Sonda solară Parker a devenit prima navă spaţială care a pătruns în atmosfera solară, a anunţat marţi NASA, transmite dpa, citat de Agerpes.
Sonda a zburat prin coroana solară şi a preluat probe de particule şi câmpuri magnetice, a informat NASA, care a calificat această piatra de hotar drept "un salt gigantic pentru ştiinţa despre Soare".
"'Atingerea Soarelui' de către sonda solară Parker este un moment magnific pentru ştiinţă şi o performanţă cu adevărat remarcabilă", a declarat Thomas Zurbuchen din cadrul Directoratului pentru misiuni ştiinţifice al NASA.
"Această piatră de hotar ne oferă nu doar perspective mai profunde asupra evoluţiei Soarelui nostru şi a impactului său asupra sistemului nostru solar, dar tot ceea ce aflăm despre propria noastră stea ne învaţă şi mai multe despre stelele din restul universului".
Agenţia spaţială americană a precizat că Parker a găsit condiţiile magnetice şi de particule potrivite pentru a pătrunde în atmosfera solară la 18,8 raze solare (aproximativ 1,3 milioane de kilometri) deasupra suprafeţei solare în timpul celui de-al optulea zbor pe 28 aprilie, această trecerea durând câteva ore.
"Eram convinşi că, mai devreme sau mai târziu, vom intersecta coroana pentru cel puţin o perioadă scurtă de timp", a spus Justin Kasper, autorul principal al unei noi lucrări despre această realizare importantă, publicată în Physical Review Letters."Dar este foarte interesant că am făcut-o".
Pe măsură ce continuă să se apropie de Soare, sonda va ajunge în cele din urmă la 8,86 raze solare de suprafaţa Soarelui, a informat NASA.
Următorul său zbor, programat pentru ianuarie 2022, va aduce din nou, probabil, sonda Parker în coroana solară, a mai spus agenţia spaţială americană.
foto http://parkersolarprobe.jhuapl.edu/
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: nava spatiala , soare , atmosfera , NASA
Vizualizari: 2384
Ultimele comentarii
Acum 29 minute
Sibian
Acum 39 minute
Barosanu
Acum 1 oră
PETRICA
Acum 1 oră
Sibiu.adrian
Acum 1 oră
Pol-Pot