Marţi,
25.01.2022
Cer Senin
Acum
-17°C

Doar o grădiniță și o școală postliceală au rămas în online. Lista completă

Doar o grădiniță și o școală postliceală au rămas în online. Lista completă

18 unități școlare din județ mai au cursuri online din cauza faptului că personalul instituțiilor nu este vaccinat în proporție de 60%, potrivit listei afișate pe site-ul Inspectoratului Județean Școlar Sibiu. Elevii Școlii Gimnaziale nr. 18, singura școală din municipiu care mai desfășura cursuri în online din acest motiv, se vor întoarce în bănci de săptămâna viitoare. Conform autorităților aici s-au mai vaccinat doi angajați procentul de vaccinare ajungând astfel la 61,02%.

În municipiul Sibiu rămân în on line, cu un procent de vaccinare sub 60%, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 42 (50%) și Școala Postliceală „Henri Coandă”  (54,54%). În ceea ce privește Grădinița Nr. 42 din Sibiu, directoarea prof. Maria Gândilă spune că este o situație mai complicată. Personalul care nu este vaccinat este trecut prin boală de curând și încă nu au indicații de vaccinare de la medici.

„La noi la grădiniță este o situație mai specială, în sensul că avem 50% personal vaccinat, asta reprezintă 14 persoane și alte 9 persoane au trecut prin boală. Mai avem două colege dintre care una foarte proaspăt ieșită din izolare, la 1 noiembrie a ieșit și altă colegă care acum este în boală, fiind izolată la domiciliu. Având în vedere această situație este cam greu ca persoanele care au rămas să se vaccineze. Suntem într-o situație extrem de neplăcută care nu ne convine nici nouă și ne dăm seama că este foarte greu pentru părinți, dar nu știu ce să facem. Acestea sunt regulile. Îmi dă speranță faptul că de astăzi s-a permis întoarcerea în format fizic în localitățile în care rata de incidență este sub 3 la mie și eu spun că ne apropiem și în Sibiu. Chiar dorim din tot sufletul întoarcerea față în față la grădiniță” spune directoarea.

Patru unități școlare cu rată de vaccinare de 0%

Patru unități de învățământ din Sibiu apar în tabelul făcut de reprezentanții ISJ cu rată de vaccinare de 0%. Este vorba despre Grădinița cu program normal Boița. Din explicațiile date de oficialități aici sunt 33 preșcolari și două educatoare dintre care niciuna nu este vaccinată. Incidența în localitate este de 5,1, astfel că cei 33 de elevi învață în on line.

De asemenea, la Grădinița cu program normal Alma Vii unde sunt10 elevi și o educatoare și la Școala Primară Alma Vii unde învață 9 elevi și predă un învățător, gradul de vaccinare este de 0%. Aici incidența permite prezența fizică a elevilor la școală.

Rată de vaccinare de 0 % este și la Grădinița cu Program Normal Apoldu de Jos unde sunt 13 preșcolari și o educatoare care nu este vaccinată. Cu o incidență de 3.13, elevii vin online la școală.

Întreaga listă cu formatul în care se țin cursurile în școlile și grădinițele din Sibiu o puteți consulta AICI.

Sursa foto: Arhiva TS

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus