Aproximativ 30 de dascăli sibieni s-au alăturat astăzi, 20 decembrie, protestelor organizate de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“. Printre nemulțumirile dascălilor sibieni se numără proiectul de ordonanță de urgență, privind unele măsuri fiscal-bugetare, postat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, care relevă o majorare medie de 50 de lei pentru cadrele didactice și didactice auxiliare, faptul că de doi ani, mai exact din luna ianuarie 2020, salariile nu au fost majorate, dar și faptul că peste 30.000 de salariați din categoria personalului nedidactic din învățământ beneficiază de salariul minim brut pe țară garantat în plată.
Cu pancarte pe care erau inscripționate texte precum „Opriți exploatarea angajaților din învățământ”, „Viitorul României este în clasele noastre” sau „Dragi elevi, protestăm astăzi pentru un viitor mai bun pentru voi”, dascălii sibieni s-au strâns astăzi în fața Instituției Prefectului Județului Sibiu pentru a-și spune nemulțumirile.
Gheorghe Leonard Stancu, vicepreședinte al Sindicatului de învățământ preuniversitar Sibiu și membru al Federației Sindicatelor din educație Spiru Haret, spune că principalul motiv pentru care s-a organizat protestul sunt relațiile dintre angajații din învățământ și instituțiile statului și modul în care aceștia sunt tratați de mai bine de doi ani.
„Primul și cel mai important motiv pentru care suntem astăzi este sancționarea inconsecvenței de care ne lovim atunci când suntem puși în relație cu conducătorii țării. De acum doi ani noi trebuia să intrăm în drepturile prevăzute în Legea 153. De doi ani de zile, aceste drepturi se tot prorogă și exista pericolul să fie prorogate și în acest an. Oricum sumele eliberate de Ministerul de Finanțe sunt total nesemnificative și, ca atare, încercăm și noi să prorogăm ce putem. Vom proroga începerea în data de 3 ianuarie a școlii pentru gimnaziu și liceu, vom proroga închiderea mediilor, România educată va putea fi și ea prorogată. Aceasta este principala revendicare. Când ne vom prezenta la domnul prefect o să îi explicăm cu cifre faptul că inflația și indicele de creștere al prețurilor duc la o pierdere totală de 23,3 %. De 11 ani nu se alocă 6% , media din 2011 până în prezent este de 2,9% pe bugetele alocate educației. Nu am găsit toate datele pentru a vedea și execuțiile bugetare pentru că dintr-un procent de 3% constatăm că după ce calculăm tot, faptul că s-a cheltuit undeva la 2, 5-2,6%, deci total nesemnificativ. Dacă în felul acesta vom continua să tratăm învățământul, nu mai vorbim de problemele de personal. Personalul nedidactic este gâtuit, pur și simplu lucrează extranormă, are clase multe și concursuri, iar angajările sunt zero, avem probleme cu chestiunile legate de salariul minim, când el va crește vom avea din nou situația colegilor din nedidactic care vor aștepta să crească salariul minim pentru a le crește și lor salariul”, a explicat Gheorghe Leonard Stancu, vicepreședinte al Sindicatului de învățământ preuniversitar Sibiu și membru al Federației Sindicatelor din educație Spiru Haret.
Prezentă la protest a fost și profesoara Dana Lupean, de la Colegiul Național Octavian Goga. Aceasta spune că starea de nemulțumire este una generală și că speră ca aceste proteste să ia amploare și în alte județe. Înghețarea salariilor și promisiunile neduse la capăt de instituții sunt motivele pentru care profesoara a decis să se alăture protestului.
„M-am alăturat colegilor mei pentru un protest comun care sperăm să ia amploare în toată țara. În ultimii doi ani am fost bătaia de joc a instituțiilor, ni s-au înghețat salariile, ni s-au luat vacanțele, trebuie să ne depășim atribuțiile făcând niște teste pentru care nu avem nicio măsură de igienizare. Este o stare de nemulțumire generală. Nu mai există gradații de merit, salarii de merit. Într-un liceu de elită, elevii au o stare de spirit care pur și simplu nu este ceea ce ar trebui să fie. Se iau măsuri haotice, nu vine nimeni să le aplice, avem numai promisiuni, lucrurile se schimbă peste noapte. Este o stare de oboseală, de saturație. Primul lucru pe care îl facem este să pichetăm prefectura, apoi încercăm o grevă. Am semnat o petiție online pentru a ni se da înapoi măcar vacanța de sărbători, n-am primit niciun răspuns din partea ministrului. Vom urma pașii unei greve generale, dar nu putem spune încă dacă se va ajunge la înghețarea anului școlar”, a explicat Dana Lupean, profesor de Socio-Umane la colegiul Național Octavian Goga.
Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ a organizat astăzi proteste și în alte orașe din țară.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Federația Sindicatelor din Edu , colegiul national octaviam gog , Sibiu , educatie , proteste
Vizualizari: 3141
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Un cititor
Acum 4 ore
Xxx
Acum 6 ore
Iwebvdm
Acum 6 ore
Emil
Acum 7 ore
Dan