Sâmbătă,
13.09.2025
Ceata
Acum
11°C

„Greșit recoltat sau trucat de părinți”. Testul PCR a infirmat primul caz pozitiv din Sibiu descoperit cu testele împărțite de școli

„Greșit recoltat sau trucat de părinți”. Testul PCR a infirmat primul caz pozitiv din Sibiu descoperit cu testele împărțite de școli

Elevul de la Școala Gimnazială din Roșia care a fost primul caz testat pozitiv în urma testului rapid făcut din salivă de părinți, acasă, a ieșit negativ la testul PCR. Rezultatul a fost transmis de conducerea școlii către Direcția de Sănătate Publică, în această dimineață, transmit reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Vă reamintim că în 6 decembrie, Județul Sibiu a avut primul caz pozitiv al unui elev testat cu un test antigen noninvaziv efectuat din proba de salivă și dat de școli. Elevul are 10 ani, iar testul a fost făcut acasă, de părinți. Elevul se întoarce la cursuri.

Dr. Lucian Blăguțiu, directorul DSP Sibiu spune că sunt mai multe motive care stau la baza rezultatului fals pozitiv. Printre acestea se numără recoltarea greșită, trucarea testelor de către cei care recoltează sau nerespectarea instrucțiunilor.

„Modul greșit în care s-a făcut recoltarea, trucarea intenționată a testului de către cel care face recoltarea sau nerespectarea instrucțiunilor care însoțesc testele. Acesta sunt și motivele pentru care investigațiile trebuie continuate cu un test PCR”, spune directorul DSP.

Și la nivel național au fost situații în care testele din salivă ieșite pozitiv au fost infirmate de PCR. 

Sursa foto: Arhiva TS

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Clau

Acum 3 ani

,,Trucarea intenționată a testului de către cel care face recoltarea" Doamne ferește, cum sa iti scoți copilul pozitiv la testarea făcută de tine!
Raspunde

Vio

Acum 3 ani

Exista si o alta varianta... teste fals negative.... cu defevte de fabricatie.... PROASTE... nu mai protejati un sistem cu defecte!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus