acum 15 ore
Bangladeju
Acum 15 ore
Aci Duțu