Vineri,
21.01.2022
Parțial Noros
Acum
-1°C

Ședință ”de îndată” la Consiliul Județean: două demisii pe ordinea de zi. Una, de principiu

Ședință ”de îndată” la Consiliul Județean: două demisii pe ordinea de zi. Una, de principiu

Consilierii județeni sunt convocați ”de îndată” la o ședință pe a cărei ordine de zi sunt demisiile unui consilier județean PNL și a unuia FDGR. În locul amândurora vor veni reprezentanți ai PNL.

”Subsemnatul Troancă Ilie, consilier în cadrul Consiliul Județean Sibiu, vă rog să aprobați (luați act) de demisia mea din funcția invocată”, este conținutul prin care Ilie Troancă își anunță demisia. Consilierul județean ales pe listele PNL demisionează după ce a fost numit în funcția de director al Direcției Silvice Sibiu, poziție pe care a mai ocupat-o și în urmă cu zece ani.

În locul lui Troancă, liberalii urmează să nominalizeze persoana care va ocupa fotoliul rămas vacant, din rândul celor propuși pe lista prezentată la alegerile din toamna anului trecut. Deocamdată, această nominalizare nu a fost făcută oficial.

Cea de-a doua demisie este a lui Gabriel Tischer (foto principală), cel care a candidat și la funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu. Demisia sa a fost anunțată la finele ședinței CJ de luna trecută, când majoritatea PNL – PSD a impus un altfel de control asupra societății de drumuri a județului (era vorba de reducerea numărului membrilor consiliului de administrație de la cinci la trei, în urma unor proceduri controlate de Eugen Iordănescu, directorul Camerei de comerț Sibiu). În urma acelui episod, Gabriel Tischer a anunțat că va demisiona din funcția de reprezentant al județului Sibiu în adunarea generală a acționarilor societății Drumuri și Poduri SA Sibiu, deoarece nu era de acord cu varianta votată de majoritate. Demisia a fost transmisă autorităților județene în dimineața zilei de 1 decembrie. ”În urma votului de azi al consilierilor PNL și PSD eu am ajuns într-o situație neobișnuită: aceea ca în următoarea ședință a acționarilor de la Drumuri și Poduri să fiu obligat să votez împotriva convingerilor și principiilor mele. Lucrul acesta nu l-am făcut niciodată și nu îl voi face nici de data aceasta. Și nici vreodată. Dar nici nu vreau să împiedic un demers al majorității validată prin votul sibienilor, așa că nu îmi rămâne altceva de făcut decât să vă rog să luați act de retragerea mea din poziția de reprezentant al autorității tutelare din AGA de la Drumuri și Poduri”, declara Tischer, în ședința din noiembrie 2021. Tischer rămâne în continuare consilier județean.

În locul lui Tischer, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, propune numirea lui Gheorghe Sterp Vingărzan, consilier județean din partea PNL.

Vizualizari: 2872

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

Tudor

Acum 1 lună

Băi fraților ce își mai împart ăștia funcțiile,să înțeleg că ,dacă nu ești membru de partid poți face p*** pe școala ta..că nu vei fi niciodată promovat oricât de bun ai fi, exemplu Tursib !!! Acolo au functi de conducere directori aserviți și slabi pregătiți! Au și o secretară vară cu Bacus!!!

Raspunde

Dani ocna

Acum 1 lună

de indata ce inseamna? 33 de zile,tip werner?
Raspunde

Kokos

Acum 1 lună

N-am inteles de ce in locul lui Tischer sa vina unul de la penele , de ce nu vine urmatorul de la fdgr?
Raspunde

Zile triste

Acum 1 lună

Mafia PSD PNL începe sa lucreze…
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus