Persoanele care merg în Cipru vor trebui să efectueze două teste PCR COVID-19: unul înainte de intrarea în ţară şi unul imediat după sosire, relatează dpa, citat de Agerpres.
Primul test PCR nu trebuie să fie mai vechi de cel mult 48 de ore în momentul sosirii.
Persoanele care nu sunt vaccinate cu doza booster trebuie să facă un test rapid antigen la 72 de ore după sosire. Copiii sub 12 ani sunt scutiţi de această măsură.
Testele trebuie plătite de fiecare persoană în parte, a declarat luni o purtătoare de cuvânt a autorităţii sanitare din Cipru.
Noile măsuri pentru a opri răspândirea variantei Omicron de coronavirus se aplică atât celor vaccinaţi, cât şi celor nevaccinaţi începând de marţi de la ora 23:00 (21:00 GMT).
Măsurile vor fi în vigoare până pe 15 ianuarie. Apoi, guvernul de la Nicosia va reexamina situaţia, a precizat oficialul.
Numărul de noi infectări cu coronavirus a crescut rapid în Cipru în ultimele şapte zile. Potrivit Ministerului Sănătăţii, pe data de 2 ianuarie au fost înregistrate 3.538 de cazuri. Cu o săptămână mai devreme fuseseră raportate 1.925 de cazuri.
Sursă foto: depositphotos.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Newman
Acum 3 ore
Anomis
Acum 5 ore
Sibian
Acum 9 ore
Sibiu.Adrian
Acum 10 ore
Emil