Primul interviu cu noul manager al Spitalului Județean: toleranță zero pentru șpagă

Din data de 4 octombrie, medicul Daniel Chelcea a devenit, prin concurs, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Fost medic militar, comandant al Spitalului Militar în perioada 2017 – 2018, apoi director medical până în 2020 și fost director al Direcției de Sănătate Publică Sibiu în perioada noiembrie 2020 până în septembrie 2021, dr. Daniel Chelcea conduce astăzi cel mai mare spital din județ. După aproximativ două luni în această funcție managerul vorbește, într-un interviu acordat Turnul Sfatului, despre provocarea de a conduce o unitate spitalicească cu aproximativ 3.000 de angajați, despre fețele nevăzute ale pandemiei, dar și despre planurile pe care le are cu spitalul. Spune că are toleranță zero pentru condiționarea actului medical și-și dorește să rezolve problemele de comunicare de la nivelul spitalului, să impună o mai mare disciplină și să vadă ridicat noul spital.   

Reporter: Când ați decis să candidați pentru acest post de conducere al Spitalului Județean, cu siguranță aveați o anumită părere despre această instituție formată de-a lungul carierei dumneavoastră de medic sau ca director DSP. Aveți deja aproape două luni de când ați preluat funcția. Care este realitatea față de ceea ce vă așteptați să găsiți aici? V-a surprins ceva în mod evident?

Dr. Daniel Chelcea: Într-adevăr datorită faptului că am crescut, practic, în lumea medicală sibiană, și chiar rememoram că am și făcut unul din stagiile de rezidențiat de neurochirurgie în Spitalul Județean, pot spune că știu această unitate de mai bine de 25 de ani. Nu pot spune că m-a surprins ceva, în mod deosebit. Ce-i drept, din postura de manager, pot afirma că este un spital mare. O instituție cu aproape 3.000 de angajați are multe probleme și sunt multe de rezolvat, dar nimic care să mă șocheze. Ce m-a impresionat pozitiv este faptul că am fost primit foarte bine deși eram venit din altă parte, dintr-o altă structură medicală. Cu toate acestea am fost primit foarte bine atât de colegii din partea administrativă și de colegii medici. Ce îmi pare rău este că nu avem ziua mai lungă să-i pot asculta pe toți. O să fac tot ce trebuie făcut pentru acest spital, dar va dura. Poate că, într-adevăr, nu neapărat îmi reproșez, dar poate nu am reușit să fac unele lucruri mai repede. Șantierele, secțiile și așa mai departe. Am trecut prin toate, dar nu în ritmul pe care mi l-aș fi dorit, pentru că sunt lucruri acute, zilnice, care trebuie făcute și ocupă timp. Pe lângă primirea pe care am avut-o, m-a impresionat, de asemenea, sistemul de informatizare al spitalului care este mult mai bun decât ce vă imaginați și decât ce se vede în exterior.

Adică? Ce înseamnă această informatizare?  

Partea de comunicare, de intranet, de comunicare între secții, între secții și conducere și administrativ și așa mai departe. Lucrurile sunt peste așteptări din acest punct de vedere și vreau să țineți cont că vin totuși dintr-o structură de conducere a unei alte unități sanitare. 

Și ce v-a impresionat mai puțin plăcut? 

Sunt o serie lucruri care sunt în derulare care afectează buna desfășurare a activităților din spital. Sunt șantierele în derulare, evident, și aici nu e vina nimănui până la urmă, sunt niște timpi de lucru, niște termene de execuție,  care ne fac, într-adevăr, să nu ne facem treaba în condiții ideale din perspectiva condițiilor și a spațiilor. Dar aceste lucrări sunt deosebit de utile și necesare. 

În perioada pandemiei instituțiile medicale au lucrat în scenarii roșii, în zone roșii - pe scurt, ordinele de la centru au fost să se facă management de criză. Care sunt plusurile și care sunt minusurile acestei abordări?

