Proiectul noii parcări supraterane din Sibiu, care include și o nouă piață agroalimentară a ajuns în consiliul local. Proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici pentru investiția din cartierul Vasile Aaron prevede un cost total estimat de 73.370.093,64 lei cu TVA.
În raportul de specialitate al proiectului, reprezentanții Direcției Tehnice menționează despre deficitul de locuri de parcare: „Urmarea a creșterii numărului de autoturisme la nivelul municipiului Sibiu s-a ajuns la supraaglomerare, la distrugerea zonelor verzi proiectate inițial, la lipsa locurilor de parcare. Acest fapt obligă autoritățile locale la găsirea unor soluții viabile pentru creșterea numărului locurilor de parcare, în special în zonele de blocuri”.
Astfel, viitoarea construcție va avea un regim de înălțime de 2S+P+3E, funcțiunea principală a obiectivului fiind de parcaj pentru autoturisme. În total, sunt prevăzute 192 de locuri de parcare, care vor fi împărțite astfel: la subsolul 1 va fi amenajat un parcaj subteran închis, incluzând și un adăpost de protecție civilă, care va oferi 38 de locuri de parcare; parter – 10 locuri; etaj 1 – 34 locuri, etaj 2 – 36 locuri; etaj 3 – 36 locuri. Mai este de remarcat că terasa va fi circulabilă, cu un parcaj suprateran deschis, și va oferi alte 38 de locuri de parcare.
Funcțiunea secundară o reprezintă amenajarea unui spațiu comercial închis de tip piață agroalimentară modernă. Această piață este destinată vânzării produselor locale în condiții optime de igienă, accesibilitate și confort. Piața va fi la parterul noii construcții.
Realizarea proiectului este așteptată să contribuie la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor prin asigurarea unui acces mai facil la bunuri și servicii esențiale. Pe plan economic, se urmărește susținerea comerțului local și crearea de noi locuri de muncă, favorizând un mediu propice dezvoltării economice.
Proiectul este considerat o lucrare de interes local și de utilitate publică.
„Municipiul Sibiu se confruntă cu o cerere tot mai mare pentru infrastructură urbană modernă, care să răspundă nevoilor cetățenilor și vizitatorilor. Dezvoltarea economică, creșterea numărului de autoturisme și atragerea unui număr semnificativ de turiști au condus la un deficit considerabil de locuri de parcare, în special în zonele centrale și rezidențiale. În același timp, cererea pentru un spațiu comercial modern destinat pieței agroalimentare este tot mai evidentă, având în vedere dorința populației de a beneficia de produse proaspete, de calitate, oferite în condiții optime de igienă și accesibilitate. În cartierul Vasile Aaron a fost identificată o zonă liberă pretabilă realizării unei parcări supraterane. Proiectul propus urmărește crearea unor locuri de parcare bine organizate și accesibile, capabile să decongestioneze traficul urban și să sprijine dezvoltarea economică locală. În ceea ce privește piața agroalimentară, se dorește dezvoltarea unui spațiu comercial modern, destinat vânzării produselor alimentare locale, care să respecte standardele actuale de siguranță și confort pentru comercianți și consumatori”, mai scrie în raportul de specialitate.
Astfel, indicatorii economici propuși spre aprobare prevăd un cost total, inclusiv TVA, de 73.370.093,64 lei, din care suma alocată strict pentru construcții și montaj este de 49.137.989,09 lei cu TVA.
Accesul în parcare, prin trei căi
Amintim că inițial, la faza studiului de fezabilitate, Primăria anunța că își dorește ca viitoarea parcare să aibă o capacitate de minim 200 și maxim 250 de locuri de parcare.
Accesul auto în parcaj se va realiza din strada Iezer, prin trei căi cu câte un fir de circulație (intrare, ieșire subteran, ieșire suprateran). Înălțimea liberă minimă în parcaj este de 2,20 m, cu excepții locale la obstacole unde este de cel puțin 2,05 m. Circulațiile pietonale vor fi separate de cele auto, cu zone de siguranță la intrări/ieșiri și o distanță maximă de 16 m de la locul de parcare la calea pietonală.
Pentru gestionarea eficientă a parcajului, se vor instala bariere automate de control acces (cu bilete, carduri RFID, ANPR – recunoașterea automată a numerelor de înmatriculare), stâlpi/bolarzi pentru restricționarea accesului neautorizat și cititoare de carduri pentru abonați. Sistemul de taxare va include automate de plată care acceptă carduri bancare, numerar sau aplicații mobile. Securitatea va fi asigurată prin camere de supraveghere și sistem pentru înregistrarea automată a numerelor de înmatriculare. Sistemele de ghidare și semnalizare vor include panouri electronice indicatoare de locuri libere, ghidare cu LED-uri și marcaje rutiere. Un software dedicat va permite monitorizarea și gestionarea centralizată a parcării în timp real.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
5 răspunsuri
-
Intentia nu e de anvergura noului spital care deja a spalat pe apa sambetei 3 milioane euro.
https://www.medichub.ro/stiri/sibiu-noul-spital-judetean-va-costa-500-de-milioane-de-euro-si-va-avea-dotari-ultramoderne-id-6593-cmsid-2?srsltid=AfmBOoozbqen9lpZkOglPUC5XgWgK1uOnkz20ocSOm4Yo043OlIA5qCK-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
de ce nu il face cu 3 sau 4 etaja subterane si mai multe locuri de parcare ca sa fie intradevar o parcare zonala care sa isi faca rostul pentru care este facuta… este doar praf in ochi ca tot nu va rezolva problema locurilor de parcare in zona. Ar trebui facute in zona 3 parcari mari (spatiu este daca se vrea) si apoi scoase toate masinile de pe strazi si dintre blocuri in acele parcari. Una poate sa fie in spatele gradinitei spre selimbar unde se poate face una pe cel putin 5 niveluri apoi se mai poate face una in zona unde si biserica spre selimbar unde este si acum o parcare care la fel ar putea fi pe 5 niveluri fiecare sa aiba minim 300 locuri de parcare si ar fi suficient pentru tot Vasile Aaron apoi pe strazile unde excista parcari pusa plata si intre blocuri si interzicere de parcare pe stradutele mici si inghesuite. Ar fi o dezvoltare in bine si in plus o imbunatatire a vietii celor de la vechile blocuri comuniste si apoi parcarile dintre blocuri transformate in parcuri locale si locuri de joaca pentru copii si socializare.
-
Se poate face parcare etajate unde a fost sala vânătorilor, exista si cale de acces, dar vine sa aibă viziune? Nu se deranjează populația din apropiere cu zgomotul făcut, se poate face pe 5/6 nivele, loc este! S-a gândit cineva (din primarie) ce implica parcarea la piata de pe semaforului? Va spun eu: stația de autobuz poate fi mutata in alta parte, plus lucrările care vor afecta locatarii din blocurile învecinate…etc
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Votant aur? Protestează față de corporații, își ia țara înapoi? :))
Nu este recomandat să luați fetița de 3,5 ani deoarece spitalul de urgențe ginecologice nu este un mediu sigur sau…
Treceti va rog bazinul langa spitalul 3D „facut” deja de ani buni. Mizerabila conducere ba! Tot orasul e varza, gropi…
Complicațiile, urgențele în timpul sarcinii nu sunt joacă iar copiii nu trebuie expuși la stres, frică, durere, nosocomiale, secreții, sânge.…
Teatru fara sala de spectacole.Hala industriala nu este sala de teatru.Bani sifonati en gros.













Lasă un răspuns