Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Sindicatul polițiștilor: Ajutați-ne să găsim un polițist care să îl sancționeze pe președintele României!

Sindicatul polițiștilor: Ajutați-ne să găsim un polițist care să îl sancționeze pe președintele României!

Răspunsul primit de la Poliția Sectorului 1 de către un sibian, cu privire la imposibilitatea de a-l amenda pe președintele Klaus Iohannis pentru că nu a purtat mască la Congresul PNL din luna septembrie, i-a determinat pe sindicaliștii din poliție să reacționeze.

Într-o postare pe Facebook, pe pagina Sindicatul Europol, s-a publicat un anunț prin care se caută un polițist capabil să-l amendeze pe președinte.

”Wanted!!! Se caută polițist cu "simțul răspunderii" pentru că șefii Poliției Capitalei și l-au pierdut.
Ajutați-ne să găsim un polițist care să îl sancționeze pe președintele României, Klaus Iohannis, pentru că a fost surprins fără mască de protecție la congresul PNL. Așa cum, de altfel, au fost sancționați sute de mii de români simpli.
Anunțul nostru vine ca urmare a explicațiilor imbecile oferite de șefii Poliției Capitalei, care au răspuns sesizării unui cetățean, că nu au putut aplica sancțiune președintelui pentru că în sală, la congres, nu se afla niciun polițist care să constate prin "propriile simțuri", adică cu ochii lui, faptul că nu a purtat masca de protecție.
Această justificare tembelistă reprezintă o jignire adusă inteligenței românilor, care au îndurat toate restricțiile aplicate după ureche și trădează cancerul politic care s-a infiltrat în MAI. În aceste vremuri, în Poliția Română se aplică legea în funcție de statut, poziția socială și directivele primite de la partid.
Între timp, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost sancționați mii de cetățeni doar pe baza imaginilor video sau a unor poze în care apăreau alături de mai multe persoane decât limita legală sau fără mască.
P.S.: Voi iarna unde jucați golf?”, este mesajul transmis de polițiști.

Agentul constatator nu l-a simțit pe președinte încălcând legea ”prin propriile simțuri”

Secția 2 Poliție a Poliției Sectorului 1 i-a transmis recent sibianului care a făcut reclamația că președintele nu va fi amendat pentru că nu a purtat mască la Congresul PNL.

Sibianul a depus inițial o plângere la Ministerul Afacerilor Interne, care a trimis-o mai departe la Poliția Sectorului 1. La mai mult de o lună după ce au primit reclamația, polițiștii susțin că nu îl pot amenda pe președinte pentru că agentul constatator nu l-a simțit pe președinte încălcând legea ”prin propriile simțuri”.

Sursa foto: Facebook / Sindicatul Europol

Citește și:

Nu l-au simțit, nu-l amendează. Poliția îi răspunde sibianului care l-a reclamat pe președintele Iohannis că nu a purtat mască

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Till Eulenspiegel

Acum 2 ani

In Sibiu era,prin anii '70 Dima.Acum,bateti-i la usa lui Godina cel Atoatestiutor .
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Kukuruku

Acum 2 ani

mai bine nu sanctionati pe nimeni, e o masura total idioata
Raspunde

Gore de la Chitila

Acum 2 ani

Ar fi vreo 2-3 in tara, adica cei care nu sunt la pensat, epilat sau la mani-pedi!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus