Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Mâncare sănătoasă cu un pet porția, în Căsuța lui Moș Crăciun

Mâncare sănătoasă cu un pet porția, în Căsuța lui Moș Crăciun

În 17 decembrie, între orele 17,00-22,00, în cadrul Târgului de Crăciun, elevi din trei licee din Sibiu vor promova o nutriție echilibrată, un stil de viață activ și sănătos și importanța coletării selective a deșeurilor, oferind spre degustare vizitatorilor preparate sănătoase și echilibrate din punct de vedere nutrițional. Acestea vor putea fi ”plătite” contra unui pet, urmând ca toată cantitate de plastic adunată să fie colectată de către Soma Sibiu.

Evenimentul din Târgul de Crăciun de la Sibiu este partea finală a proiectului Educație nutrițională pentru elevi. Să învătăm să mâncăm echilibrat! organizat de Fundația Educația Mâine și co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Educațională și care a presupus un maraton de 30 de ore de nutriție și aproape 100 de elevi care au învățat cum pot să aibă grijă de sănătatea lor și a familiilor, prin ceea ce pun în farfurie.

Timp de mai bine de două luni, elevi de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Terezianum, Colegiul Tehnic Cibinium și Liceul Tehnologic Henri Coandă au participat la câte 10 ore de nutriție, în care au fost abordate zece teme esențiale pentru un a avea un stil de viață sănătos: importanța micului dejun, rolul proteinelor în alimentație, importanța vitaminelor, mineralelor și a fitonutrienților în alimentație, carbohidrații: buni sau răi pentru un stil de viață sănătos?, cum alegem grăsimile bune pentru organism, fibrele și rolul lor esențial în menținerea sănătății, hidratarea, cum citim eticheta produselor la magazin, ce înseamnă o farfurie echilibrată și sportul.

”Din păcate, datele statistice din România arată o creștere alarmantă a obezității în rândul copiilor. Aproape 20% au deja probleme cu greutatea, încă de la vârste fragede, iar scopul acestui proiect este de a le oferi elevilor noțiunile de bază prin care să poată urma un stil de viață activ și sănătos. Deoportivă, sperăm ca prin materialele educative pe care le-am pregătit, toate aceste informații să ajungă și la părinți, cei care au, de fapt, un rol esențial în adoptatea unei diete echilibrate și a unui stil de viață activ și sănătos!”, a declarat George Moise, președintele Fundației Educația Mâine.

Educație nutrițională pentru elevi. Să învătăm să mâncăm echilibrat! s-a derulat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Judetean Sibiu, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu și Soma Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus