Legea Fumatului și coronavirusul. Ce s-a putut atunci și ce nu se poate face acum

Mor anual în România 42.000 de oameni din cauza fumatului, iar 5% dintre copiii de 11 ani au încercat să fumeze măcar o dată, spuneau statisticile la un an după implementarea Legii Fumatului, din martie 2016.

Nu știu dacă vă mai amintiți ce chin, ce zbucium și ce jale a cuprins România atunci când într-un final scremut parlamentarii au votat o lege care interzicea fumatul în locurile publice.

O lege care, la fel ca și cele de acum, legate de pandemia de coronavirus, se referea la dreptul persoanelor sănătoase de a rămâne așa.

Atenție, nu se interzicea dreptul de a fuma. Ci dădea doar dreptul celor nefumători la aer curat în anumite spații.

Nici nu vreau să mă gândesc acum la atitudinea oamenilor care atunci invocau dreptul de a fuma oriunde. Dreptul de a fi egal cu cel care nu fumează. Oameni de afaceri care solicitau ca măcar în cluburi să se mai poată fuma, pentru că altfel vor da faliment. Fumători care-și cerșeau dreptul de a-și lua porția de fum în ton cu cafeaua de dimineață în orice bar, ori cafenea. Pentru că altfel vor muri. Oameni ai legii care refuzau să-și amendeze colegii de suferință considerând-o  o lege dementă, care ne aliniază cu hâdul și ineptul occident. Parlamentari care s-au chinuit apoi să siluiască legea dată pentru a permite câteva locuri pentru săracii fumători și al lor drept constituțional de a-și umple plămânii cu chimicale.

Nu stau să mă gândesc la cum s-au repoziționat taberele acum, după atâția ani. Cei care erau împotriva legii dată atunci și care au devenit în pandemie partizanii spartani ai certificatului și care îi acuză acum pe cei care nu înțeleg de rostul vaccinării. Sau invers. Dar nici măcar asta nu contează.

Mă gândesc ce se întâmplă acum cu cei care fumează și care citează din studii medicale legate de noul coronavirus ca să-și întărească argumentul.

Acum șapte ani circulau altfel de studii față de ce vedem astăzi, unele ignorate sau acuzate că-s false de cei care erau vizați. „Viitorii tați care fumează pot crește riscul de probleme cardiace congenitale la copiii lor, potrivit unui studiu publicat în Jurnalul European de Cardiologie Preventivă, un jurnal al Societății Europene de Cardiologie (ESC). Pentru viitoarele mame, atât fumatul, cât și expunerea la fumatul de pasiv au fost dăunătoare”, scria presa vremii.

Câți fumători au dat de-o parte țigările de dragul sănătății copiilor lor?

Dar contează? Cu toții suntem de acord că suntem manipulați prin informație și că fiecare e responsabil pentru el și copiii lui.

Nu v-au lovit însă ca un deja-vu sinistru imaginile cu membrii Guvernului Orban strânși buluc la un pahar și-o vorbă, fără măști, în plină pandemie, cu imaginile din aceeași clădire a parlamentului, cu alți membrii ai guvernului fumând ca turcii, câțiva ani mai devreme?

Dar nici asta nu e relevant pentru nimic, deoarece știm exact cine ne sunt conducătorii, indiferent de partid.

M-a interesat cu adevărat o altă chestiune. Am întrebat câtă lume am putut următoarea chestiune: ”Dacă nu s-ar fi dat o lege a fumatului în 2016, credeți că acum, în 2022, o astfel de lege ar mai fi trecut?”

Răspunsurile au fost variate, și nici nu aș putea spune că balanța a înclinat într-o direcție sau alta. E ca acum cu vaccinarea, jumi-juma. Unii cred că ne-am înrăit în ultimii ani, că suntem mai radicali, mai rezistenți la schimbare, mai nepăsători față de cei de lângă noi, mai incapabili de a judeca și de a face compromisuri. Alții cred că situația nu justifică nicio comparație. Una e fumatul cu care ne-am obișnuit de mii de ani și alta e pandemia, un virus necunoscut despre care nu știm cât e de periculos. Deși vorbim de o boală care a produs aproape 60 de mii de decese în doi ani, în România, ca să folosim cinic, cifrele.

Dar nici măcar nu vreau să le compar cu cele legate de fumat. Vreau să compar doar oamenii, aceiași oameni, și atitudinea lor față de problemele sociale. Și mai ales neputința lor de a se dezlipi de febra momentului, de a respira o secundă și de a vedea că nu există alb sau negru.

Sunt vaccinat cu trei doze, cred că vaccinul e o formă prin care ne putem îngriji sănătatea, însă nu sunt de părere că asta e suficient pentru a trece prin pandemie. Pentru că e o utopie, în realitate.

De această dată problema ne privește pe toți muritorii umanoizi de pe planetă. Și nu suntem toți la fel. La fel de educați, la fel de încrezători în instituții, la fel de credincioși sau necredencioși, la fel de creduli, la fel de superstițioși sau de implicați, încât să cădem în unanimitate. Și nu-i pot schimba eu.

La fel cum nu am putut convinge nici măcar un amărât de fumător să se lase.

Nici măcar nu încerc să o fac. Nu pot eradica fumatul, tot așa cum nu pot eradica corona oricât m-aș război, oricâte argumente aș avea. Nu cred că pot schimba o singură opinie.

Nu avem o ordine mondială care să dicteze un certificat sanitar universal, care teoretic ar rezolva tot. Nu putem da o lege pentru toți pământenii prin care să obligăm la vaccinare. Nici măcar nu avem atâtea vaccinuri pentru toți. E imposibil. Avem în continuare mici triburi care fiecare încearcă să-și gestioneze treburile cum crede de cuviință. Fiecare încearcă să învețe de la celălalt. Dar sunt triburi care nu-și permit apă potabilă la un preț decent, d-apăi vaccin.

Culmea ironiei e că descoperim că într-o problemă universală, până la urmă, fiecare individ e pe cont propriu și fiecare trebuie să acționeze după cum îl duce capul. La fel ca în cazul unui fumător, dacă mă lăsați să-mi continui comparația, unul perfect conștient de riscurile pe care și le asumă, dar care nu renunță până nu i se vor lua din drepturi, pentru a fi convins de răul pe care și-l face. Și foarte mulți, nici atunci nu vor renunța. Și se va convinge singur, până în groapă că ceea ce face e normal și că nu dăunează nimănui.

Avem fiecare dintre noi o soluție gratuită de a scăpa de problemele legate de pandemie și nu înțelegem cu toții asta, oricât de simplu ar părea. Fiecare se poate gândi teoretic la cel de lângă el. Poate mai bătrân, mai expus. Se poate vaccina sau nu.

E tot la fel cum fiecare fumător are soluția gratuită de a scăpa de o posibilă problemă, la fel de sanitară, la fel de gravă, atât pentru el, cât și pentru cei din jurul lui. Câți o fac? De ce refuză?

Din cauza educației, a religiei, a neputinței, a neîncrederii în sistem? De ce?

Eu cred că de fapt argumentul pericolului sanitar e ignorat, de fapt, nici măcar nu există. Exact argumentul suprem de acum. Fumez de 30 de ani și nu am murit, spun mulți. Am luat Covid și nu am pățit nimic, spun alții, acum. Problema apare doar când viața ta e schimbată: nu mai poți intra într-un restaurant, nu mai poți călători, nu mai poți ieși afară după o anumită oră. O faci din obligație, nu din convingere.

E pentru prima dată când statele lumii, în marea majoritate, acționează ca un organism comun pentru a-și proteja cetățenii. Ceea ce e fabulos, după mine, să vedem că din China până în SUA, din Africa de Sud până în Australia se aplică aproximativ aceleași norme sociale pentru salvarea a cât mai multor vieți.

Singura părere de rău e că nu înțelegem că atât noi, ca oameni, cât și planeta, avem și alte suferințe, cel puțin la fel de grave, împotriva cărora nu acționăm coerent. Și nu mă refer doar la fumat, era doar un exemplu aproape de noi și mai ușor de înțeles. Putem, vorbi de climă, de resursele de apă, de exemplu.

Dar din păcate, social, suntem tot mai înrăiți, incapabili să trecem de confortul personal, imediat.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro