Polițiștii sibieni au desfășurat sâmbătă „o acțiune cu efective mărite, pe linia prevenirii și combaterii fenomenului infracțional și contravențional în mediul urban și rural din orașul Agnita”, anunță luni reprezentanții Poliției Sibiu. La acțiune au participat aproximativ 35 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sibiu.
„Acțiunea a avut ca scop asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, precum și de siguranță rutieră pe raza orașului Agnita,” precizează sursa citată.
Activitățile au vizat în principal asigurarea respectării legii, întărirea prezenței polițiștilor în mediile și zonele de interes operativ, prevenirea activităților infracționale și creșterea vizibilității elementului polițienesc, în zonele de risc criminogen, impunerea unui climat de disciplină în rândul participanților la trafic prin depistarea și sancționarea fermă a celor care încalcă prevederile legale, constatarea infracțiunilor silvice și de altă natură, depistarea și luarea măsurilor legale împotriva persoanelor cunoscute cu preocupări infracționale și identificarea persoanelor care comit contravenții sau infracțiuni pe linie judiciară și rutieră.
Pe parcursul activităților, polițiștii au legitimat 233 de persoane, au oprit pentru control în trafic 123 de autovehicule, au verificat 10 societăți comerciale și au desfășurat activități specifice pe linie de poliție rutieră, arme, explozivi și substanțe periculoase, investigații criminale și investigarea criminalității economice.
Polițiștii de la ordine publică au aplicat 7 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 5 sancțiuni la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Foto Poliția Sibiu
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii rutieri au aplicat 59 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei, au reținut un permis de conducere, și au retras 5 certificate de înmatriculare. 123 de conducători auto au fost testați cu privire la consumul de băuturi alcoolice și/sau substanțe psihoactive, fiind constatate două infracțiuni la regimul rutier, respectiv de conducere pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat 4 controale la deținătorii autorizați de arme, în urma cărora au aplicat o sancțiune contravențională și au indisponibilizat o armă neletală, suspusă autorizării, deținută ilegal de către un bărbat în vârstă de 54 de ani, domiciliat în Brădeni. În continuare, sunt efectuate activități specifice într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Pentru neconformitățile constatate de către poliţiştii specializați în investigarea criminalității economice, în urma verificării celor 10 societăți comerciale au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 54.000 de lei, conform OUG nr. 28 din 1999 și a fost indisponibilizată suma de 1938 de lei.
De asemenea, polițiștii din cadrul structurilor de investigații criminale au efectuat o verificare la domiciliul unei persoane care posedă mandat european de arestare penală.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: amenzi agnita , razie agnita , politia sibiu
Vizualizari: 999


Ultimele comentarii
Acum 48 minute
Mesterul dupe net
Acum 57 minute
Emil
Acum 1 oră
Sibian
Acum 1 oră
Lucrul bine facut - NOT
Acum 1 oră
Asdfasdf