Cu cele 212 cazuri anunțate astăzi, media cazurilor noi de Covid în ultimele șapte zile în județul Sibiu ajunge la 137,7, de peste 9 ori mai mare decât situația care se înregistra la finalul lunii decembrie.
La începutul valului 5, în 28 decembrie, media cazurilor noi la 7 zile era de 14,42, iar acum a ajuns la peste 100, cu un ritm de creștere accelerat.
Cu toate acestea, numărul cazurilor grave de Covid se menține la un nivel foarte mic, din fericire. Sunt internate în spitale 53 de persoane, iar la finalul anului 2021 erau 45. În secțiile ATI-Covid sunt ocupate în întreg județul trei paturi, dintre care sunt doi adulți și un minor, iar în ultimele două zile nu s-a consemnat niciun deces. În total, de la începutul lunii au decedat de Covid 11 persoane în județ.
De la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 44.784 persoane. Din cele 212 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, 17 s-au reinfectat.
Până la data curentă au fost vindecate 38.502 persoane, iar 1.664 persoane au decedat din rândul celor confirmate pozitiv. De la ultima raportare, au fost efectuate 683 teste, dintre care 157 RT-PCR și 526 teste rapid antigenic.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare un număr de 989 persoane aflate în carantină și un număr de 599 persoane în izolare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , statistica , cazuri , covid , coronavirus , teste
Vizualizari: 1364
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Q
Acum 11 ore
Newman
Acum 12 ore
Ron
Acum 13 ore
Eu
Acum 13 ore
Emil