Noua variantă Omicron a coronavirusului prezintă 'un risc foarte ridicat' la nivel mondial, a avertizat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), subliniind însă că persistă numeroase incertitudini în ce priveşte periculozitatea şi transmisibilitatea variantei, informează France Presse, citat de Agerpres.
'Până în prezent, nu a fost raportat niciun deces asociat variantei Omicron', subliniază OMS într-un document tehnic publicat luni, care emite recomandări autorităţilor pentru a încerca să împiedice răspândirea noii variante virale.
'Având în vedere mutaţiile care ar putea să confere un potenţial de ocolire a răspunsului imunitar şi, posibil, să ofere un avantaj în termeni de transmisibilitate, probabilitatea ca Omicron să se răspândească la nivel mondial este ridicată', afirmă OMS.
'În funcţie de aceste caracteristici, ar putea să existe vârfuri viitoare de COVID-19, cu potenţiale consecinţe severe în funcţie de diferiţi factori şi, în special, de locurile unde aceste vârfuri s-ar produce', adaugă OMS.
Organizaţia subliniază totuşi că există în continuare numeroase necunoscute în privinţa Omicron: contagiozitatea sa, dacă ea este inerentă mutaţiilor constatate sau dacă provine din faptul că varianta poate ocoli mai bine răspunsul imunitar; nivelul de protecţie conferit de vaccinurile împotriva COVID-19 în ce priveşte contagiozitatea şi severitatea bolii; dacă varianta provoacă simptome mai grave.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1002
Ultimele comentarii
Acum 48 minute
Ce naiba ne mai ascundem dupa deget ??
Acum 1 oră
Telemeaua Airways
Acum 1 oră
Pol-Pot
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Ion Iliescu (RIP)