Nu cred că putem discuta în acești termeni de plusuri sau minusuri. Altă abordare nici nu se poate. În situații de urgență de acest gen, în situații în care avem de-a face cu un virus din acesta cu o contagiozitate foarte mare, nu putem să lucrăm cu zone de roșu și verde amestecate. Obligatoriu trebuie să existe circuite funcționale separate. Astfel de zone nu există doar în perioada de pandemie. Probabil că știți că și în perioadele obișnuite, în orice instituție sanitară există circuite funcționale separate. Un circuit al pacientului, un circuit al medicilor, un circuit al deșeurilor, un circuit al materialelor și așa mai departe. Deci toate aceste separări de fluxuri sunt normale într-un spital. Apoi a intervenit pandemia, care a ne-a făcut să vedem lucrurile mai restrictiv și să separăm si mai mult, pe cât posibil, cele două zone, ceea ce  a fost un lucru obligatoriu, chiar de bun simț, dar foarte dificil pentru că nu întotdeauna este posibil să separăm integral cele două zone de pacienți infectați, pacienți neinfectați. Este un management de criză nu doar prin separarea celor două zone, ci și prin volumul de muncă. 

Spitalului Județean i s-a reproșat în toate valurile că nu a reușit sa facă față numărului mare de bolnavi, oamenii stând cu orele și chiar zilele în curtea spitalului, fără a avea acces la îngrijiri medicale. Cu atât mai mult, în valul 4 spitalul a alocat de 3 ori mai puține locuri pentru zona roșie COVID față de perioadele anterioare, în condițiile în care incidența la Sibiu a fost fără precedent și un ordin dat prin CNSU de Raed Arafat a interzis alte internări în afara celor de urgență - dialize, cancere și gravide. De ce nu ați pus la dispoziția bolnavilor COVID din județ măcar acele 500 de paturi pe care le-ați avut anul trecut, din moment ce nu puteați oricum acorda activitate pentru zona verde? Iar în ceea ce privește zonele verzi, în condițiile în care Arafat a dat ordinul prin care a sistat internările și le-a limitat la cazuri de urgență din 4 octombrie, iar Spitalul Județean a suplimentat cu încă 78 de paturi după 2 săptămâni, adică în 18 octombrie, de ce nu s-a acționat mai repede?Acele două săptămâni au fost de foc pentru toate spitalele implicate.

Bine, o să vă răspund pe rând pentru că sunt mai multe probleme atinse aici și o să încep cu ultima. Transformarea zonelor verzi în zone roșii nu se poate face peste noapte, decât riscând foarte mult. De ce? Pentru că o dată, zonele acelea verzi pe care trebuie să le transformi nu sunt goale. Sunt pline cu oameni bolnavi. 

Știm cu toții asta, dar totuși, suntem în valul IV, adică am avut alte trei valuri din care se puteau învăța o serie de lucruri. Pregătirea pentru explozia de cazuri nu se poate face mai devreme? 

La vremea respectivă nu era o explozie de cazuri. Atunci au început să crească. Modelele matematice nu se pot aplica chiar așa. În primul rând discutăm de o diferență de val față de noiembrie anul trecut, de exemplu și din prisma unei vaccinări de aproape 50% la nivelul municipiului Sibiu și circa 40% la nivel de județ care ar fi trebuit să schimbe datele problemei. Așa că, repet, timpul fizic nu permite să faci schimbarea zonelor peste noapte, decât cu riscul de a-i trimite pe oamenii aceia să sufere acasă, ceea ce nu este în regulă. Apoi a fost diferit gradul de contagiozitate al tulpinii de acum, care a fost mult mai mare, fapt esențial care a dus la o evoluție spectaculoasă, agresivă iar în acest val am avut mult mai multe cazuri grave de care a trebuit să ne ocupăm. 

De aceea au fost cazuri grave internate și la Spitalul CF sau TBC, deși aici ar fi trebuit să ajungă doar cazurile ușoare și medii?

