O agenție introdusă de USR în PNRR ar putea bloca construcția noului spital județean, acuză președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean. De cealaltă parte, vicepreședintele USR, Dan Barna, susține că ANDIS - Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, care urmează să fie înființată în prima jumătate a anului viitor, ar trebui să descurce investițiile din sănătate, nu să le încurce.
Agenția ar urma să devină ”un centru de excelență în domeniul dezvoltării infrastructurii de sănătate, prin construirea de expertiză și capacitate trans-disciplinară”, după cum se precizează în PNRR.
Problema este că înființarea ANDIS a fost asumată prin PNRR, iar prin aceasta ar trebui să se desfășoare principalele investiții din sănătate. Dacă agenția întârzie să se organizeze, unele termene deja fiind la limită, există riscul ca România să nu se încadreze în timpul acordat pentru cheltuirea banilor de la Uniunea Europeană.
Daniela Cîmpean: ”Dacă și spitalele locale sunt prinse în această agenție, există pericolul să nu ne încadrăm în termenele asumate de România prin PNRR”
Președinta Consiliului Județean atrage atenția că introducerea ANDIS în PNRR va complica extrem de mult construcția noului spital județean. Ea spune că agenția, care încă nu s-a înființat, nu are o lege, o structură și, evident, nici angajați și poate prelungi peste limită termenul asumat de România prin PNRR pentru construcția noilor spitale: 2026. Și asta, pentru că va dura foarte mult timp până când acest organism, care ar urma să verifice investițiile din sănătate, să se înființeze.
Singura variantă prin care Sibiul să poată rezolva această situație ar fi ca instituțiile să se organizeze în timp record pentru a realiza ANDIS sau ca noul spital județean să nu treacă prin avizarea noii instituții, susține Cîmpean.
”PNRR are o limită clară în care banii pot fi investiți, până în 2026. Până atunci, spitalul județean trebuie să fie ridicat și funcțional. Această agenție va îngreuna foarte mult lucrurile, până se organizează, se fac sedii, se recrutează oamenii, trece timpul, iar acesta este limitat”, spune Daniela Cîmpean.
Ea spune că după primele semnale, spitalul sibian nu va trebui să fie supervizat de ANDIS, însă informația nu este certă. ”Sibiul nu e prins în Agenție, cel puțin așa a fost o declarație a fostului ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă. Se spunea că sunt prinse doar spitalele regionale, cele trei, nu și unitatea noastră. Acum nu e clar, depinde de cum va fi structurată prin normele legale. Dar dacă și spitalele locale sunt prinse în această Agenție de Infrastructură, atunci există pericolul să nu ne încadrăm în termenele asumate de România prin PNRR”, susține Cîmpean.
Ea nu înțelege demersul USR-iștilor și spune că nici nu au avut disponibilitatea de a vorbi despre înființarea agenției. ”Ei compară agenția cu CNAIR, dar nu se gândesc la faptul că această companie de autostrăzi a ajuns la ce este acum în mulți ani, noi acum suntem contra-cronometru și mai punem ceva în plus de făcut. Chiar dacă li s-a explicat care sunt argumentele noastre, au ignorat, au avut permanent această atitudine, prin care vor să demonstreze că ei știu totul și nu ascultă argumentele unor oameni cu mai multă experiență decât ei”, a mai spus Cîmpean.
ANDIS trebuia deja să fie înființată
Conform PNRR, ANDIS deja a început cu stângul, primul punct, cel al înființării. Documentul anunță că termenul de înființare al agenției este 2021 sau prima parte a 2022. Până acum nu s-a pus nici măcar în discuție înființarea acesteia, iar graficul poate fi în continuare decalat. Anul viitor ar trebui realizat cadrul legal al ANDIS, să se angajeze tot personalul și să facă deja proiectarea tehnică detaliată pentru spitalele regionale Iași, Cluj și Craiova. Lucru imposibil, spune din experiența sa din administrația locală, Daniela Cîmpean.
În documentația din PNRR referitoare la funcționarea ANDIS se specifică foarte clar că jurisdicția ei va fi limitată într-o primă fază la cele trei spitale regionale.
”Domeniul principal de activitate al Agenției va fi reprezentat de managementul proiectelor de infrastructură sanitară, care vor face parte din portofoliul agenției. ANDIS va prelua automat în portofoliu proiectele de construcție a celor 3 spitale regionale de urgență din regiunile Nord Est, Nord Vest și Sud Vest Oltenia, urmând ca, ulterior, în portofoliu să poată fi preluate și alte proiecte de infrastructură sanitară, după cum este detaliat în continuare.
Modalitatea de selecție a proiectelor care vor face parte din portofoliul ANDIS se va realiza pe baza documentelor de politici strategice elaborate de Ministerul Sănătății, precum Strategia Națională de Sănătate și Master - planurile regionale în vigoare, cu verificarea corespondenței între coordonatele definite în master-planurile regionale și aria de adresabilitate a proiectelor de infrastructură sanitară propuse.
Ulterior selecției proiectelor de infrastructură, portofoliul ANDIS va include automat proiectele de infrastructură sanitară cu impact național sau regional, precum spitale regionale de urgență sau alte spitale cu impact regional (ex. institute de specialitate), care sunt în proprietatea Ministerului Sănătății”, se arată în document. Dacă ne oprim aici, atunci noul spital din Sibiu nu e afectat de existența sau inexistența agenției.
Rămâne întrebarea dacă și noul spital din Sibiu va urma să fie implementat prin această agenție, dacă va fi văzut ca fiind un proiect local sau regional sau cum va fi realizată în cele din urmă structura și țintele printr-o viitoare Hotărâre de Guvern.
Dan Barna: ”Construim o agenție care (...) să se asigure că prețurile de construcție sunt cele europene, ale Băncii Mondiale, recomandate și nu avem becuri de 2.000 de euro (...) în investițiile făcute la nivel județean, spre exemplu”
Vicepreședintele USR, Dan Barna, spune pe de altă parte, că în viziunea lor agenția a fost făcută și pentru a controla investițiile făcute la nivel local.
”Acea agenție de infrastructură pentru sănătate a fost o propunere pe care USR a avut-o a fost pentru că Ministerul Sănătății, așa cum este el structurat, cum are design-ul lui interior, e incapabil să aibă un management de construcție de spitale, de infrastructură mare. Acolo sunt câțiva oameni care au o grămadă de sarcini și îndatoriri, astfel încât urmărirea unui astfel de proiect, urmărirea șantierului, a studiilor de fezabilitate a tot ceea ce înseamnă beneficiarul care stă atent pe execuție, nu există această capacitate tehnică și să spun funcțional-instituțională la Ministerul Sănătății.
Și alte țări au acest sistem, Marea Britanie, țări europene, folosesc acest mecanism în care au spus <domnule, construim o agenție care are doar această abilitate: să se asigure că studiile de fezabilitate respectă standardele naționale și europene să se asigure că prețurile de construcție sunt cele europene, ale Băncii Mondiale, recomandate și nu avem becuri de 2.000 de euro și toate poveștile pe care le mai găsim în România, în investițiile făcute la nivel județean, spre exemplu>”, spune Dan Barna.
Deputatul de Sibiu consideră că ANDIS va angaja oamenii care vor supraveghea construcția noilor spitale.
”Am spus că dacă nu găsim niște oameni, care să facă doar asta, să se asigure că monitorizează construcția spitalelor și să le și construim, nu numai să vorbim despre ele, nu avem nicio șansă.
Ori reacția celor de la PSD și PNL a fost, nu că rezolvăm, că știm noi pe cineva. Un mecanism în care o să discutăm o grămadă, dar care nu se întâmplă nimic, asta e problema reală. Noi ne-am uitat ce face restul lumii, să facem și noi.
Nu suntem capabili prin instituțiile pe care le avem să asigurăm acest serviciu important de construcție a spitalelor, iar noi am propus o variantă de instituție exact cu oameni din Ministerul Sănătății, nu s-a încercat o combinație, pentru că asta s-a tot încercat să se acrediteze ideea că <domnule, vreți să aduceți voi niște oameni>. Nu, să organizăm concursuri la nivel internațional, să vină cei mai buni experți din Europa sau din România și în felul acesta să avem o structură care să se ocupe de asta: să construiască spitale. Exact cum e la autostrăzi. Compania Națională de autostrăzi și compania de infrastructură asta fac nu e un ghișeu la Ministerul Transporturilor, e o companie distinctă care face autostrăzi. Și de asta avem niște progrese, sunt niște pași.
E clar teoria managementului de proiect, valabilă peste tot în lume, noi nu vrem să reinventăm apa caldă, apa se încălzește cu un foc, ceva”, a mai spus Barna.
Disensiune și în USR
Apariția ANDIS în PNRR a atras și nedumerirea liberalilor, dar și nemulțumiri din partea unor parlamentari USR. „Această soluţie nu a fost încă… a fost discutată în coaliţia de guvernare, nu a fost aprobată în coaliţia de guvernare, deci nu am cum să o susţin în acest moment. Este o decizie pe care trebuie să o luăm în coaliţie, împreună cu preşedinţii de partid”, spunea Cîțu cu doar câteva zile înainte de încheierea acordului pentru PNRR-ul României.
Înfiinţarea agenției a fost contestată chiar din interiorul USR PLUS.
Deputatul Emanuel Ungureanu a afirmat în urmă cu două luni, într-o postare pe Facebook, că nu este de acord cu înfiinţarea acestei structuri: ”Nu sunt de acord cu înfiinţarea unei noi agenţii la nivelul Ministerului Sănătăţii sau a Guvernului României! Fără o consultare prealabilă cu grupul de deputaţi şi senatori USR PLUS din Comisiile de Sănătate din Camera Deputaţilor şi Senat, doamna ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă a decis să anunţe înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Investiţii în Infrastructura de Sănătate. Nu voi vota în Parlamentul României o asemenea ordonanţă care umflă aparatul birocratic al statului roman (...) Am criticat înfiinţarea de Agenţii inutile în vremea PSD-ului, nu le voi încuraja existenţa în perioada guvernării USR PLUS. De astăzi, echipa Ministerului Sănătăţii şi-a pierdut sprijinul meu politic datorită lipsei de reforme structurale din ultimele 6 luni”, a adăugat Emanuel Ungureanu.
Argumentele Guvernului pentru înființarea ANDIS:
În anii precedenți, Uniunea Europeană a pus la dispoziție fonduri pentru modernizarea infrastructurii României, dar execuția lor înregistrează întârzieri.
Nu există un cadru de gestionare strategică pentru investițiile publice finanțate de UE sau finanțate la nivel național.
Absorbția fondurilor UE este frânată de capacitatea administrativă limitată în materie de pregătire și implementare a proiectelor mari de investiții, la care se adaugă aplicarea ineficientă a normelor privind gestionarea investițiilor publice, lipsa unei prioritizări reale, precum și procedurile de achiziții publice lungi (2019 Raport de țară).
Nu există o evidență centralizată a situației fondului construit din sănătate și nici a investițiilor în infrastructură sau în dotări.
Pentru a rezolva aceste probleme, Guvernul promite Comisiei să înființeze Agenția, care să asigure un management eficient, cu standarde clare de calitate și siguranță și cu încadrarea într-un timp rezonabil, în procesul de proiectare și construire a obiectivelor de investiții infrastructură medicală.
Astfel, va crește capacitatea administrativă a autorităților centrale și locale și a gestionării strategice și eficiente a proiectelor de infrastructură din sănătate, se mai arată în PNRR.
Obiectivele ANDIS:
Întărirea capacității administrative, tehnice și de management de proiect, cu scopul implementării proiectelor de infrastructură cu impact teritorial național sau regional.
Asigurarea asistenței tehnice necesare implementării proiectelor de infrastructură derulate de către autoritățile locale.
Transformarea într-un centru de excelență în domeniul proiectelor de infrastructură de sănătate.
Monitorizarea realizării obiectivelor propuse în cadrul documentelor strategice naționale din domeniul sanitar (Planuri naționale, sectoriale, Strategii naționale, Planuri regionale de servicii medicale) precum și prioritizarea investițiilor în conformitate cu acestea.
Preluarea proiectelor de construcție a celor 3 spitale regionale – printre mizele Agenției
Domeniul principal de activitate al Agenției va fi managementul proiectelor de infrastructură sanitară care vor face parte din portofoliul agenției. ANDIS va prelua automat în portofoliu proiectele de construcție a celor 3 spitale regionale de urgență din regiunile Nord Est, Nord Vest și Sud Vest Oltenia, urmând ca ulterior în portofoliu să poată fi preluate și alte proiecte de infrastructură sanitară, după cum este detaliat în continuare.
Modalitatea de selecție a proiectelor care vor face parte din portofoliul ANDIS se va realiza pe baza documentelor de politici strategice elaborate de Ministerul Sănătății, precum Strategia Națională de Sănătate și Masterplanurile regionale în vigoare, cu verificarea corespondenței între coordonatele definite în masterplanurile regionale și aria de adresabilitate a proiectelor de infrastructură sanitară propuse.
Ulterior selecției proiectelor de infrastructură, portofoliul ANDIS va include automat proiectele de infrastructură sanitară cu impact național sau regional, precum spitale regionale de urgență sau alte spitale cu impact regional (ex. institute de specialitate).
Printre nemulțumirile baronilor locali – investiții exclusiv pe baza unor indicatori obiectivi
Documentul prevede elaborarea, de către ANDIS, a unei metodologii care să permită prioritizarea proiectelor pe baza unor criterii obiective și având în vedere coordonarea strategiilor existente la nivel național din domeniul sanitar.
Detaliile și termenele privind înființarea ANDIS
Înființarea agenției se va face printr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului, iar detaliile privind operaționalizarea se vor stabili printr-o Hotărâre a Guvernului. Elaborarea și inițierea aprobării cadrului legislativ va fi responsabilitatea Ministerului Sănătății.
Anul acesta urmează să fie adoptată legislația, să fie numit managementul, să se deschidă birourile și să fie angajate 52 de persoane (25 vor fi preluați prin transferul integral al Direcției de Monitorizare Implementare Spitale Regionale). Numărul final de salariați va fi de 78.
Conducerea agenției va fi compusă dintr-un președinte și un consiliu director.
ANDIS are ca termen 2022 pentru a asigura finalizarea proiectării tehnice detaliate pentru spitalele regionale Iași, Cluj și Craiova.
Pentru perioada 2022 – 2023, se precizează că vor fi inițiate, tot cu asistență tehnică, studii de fezabilitate pentru proiecte de infrastructură (incluzând PNRR) și vor fi lansate proiectele de infrastructură din acest al doilea val. (sursa: PNRR)
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: agentie , judetean , Sibiu , sanatate , PSD , PNL , USR , Consiliul Județean , Dan Barna , Daniela Cîmpean , spital , noul spital
Vizualizari: 5554
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Locuitorul
Acum 3 ore
Cocorean
Acum 3 ore
Sparrow
Acum 4 ore
Sparrow
Acum 4 ore
Adrian