Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a confirmat luni evidenţa clară că persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19 sau cele care au trecut prin boală se pot infecta cu noua variantă Omicron, a cărei răspândire se accelerează în lume, relatează EFE şi AFP, citate de Agerpres.
La o conferinţă cu reprezentanţii presei internaţionale de la Geneva, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că informaţia care se analizează în ce priveşte Omicron arată că această variantă circulă mai rapid decât celelalte şi că "este probabil ca aceia vaccinaţi şi cei care s-au vindecat de COVID-19 să se infecteze sau să se reinfecteze".
Şeful OMS a îndemnat la o conştientizare a acestei situaţii, când mai rămân câteva zile până la sărbătorile de sfârşit de an, subliniind că este mai bine să renunţăm azi la festivităţi, pentru ca "mâine" să putem "celebra viaţa".
"Ne-am săturat de această pandemie. Vrem să petrecem mai mult timp alături de familia noastră", însă pentru a-i proteja pe ei, trebuie să ne protejăm înainte pe noi, acest lucru înseamnă în unele cazuri să renunţăm la evenimente", a spus directorul OMS.
În mijlocul celui de-al 5-lea val care afectează numeroase ţări şi apariţiei noii variante Omicron, Tedros şi-a exprimat dorinţa ca "2022 să fie anul în care să punem capăt pandemiei".
"Dacă vrem să punem capăt pandemiei anul viitor, trebuie să punem capăt accesului inegal la vaccinuri şi să reuşim ca 70% din populaţia fiecărei ţări să fie vaccinată până la mijlocul anului viitor", a precizat el.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: infecta , omicron , trecuti prin boala , vaccinati , oms
Vizualizari: 1290
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
Nicusor Stefanuta curcubeu
Acum 1 oră
@Barosanu
Acum 1 oră
HBomb