Cazurile au fost manageriate la nivelul Unității de Primiri Urgențe și eu spun că au fost manageriate bine. A, faptul că starea unui pacient se degenerează, asta se poate întâmpla oriunde. N-ai cum să preconizezi asta. Fiind o boală nouă nu putem da pronosticuri. Nu putem spune despre pacient că se va întâmpla ceva bun sau rău cu el mâine. Ei pot deceda de la o zi la alta sau pot evolua în bine de la o zi la alta. Este ceea ce s-a și întâmplat. Problema majoră a tulpinii Delta este evoluția extrem de rapidă și complet necontrolabilă. Un pacient cu un scor de 10, 12, 15 pe Computerul Tomograf, ceea ce înseamnă un scor mediu și care nu spune nimic azi, se degradează în două ore. Spectaculos, absolut spectaculos și, repet, fără niciun fel de predicție. Aici este problema mare. Asta despre modificarea secțiilor. Să știți că nu am stat degeaba în acea perioadă. Primul lucru pe care l-am făcut când am venit a fost să pun oxigen în Sala Sindicală, în zona aceasta de UPU pe care am asigurat-o din punct de vedere al oxigenului extrem de mult. Adică noi am mai câștigat peste 20 de locuri acolo. La un moment dat aveam 40 de pacienți pozitivi în UPU, deci oamenii nu au stat în curte. Față de alte spitale sau chiar față de noiembrie anul trecut, lucrurile au fost gestionate mult mai bine. La nivel de Sibiu, în valul 3, am gândit o structură care a fost mult mai funcțională comparativ cu ce a fost în noiembrie anul trecut și, dacă vă aduceți aminte, și valul 3 a trecut, relativ decent. De ce? Pentru că toată coordonarea  echipei s-a făcut dintr-un singur punct. Și așa se fac lucrurile bine. Dacă fiecare spital ar trebui să-și facă propriile reguli, propriile metode de investigații și așa mai departe, se va observa că nu pot fi făcute toate și atunci se ajunge la concluzia că toate trebuie centralizate. Când s-a întâmplat asta, lucrurile au început să funcționeze foarte bine. Într-adevăr lumea a stat. Și asta apropo de lecții învățate. Nu numai noi, cei care gestionăm actul medical trebuie să învățăm ceva. Și cei din jurul nostru trebuie să învețe că un examen de Computer Tomograf durează, o serie de analize durează câteva ore, un medic infecționist care este gardă și care are 60 de pacienți internați, vine și vede pacienții și în UPU, dar nu poate să o facă imediat, cu toată bunăvoința. 

De ce nu aveți un infecționist care să stea doar în UPU?

Vă rog să mă credeți că l-am căutat în toată țara și din păcate nu l-am găsit. Să știți că nu suntem singurii care căutăm astfel de medici, mai ales în această perioadă. Nu se poate spune că n-am făcut nimic.

Eu nu am spus că nu ați făcut nimic, am întrebat doar dacă nu se putea face mai mult.

Spațiile și circuitele din spital au fost afectate de șantierele care au început etapizat. A trebuit să mutăm Urologia, pentru că acolo se lucrează, în parterul de la Medicală și automat acea zonă este o zonă verde, dar pe care nu o mai putem aloca, asta legat de numărul de locuri din valurile trecute. Pavilionul Dermatologie nu funcționează fiind în renovare, Urologia nu are aceeași locație, clădirea Neurologie este și ea în reabilitare, Unitatea de Primiri Urgențe este în proces de extindere, vă dați seama că sunt o grămadă de spații nefuncționale. Foarte bine că sunt începute, pentru că acolo sunt o serie de fonduri europene pe care dacă le pierdeam nu mai puteam face nimic și este păcat ca aceste clădiri să nu fie modernizate, dar toate acestea influențează lucrurile. Legat de numărul de paturi vă pot spune că în decembrie anul trecut erau 252 de paturi, în aprilie 232 de paturi, în prezent sunt 199. Este vorba despre paturi pe secții și de ATI. Scăderea nu este semnificativă. Probabil cele 500 de paturi la care faceți referire au reprezentat un posibil scenariu, la începutul pandemiei, în starea de urgență, dar niciodată nu s-a ajuns la acesta. Apoi, oamenii care s-au vaccinat și care suferă de alte boli și au nevoie de acele paturi în zona verde, nu credeți că merită și ei o șansă? Și în acest context, trebuie să subliniem că avem la îndemână, cu toții, un mijloc de a nu ajunge aici, pe care nu știm încă să-l folosim la adevăratul potențial. Și mă refer la vaccinare. Acum, în ceea ce privește  ordinul Secretarului de Stat, privind limitarea internărilor. Noi suntem un spital clinic județean de urgență. Chiar și în condiții obișnuite cazurile programate nu sunt așa multe cum vă imaginați. Majoritatea sunt cazuri de urgență. A fost influențată, să spunem, activitatea chirurgicală pentru că au fost pacienți temporizați, dar nu vă așteptați ca peste noapte să scadă la jumătate activitatea. Nu, scăderea a fost una mică, pentru că activitatea curentă este cea de urgență și atunci nici nu avea cum să scadă. Au venit și vor veni permanent pacienți politraumatizați, abdomene acute, accidente rutiere, afecțiuni neurologice unde sunt accidente vasculare, pacienți cu afecțiuni cardiologice, neurochirurgicale, ortopedice etc.. Toate aceste cazuri ajung la spitalul județean și sunt gestionate aici. S-au temporizat doar intervențiile care chiar se pot amâna.

Specialiștii de sănătate publică spun că este deja o certitudine valul 5, care va atinge un nivel ridicat undeva, în februarie, și în România. Cum vă pregătiți să îi faceți față, ce a mers acum și vreți să extindeți la un nivel mai ridicat și ce nu a mers și vreți sa corectați?

În primul rând, mi-e teamă să nu vină mai repede și dacă va fi mai repede, ne va prinde cu spitalul plin și atunci va fi o problemă.  

În ce sens, plin? În ultimele rapoarte am văzut că numărul internaților în județean a ajuns la jumătate față de ce a fost.

Vorbesc despre ATI unde acum  – marți 23.11) sunt 32 de pacienți. ATI-ul este foarte solicitat și este indicatorul cel mai fidel. Dacă nu prindem o perioadă în care să apucăm să respirăm va fi o problemă mare. Valul 4 a fost un val înalt, dur este posibil ca următorul să fie mai puternic. În mod cert va fi mai rău dacă se va suprapune cu acesta. La un moment dat, numai pe Sibiu, au fost circa 2.200 de cazuri active în același timp. Niciodată nu vom putea interna un număr atât de mare de pacienți. Asta este realitatea. Însă soluția nu este aceasta, ci prevenția, restricțiile și vaccinarea, oricât de tabu ar fi aceste subiecte. Putem face un spital în Sala Polivalentă, Sala Transilvania. Avem locuri, dar nu avem oameni, nu avem personal. Ca să nu mai spun că cei 3.000 de oameni din clădirile acestea sunt de doi ani de zile într-un foc continuu. O să cadă din picioare, pentru că nu au cum să facă față. Nu lucrează la strung, lucrează cu oameni și oricât ai încerca să te detașezi, să te duci acasă și să uiți, nu ai cum. Toată lumea se gândește la cazurile pe care le-au lăsat în urmă. Toți au o doză de empatie și suferă alături de pacient. Este normal, este uman. Asta ne este meseria și atunci, toate chestiile acestea se vor aduna și se va simți foarte tare. Dar da, suntem pregătiți și pentru un nou val. Suntem unul dintre primele spitale din țară ca și asigurare a oxigenului. Avem șase stații de oxigen. În perioada în care au fost probleme în țară cu alimentarea, noi nu am avut nicio problemă. Nici cu medicamentele nu am avut. Au fost o serie de mici situații administrative ce au ținut de schimbarea importatorului, furnizorului, dar nu probleme care să ne ducă în zonă de cod roșu. Le-am simțit, le-am gestionat și am trecut peste ele. Ce se poate face mai mult? Credeți-mă, din punct de vedere al spitalului nu prea văd, dar...căutăm mereu soluții. Am declarat că nu putem face mai mult de 12 paturi pe ATI, dar uite că am făcut 34, dar pe „coronarele” noastre, să știți. Toate acestea au un preț. De aceea suntem foarte atenți cu aceste lucruri și le monitorizăm permanent. 

Dacă tot ați menționat de burn out-ul personalului, îmi amintesc că, la un moment dat, Președinta Consiliului Județean, Daniela Cîmpean propunea ca, în colaborare cu Spitalul de Psihiatrie, să existe o consiliere psihologică a personalului, în caz de nevoie. S-a concretizat ceva?

Da, în momentul de față s-a terminat un studiu cu privire la personal, s-au adunat date și sunt în faza de analiză. Urmează, cel mai probabil, în cursul săptămânii viitoare să ne parvină rezultatele și în funcție de acestea să vedem ce va fi de făcut. Dacă vom face lucrurile în baza unui studiu științific va fi mult mai bine, pentru că ai o analiză în spate.

Ați vorbit de capacitatea mare a spitalului. Sunt aproape 3.000 de angajați, din toate categoriile de personal și, desigur, fiecare cu propriul caracter. Cum ați aprecia calitatea factorului uman care acordă îngrijiri populației în cadrul Spitalului Județean. Sunt aspecte pe care doriți să le schimbați, să le îmbunătățiți în privința personalului din subordinea dumneavoastră?

Comunicarea este prima problemă. Partea de comunicare lasă, într-adevăr de dorit.

La ce anume vă referiți, mai exact? 

Mă refer la comunicarea internă de la nivelul personalului medical cât și la comunicarea cu pacientul sau comunicarea cu aparținătorii. În primul rând, cei care sunt team lideri au foarte puțin timp pentru a mai și povesti despre ce fac. Aici ar fi un nivel de lipsă a comunicării. O serie de greșeli de comunicare sunt cele în care sunt depășite atribuțiile. Apoi ca lucrurile să funcționeze ar trebui să existe o comunicare pe paliere, fiecare pe nivelul lui de competență. Chiar astăzi (n.r. 23 noiembrie) am avut o discuție cu dr. Grosu legată de o patologie specifică, pe o anumită boală, în care să avem un navigator. Adică un personal competent care să poată să ducă, fiind vorba despre o patologie între specialități, să conducă, de aici și termenul de navigator, printre acele specialități, realizând și partea de interfață dintre pacient și medicul specialist, pentru că, repet – la un moment dat medicul specialist nu mai are timp să facă asta, partea de comunicare. Pe partea aceasta de comunicare între pacient și medic mai avem alte două probleme. Comunicarea în cadrul echipei, care și asta trebuie îmbunătățită categoric și comunicarea ci exteriorul, cu aparținătorii. La cea din urmă lucrurile sunt cele mai sensibile. Cu un pacient discuți într-un fel, dar ca și aparținător dacă ai o persoană în stare gravă, sau, Doamne ferește, decedată, deja discuți pe un fond mult mai încărcat. Discuția nu este întotdeauna rațională, să știți. Este foarte greu să explici unui om care a pierdut pe cineva drag că totul a decurs în regulă. Se va agăța de orice virgulă și până la urmă este de înțeles. Acestea sunt premisele de la care o să pornim în acel program de creștere a capacității de comunicare pe care inițial l-am gândit cu firme care să se ocupe de așa ceva, pentru că sunt firme acreditate pentru așa ceva. Pe de altă parte, la o discuție pe care am avut-o cu rectorul facultății de medicină, având în vedere că ei au partea aceasta de social - uman, putem să o facem cumva în casă, ca să spun așa, în cadrul comunității sibiene. Să începem cu rezidenții pentru că ei au capacitatea de a învăța și să permanentizăm un astfel de program. Mi se pare foarte bine și din punct de vedere managerial, al costurilor, dar și din punct de vedere al capacității de a fi un câștig și de o parte și de alta, pentru că, întotdeauna și cel care predă are de învățat de la cei care primesc informația.

Și altceva în afară de comunicare ar mai fi de schimbat?

Se impune o mai mare disciplină decât ceea ce este în momentul de față, plecând de la lucruri simple și crescând treptat. 

Care vă doriți să fie principalul lucru pe care să îl realizați ca manager al Spitalului Județean? Pe termen scurt și pe termen lung?

Să trecem de pandemie, asta este pe termen scurt. Pe termen lung, să vedem un spital nou în Sibiu, indiferent dacă o să fiu sau nu manager acolo sau simplu beneficiar. Și categoric nu este numai dorința mea ci și a comunității sibiene. 

Care este fața nevăzută a pandemiei, din perspectiva angajaților din sănătate. Ce nu văd oamenii și v-ați dori totuși să știe, pentru a înțelege mai bine cu ce vă confruntați?

