Patru cetăţeni turci, între care doi minori, au fost implicaţi, luni, într-un accident rutier produs pe Transalpina (DN 7A), în localitatea Malaia, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.
Potrivit sursei citate, şoferul autoturismului ar fi pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat într-o râpă de pe marginea drumului. Niciuna dintre persoanele din maşină nu a necesitat însă transport la spital.

"Ajunşi la faţa locului, membrii echipajului au constatat că maşina avea patru pasageri de naţionalitate turcă (doi adulţi şi doi copii). Din fericire, doar o persoană a fost uşor rănită, aceasta primind îngrijiri medicale preliminare. Ulterior, aceasta a refuzat transportul la spital", au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea, citați de Agerpres.
Pentru scoaterea celor patru din maşina răsturnată, pompierii militari au intervenit cu un ASAS şi cu un echipaj SMURD de la Garda de Intervenţie Brezoi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: cetateni turci copii rasturnat
Vizualizari: 2423


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
@Marti
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
George
Acum 3 ore
Vivi Dragan
Acum 3 ore
HBomb