Încă odată: nu vă bateți joc de Gheorghe Lazăr. Nu umiliți istoria și cultura română

De această dată mă adresez direct edililor sibieni responsabili-decidenți cu administrația și viața culturală sibiană.

La ceremonia de dezvelire a statuii lui Gheorghe Lazăr din Piața Mare, primarul de atunci, Klaus Iohannis, accentua asupra semnificației așezării monumentului într-un cadru edilitar-cultural eminamente săsesc ca o simbioză în viziunea conviețuirii armonioase a celor două culturi. În acest sens,  s-a avansat ideea amplasării unei statui a baronului Samuel von Brukenthal în partea opusă a pieței, în apropierea muzeului, fapt realizat de curând. Am înțeles astfel, că Piața Mare este și rămâne simbolul civic citadin de excepție, ilustrativ, al unui oraș cultural de ținută europeană. Am mai înțeles  că  tocmai de aceea, celor două culturi li se va acorda onoarea și atenția cuvenită în chip armonios și nediscriminatoriu.

Multe evenimente culturale organizate în Piață confirmă această viziune. Din nefericire însă, tocmai simbolul culturii și învățământului românesc suferă de o abatere absolut impardonabilă, atunci când săptămâni și luni întregi este pur și simplu sufocat de recuzita sau accesoriile altor evenimente mai mult sau mai puțin culturale. Într-o intervenție anterioară arătam cum silueta amețitoare a scenei unui spectacol așezată tocmai lângă și în fața statuii, o umilea, abia observabilă, înconjurată de accesorii și resturi, inclusiv un WC mobil. Azi văd o scenă quasi asemănătoare, statuia fiind ante fațadă și înconjurată de accesoriile patinoarului probabil pentru toată iarna.

Mă întreb și probabil cu toții ne întrebăm siderați, oare ar fi de conceput, la nivelul actualei administrații edilitare, ca statuia lui Brukenthal să fie tratată la fel? Dimpotrivă, ea este onorată nu numai de locul de amplasare ci și de acuratețea desăvârșită, aerată și degajată, a spațiului înconjurător. DE CE ACEST TRATAMENT DISCRIMINATORIU?

Când trec pe lângă parcul Luther, în loc să mă bucur de frumusețea lui, întorc privirea, rușinat de amplasarea statuii lui Alexandru Vaida Voievod drept frontispiciu al WC-ului public comunal. Întreb din nou : atâta valorează în ochii administrației edilitare distinsul om de cultură, politician și luptător neobosit pentru drepturile  românilor ardeleni, pentru desăvârșirea Marii Uniri, pentru emanciparea statului și poporului român?

Una din două: este vorba fie de ignorare, fie de sfidare. În ambele cazuri de un afront rervoltător la adresa culturii și onoarei române. De ce ? Ambele cazuri sunt ilustrative nu numai pentru istoria și cultura generală a României ci și cu referire la trecutul istoric și cultural al Sibiului.

Într-o vreme   când învățământul și întreaga activitate culturală se desfășurau exclusiv în limbi străine, un om de inimă și suflet, un avrigean, și-a asumat dificila sarcină de a deschide calea învățământului în limba noastră, spre a contribui astfel nu numai la propășirea limbii și instrucției ci, precumpănitor, a susține și afirmarea noastră identitară. Urmărit și amenințat de autoritatea guvernală transilvană, se refugiază peste munți, în Țara Românească, unde reușește un adevărat salt de epocă, luminând prin învățământ românesc orizontul devenirii noastre istorice.

De altă parte, tot în vremuri de restriște, un intelectual, un eminent politician,  animat de cele mai nobile sentimente față de neam și țară, se avântă într-o bătălie inegală pe băncile parlamentului budapestan pentru drepturile românilor ardeleni iar apoi participă, masiv și însuflețitor, la realizarea mărețului act al UNIRII. Trebuie subliniat că UNIREA, precedată de acte politice pregătitoare la Arad și Sibiu, se declară și se decide la Alba Iulia, dar greul  traducerii ei în viață prin armonizarea instituțională, administrativă, legislativă, judiciară, culturală etc. i-a revenit Sibiului, prin Consiliul Dirigent, în care doi oameni de bază au avut un rol predominant: Iuliu Maniu și Alexandru Vaida Voievod. Maniu și Vaida se vor remarca și prin valoroasa lor contribuție la evoluția României interbelice.

Așadar, sunt motive bine întemeiate care justifică inițiativa edililor culturali de a omagia memoria lui Gheorghe Lazăr și Alexandru Vaida Voievod. Ceea ce nu se înțelege este de ce odată hotărârea luată, ea nu se menține la cursul firesc, oferind celor două simboluri și ambianța onorantă tot atât de binemeritată. De ce discriminare? De ce statuia lui Gheorghe Lazăr nu se bucură de același tratament ca cea a lui Brukenthal? Și dacă eventual n-ar mai cadra în optica actualilor edili, n-au decât să-i schimbe locația în fața unui edificiu de învățământ. Precum nici locul lui Vaida Voievod nu este în fața WC-ului public ci alături și în rând cu corifeii istorici și culturali ardeleni din fața edificiului ASTRA.

Am vizitat destule orașe istorice și culturale. Peste tot, simbolurile culturii beneficiază de locații onorante, de ambianță pe măsură. De ce în Sibiu, declarat Centru Cultural European, cele două simboluri ale culturii românești nu s-ar bucura de un tratament asemănător?

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de Gavril Dejeu