Personal suprasolicitat, supraîncărcat, efecte care, în curând se vor simți. Spitalul de Psihiatrie va avea mult timp de lucru din acest punct de vedere. O altă parte a nevăzută a pandemiei este că noi vedem morții care au avut COVID, dar nu-i vedem, însă, pe morții care nu au avut COVID, dar nici acces la asistență medicală, din diverse motive: pentru că spitalul era COVID, pentru că au auzit ei că dacă ajungi în spital sigur te omoară...Dar toate acestea au dus la 100.000 de morți în plus la nivel național. La nivel de 2019 au fost în jur de 350.000 de morți în România, iar anul trecut au fost 450.000 de morți. Nu au fost toți de COVID, au fost pacienți de urgență, pacienți oncologici, pacienți cronici care, repet, fie nu au avut acces la medic, fie le-a fost frică. Asta este o față nevăzută și care este foarte tristă. Este o cifră impresionantă, mai mare decât cea a deceselor de COVID.  

Cât timp ar mai puteam actualele clădiri ale Spitalului Județean Sibiu să ofere acte medicale de calitate pentru pacienți? 

Nu se poate estima. Știți cum, spitalul este un organism viu: aici cade ceva, dincolo se construiește ceva. Eu spun că poate rezista mult timp, dar, evident, nu stând și credeți-mă, sunt băieții de la tehnic care chiar își merită salariile, pentru că tot timpul ceva se întâmplă și se face. Se sparge o țeavă, se repară o țeavă, deci, de funcționat tot va funcționa, dar ideea nu este asta, ci de a crește calitatea actului medical, fără discuții. Da, nu avem încă un orizont de timp al noului Spitalul Județean și din cauza asta nu pot da o estimare. Nici după ce o să ne mutăm în spitalul nou nu o să cadă clădirile. Vor rămâne secții și aici. Apoi avem o grămadă de șantiere începute, lucrurile nu stau pe loc. Este complicat pe clădirile mari, pe Chirurgie, pe Medicală, nu neapărat de a le crea o față, ci de a le face funcționale. 

Care este, în acest moment, nivelul infecțiilor nozocomiale din Spitalul Județean?                                                    

Mă bucur că sunt suficient de multe încât să consider că sunt raportate corect. Acesta este răspunsul. Cine îmi spune că într-un spital sunt 0 sau 1 la sută infecții nozocomiale, vă rog să mă credeți că aceia nu raportează. Nu există. Media europeană de raportare a infecțiilor nozocomiale este de 2%. Spitalul Județean se învârte între 1,70 și 2,80% în condiții de pandemie când pacienții din ATI cresc riscul de astfel de infecții, plus cazurile infecțioase care iar se complică cu tratament antibiotic care generează germeni. Pe mine nu mă sperie, din contră consider că oamenii își fac treaba și chiar și-o fac. Asta este normalitatea, nu avem de ce să ne ascundem. Majoritatea se gândesc că dacă declară multe infecții nozocomiale o să vină să îi tragă cineva de urechi. Nu, acesta este un lucru absolut normal. 

În proiectul de management ați susținut necesitatea unui audit clinic, o evaluare a actului medical al tuturor cadrelor medicale din spital. Ați început acest audit? 

Auditul clinic nu este o evaluare a cadrelor medicale. Evaluarea cadrelor medicale se face în fiecare an de când lumea. Auditul clinic presupune identificarea unor probleme, la nivelul secțiilor și găsirea unor soluții pe domeniul respectiv. Un audit clinic nu se compară cu auditul pe care îl știe toată lumea, ci are o formă mai personalizată. De exemplu, am într-o secție zece doctori. Costurile de îngrijire ale pacienților sunt pe doctorul nu știu care atât, pe celălalt, atât, cu diferențe, să spunem la un moment dat, semnificative. Trebuie să văd de ce este așa. Asta înseamnă un audit clinic. Identificarea problemelor și prioritizarea celor urgente. În momentul de față suntem la capitolul identificare. Primul lucru pe care l-am solicitat la nivelul fiecărei secții este o analiză SWOT, după care, am solicitat să fie identificate, pe problemele pe care le au, situații punctuale pe care s-ar putea face acest audit. Este un proces care va dura. Vom trece apoi la prioritizare și la auditul propriu-zis cu concluzii și soluții. 

