Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

A tergiversat 160 de dosare penale: un procuror de la Sibiu, ”sancționat” de Consiliul Superior al Magistraturii

A tergiversat 160 de dosare penale: un procuror de la Sibiu, ”sancționat” de Consiliul Superior al Magistraturii

Fostul șef al DNA București, ajuns acum la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, procurorul Eugen Stoina a primit ”avertisment” din partea Consiliului Superior al Magistraturii, în fața căruia Inspecția Judiciară a solicitat sancționarea pentru mai multe abateri.

Decizia CSM a fost luată în cursul zilei de joi. Eugen Stoina, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, a fost adus în fața CSM sub mai multe acuzații, singura pentru care a fost sancționat fiind cea de întârziere în soluționarea cu celeritate a cauzelor, din motive imputabile (art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor).

”Admite în parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului Stoina Eugen, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 (...) aplică pârâtului Stoina Eugen, sancțiunea disciplinară constând în «avertisment»”, se arată în hotărârea pronunțată de Secția pentru procurori a CSM, pronunțată în 16 decembrie 2021. Hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile la Completul de cinci judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție a României.

După cum se arată într-un răspuns al Inspecției Judiciare transmis luju.ro în octombrie anul acesta, Stoina ”a tergiversat soluționarea unui număr de 160 de dosare penale ce-i fuseseră repartizate”. Totodată, pe seama lui Stoina a mai fost pusă și acuzația de prelucrare defectuoasă a unui dosar și a păstrat niște probe (notele de redare a interceptărilor din două dosare), deși acest lucru nu îi era permis. Pentru aceste din urmă abateri, Stoina nu a fost sancționat.

Șef al DNA București, beat la volan

Eugen Stoina a fost șef al DNA București până la începutul lunii ianuarie 2018, când a fost revocat ca urmare a unui dosar penal deschis pe numele său. ”În conformitate cu notificarea făcută de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 11 ianuarie 2018, ora 19:30, pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect un accident rutier în care a fost implicat un autoturism care aparține și care era condus de procurorul Stoina Eugen. Accidentul s-a produs în București la data de 11 ianuarie 2018, în jurul orei 15:00, iar în urma impactului nu au rezultat victime care să fie spitalizate. Din datele care ne-au fost comunicate, a rezultat faptul că cel care a produs accidentul de circulație, prin aceea că nu a păstrat distanța regulamentară între vehicule, este procurorul Stoina Eugen și că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Precizăm că în ziua producerii accidentului, acesta se afla în concediul legal de odihnă pentru perioada 11-12 ianuarie 2018, aprobat de șeful de secție. Având în vedere aceste împrejurări, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis în această seară, către Secția pentru Procurori a C.S.M., solicitarea de aviz în vederea revocării domnului Stoina Eugen din funcția de procuror D.N.A.”, se arată într-un comunicat al DNA.

Stoina a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, unde conducerea l-a transformat în procuror de ședință, din cauza faptului că și aici tergiversa lucrările în diferite dosare.

Potrivit celei mai recente declarații de avere publicată de CSM (în 2020, aferentă veniturilor încasate în 2019), Eugen Stoina este plătit cu peste 16.000 de lei, net, în fiecare lună.

Sursa foto principală: Libertatea.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 8543

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

2cents

Acum 2 ani

Pensie speciala grabnic! Sarmanul om e surmenat de atata munca, trebuie neaparat scos la pensie. Acum pana nu se topeste saracul de atata munca!
Raspunde

Poplacean

Acum 2 ani

platit cu un car de bani din banii ROMANILOR
Raspunde

Me

Acum 2 ani

Asta seamana cu Van Damme.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus