Marţi,
27.09.2022
Parțial Noros
Acum
18°C

Șapte elevi au fost testați pozitiv. Radu Selejan, Goga și Regina Maria printre școlile unde vor fi cursuri suspendate

Șapte elevi au fost testați pozitiv. Radu Selejan, Goga și Regina Maria printre școlile unde vor fi cursuri suspendate

Vineri, 19 noiembrie, din cauza îmbolnăvirilor de COVID, încă 147 de elevi au trecut în sistem online. Astăzi au fost raportați 7 elevi confirmați pozitiv la virusul SARS-CoV-2. De asemenea, în ședința Consiliului de Administrație al ISJ Sibiu de astăzi s-au validat scenariile pentru desfășurarea cursurilor din unitățile de învățământ ale județului Sibiu, scenarii pentru săptămâna 22 – 26.11.2021. Din totalul celor 351 de unități de învățământ, pentru 333 unități de învățământ a fost validat senariul 1 (învățământ „față în față”), iar 18 de unități de învățământ vor desfășura orele în sistem online (2.227 de preșcolari și elevi).

Aceste hotărâri privind scenariile de desfășurare al orelor sunt în conformitate cu prevederile ordinului comun al Ministerului Educației (nr. 5.558/05.11.2021) și al Ministerului Sănătății (2.389/05.11.2021), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I (nr. 1.064/05.11.2021), respectiv orele se desfășoară, în format fizic, în unitățile de învățământ unde rata de vaccinare a personalului angajat este de minim 60% (întreg personalul aflat în unitate cu contract de muncă, și nu doar cel cu baza în unitatea de învățământ), precum și rata de incidență la îmbolnăvirea COVID-19 sub 3‰.

Repartiția celor 7 elevi confirmați pozitiv la virusul SARS-CoV-2, pe cicluri de învățământ, este următoarea:

- 2 elevi din ciclul primar (clasele Pregătitoare - IV): Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Școala Gimnazială „Mihai Vitează” Șelimbăr;

- 3 elevi din ciclul gimnazial (clasele V - VIII): Școala Gimnazială „Radu Selejan” Sibiu, Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu, Școala Gimnazială „Georg Daniel Teusch” Agnita;

- 2 elevi din ciclul liceal (clasele IX – XII): Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu;

Lista cu clasele ce au cursurile suspendate începând cu 19.11.2021 o puteți vizualiza pe pagina ISJ Sibiu – www.isjsb.ro, secţiunea „Lista unităților școlare şi a claselor cu activitate online”.

Reprezentanții ISJ Sibiu menționează că 25 de elevi și un cadru didactic de la Școala Gimnazială Șeica Mare s-au întors de astăzi la cursuri.

De la reînceperea semestrului I al anului școlar 2021 - 2022, un număr de 35 cadre didactice și 89 preșcolari și elevi au fost confirmaţi pozitiv la virusul SARS-CoV-2.

În județul Sibiu un număr de 5.031 preșcolari și elevi (7,61%), din cei existenți în unitățile de învățământ, au desfășurat orele în sistem online.

Sursa foto: Arhiva TS

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus