Noul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că administrarea celei de-a treia doze de ser anti-COVID este importantă mai ales pentru ţările cu o acoperire vaccinală de 70 - 80%, în timp ce în România unde aceasta este de aproximativ 40%.
"Noi discutăm despre doza a treia, în condiţiile în care avem mai mult de 60% din populaţie nevaccinată cu primele două doze. Prioritatea - şi asta e poziţia OMS - este de a vaccina cât mai mult din populaţie. Doza a treia este foarte importantă pentru ţările unde au 70 - 80% acoperire vaccinală. Dar pentru ţările unde au 35 - 40% acoperire vaccinală, importanţa nu este pe primul loc pentru doza a treia, ci este importanţa vaccinării celor care nu s-au vaccinat încă, pentru că acesta e motivul pentru care avem cazuri grave şi decese", a explicat el, într-o conferinţă de presă, la preluarea mandatului.
Întrebat cum vede posibilitatea introducerii obligativităţii unei doze booster pentru cei care călătoresc în statele UE, Rafila a atras atenţia asupra faptului că este vorba despre o propunere a Greciei.
"Rămâne de văzut. (...) Această propunere este analizată la nivelul UE. Doza trei este, în mod evident, necesară pentru persoanele care nu au trecut prin boală, pentru că imunitatea medie s-a observat că, în general, nu este mai lungă de şase luni, dar trebuie luate în discuţie toate aspectele, mai ales că există şi persoane care au trecut prin boală, au făcut două doze de vaccin şi trebuie analizat dacă toată lumea, indiferent de situaţie, are nevoie de această a treia doză", a explicat el.
Rafila a menţionat că în luna decembrie 2020 a trecut prin boală, s-a vaccinat cu prima doză în martie, cu doza a doua în aprilie, dar nu şi cu cea de-a treia.
În opinia sa, vaccinul realizat la sfârşitul anului 2020 ar putea avea în acest moment o eficacitate mai mică de 50% în ceea ce priveşte tulpina Delta, comparativ cu o eficacitate de 90% pentru tulpina originală. Scăderea intensităţii valurilor pandemice se produce pe măsură ce se atinge o imunizare colectivă, fie prin vaccinare, fie prin boală, a completat Alexandru Rafila.
"Cu siguranţă, această boală va deveni la un moment dat endemică. Acum este epidemică, avem valul de infecţie şi la un moment dat vom avea o circulaţie a acestor virusuri care vor produce un număr relativ mic de cazuri în populaţie. Şi, eventual, vom avea aşa-numite izbucniri epidemice sezoniere, pe care am putea să le contracarăm cu administrarea de vaccin, mai ales la categoriile la risc", a precizat ministrul Sănătăţii.
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: doza a treia , rafila , vaccin , ministru
Vizualizari: 1331
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Dincă Constantin
Acum 3 ore
Sibiu 2025
Acum 4 ore
Sibian
Acum 4 ore
Baciul obsecvios
Acum 5 ore
Hermannstadt