Care este stadiul instalării sistemului de supraveghere video în cadrul zonei roșii ATI-COVID despre care s-a tot vorbit în ultimul an?

Este funcțional, dar accesul nu este pentru toată lumea. Acest sistem funcționează cu o serie de restricții în ceea ce privește accesul la imagini. Este un regim foarte strict și atunci accesul este limitat, dar sistemul este funcțional. 

Și dacă tot am ajuns la capitolul ATI COVID, pe vremea când ocupați funcția de director al Direcției de Sănătate Publică Sibiu ați făcut un control pe această secție. S-a schimbat ceva de atunci? Ați urmărit activitatea acestei secții din funcția de manager? 

În mod cert. Sunt zonele cele mai sensibile ale spitalului și este normal. Tot ce înseamnă chirurgie are punct central ATI-ul. Acum, fără să mă amestec într-o anchetă a procuraturii, problemele descoperite erau procedurale, probleme de sistem. Ce s-a schimbat? În primul rând faptul că pacienții pot fi vizitați, un pas despre care cred că contează foarte mult, apoi acest sistem de supraveghere care până la urmă ne și apără pentru că nu mai pot apărea tot felul de discuții legate de ce se întâmplă acolo. În al treilea rând, din punct de vedere al amenajărilor, la nivelul etajului doi al ATI, spațiile au fost modernizate și dotate. Acolo este instalat pe fiecare boxă un sistem centralizat de urmărire a concentrației de oxigen și urmează să implementăm un astfel de sistem și la etajul I, unde nu am putut până acum din motive evidente: este plin. Eu spun că lucrurile s-au schimbat și s-au schimbat în bine.

Și actele se completează cum trebuie acum?

Sigur. Mi-am propus să iau foi de observație prin sondaj și să le verific, pentru că eu știu cum se face o foaie de observație. 

Ce măsuri sunt luate în Spitalul Județean pentru ca practica cu plicul să nu mai existe, fie că vorbim despre medici, asistenți/asistente, infirmieri/infirmiere? 

Toleranță zero legat de condiționarea actului medical, în orice fel. Nu mi se pare în regulă să fie o practică, mai ales că salariile au crescut. Ce este de făcut? Acum de cusut buzunare nu o să avem cum să coasem și nu asta este ideea, dar avem o discuție pornită cu cei de la Consiliul Județean în sensul în care există, în majoritatea instituțiilor publice și am văzut și la permise și în multe alte locuri campanii împotriva acestei practici, inclusiv cu un număr de telefon, lucru care știu că s-a întâmplat cu ani în urmă și în acest spital. Vom relua aceste afișaje în care atragem atenția oamenilor să nu dea bani cadrelor medicale și, dacă li se cere, să sune la numărul de telefon din afiș. 

Și ce părere aveți despre orele medicilor de la Spitalul Județean din clinicile private? Sunt nenumărate cazuri în care pacienții veniți la control în spital sunt chemați, ulterior, la cabinetele lor din clinicile private. Urmăriți acest fenomen? 

Nu mi se pare absolut deloc normal. Știu că s-a mai încercat de la nivel înalt reglementarea acestei practici, dar nu s-a reușit. Știu că nu este interzisă activitatea și în clinici private, dar să delimitezi una de alta nu este atât de greu. Practic, condiția esențială este ca exercitarea meseriei în privat să nu afecteze activitatea din sistemul public și să nu prejudicieze pacientul și sistemul public. 

Aveți un mesaj de transmis? 

Da. În primul rând, pentru că se apropie Ziua Națională, vreau să transmit LA MULȚI ANI românilor de pretutindeni. Le urmez multă sănătate și putere pentru a depăși pandemia. Totodată le transmit să aibă încredere în sistemul medical, pentru că scopul nostru este să salvăm vieți și facem tot ce putem în acest sens.  În plus, le transmit tuturor să se gândească atât la binele individual, la sănătatea celor dragi dar și la binele întregii comunități și să acționeze în consecință, prin respectarea măsurilor de siguranță precum și prin vaccinare. Aceasta este, în momentul de față, alături de prevenție, cea mai bună metodă de luptă împotriva pandemiei. 

Notă: Interviul a fost realizat în data de 23 noiembrie.

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671