Vineri,
20.09.2024
Innorat
Acum
12°C

Pasajul pietonal Andrei Șaguna: după ce a fost prelungit, contractul este acum suspendat

Pasajul pietonal Andrei Șaguna: după ce a fost prelungit, contractul este acum suspendat

Modernizarea pasajului pietonal care subtraversează strada Andrei Șaguna din zona centrală a Sibiului are nevoie de mai mult timp decât cele șase luni inițial stabilite.

Lucrările de jumătate de milion de euro pentru modernizarea pasajului pietonal de sub strada Andrei Șaguna ar fi trebuit finalizate în termen de șase luni, până pe 18 decembrie 2021, conform contractului semnat în iunie între Primăria Sibiu și Euras SRL, din Satu Mare. La o lună după acest termen, șantierul încă nu este finalizat: reprezentanții Primăriei arată că termenul au apărut lucrări suplimentare. În plus, o dată cu venirea sezonului rece, contractul a fost suspendat. ”În prezent lucrările de modernizare a pasajului pietonal care subtraversează str. Andrei Șaguna sunt finalizate în proporție de 80%. Termenul contractual de finalizare a lucrărilor a fost 18 decembrie 2021, dar, în contextul necesității efectuării unor lucrări suplimentare survenite în derularea investiției, acesta a fost prelungit cu 30 de zile. Începând cu 21.12.2021 însă, în contextul temperaturilor mai scăzute care nu permit continuarea lucrărilor, contractul a fost suspendat, urmând ca lucrările să fie reluate atunci când temperaturile vor permite. Cele 30 de zile de prelungire vor decurge începând din acel moment”, detaliază reprezentanții Primăriei Sibiu într-un trimis răspuns transmis pentru cititorii Turnul Sfatului.

Pasajul ar putea fi redeschis înainte de finalizarea lucrărilor

Cu pasajul de sub Andrei Șaguna închis, pietonii care vin sau pleacă din centrul Sibiului pe această rută au două variante: fie folosesc îngustele și agitatele trotuare înspre trecerea de pietoni amenajată pe aceeași stradă, fie folosesc pasajul subteran de la magazinul Dumbrava. Opțiuni pe care mulți pietoni le ignoră și preferă să traverseze prin locuri în care acest lucru nu este permis (cel mai adesea, la intersecția str. Victoriei cu str. Andrei Șaguna).

În acest context, reprezentanții Primăriei spun că ar putea exista variante. ”În măsura în care este posibil din punct de vedere tehnic și al siguranței, până la finalizarea lucrărilor, constructorul va crea un culoar provizoriu prin pasaj pentru tranzitul pietonal”, se mai arată în răspunsul transmis la solicitarea Turnul Sfatului.

”Mai mult decât o cosmetizare” 

Proiectul modernizării pasajului pietonal de sub strada Andrei Șaguna a fost propus și votat de sibieni în cadrul Bugetării participative din 2018. Principala idee promovată atunci a fost aceea de a dota pasajul cu ecrane video care să acopere pereții. Un an mai târziu, în urma întocmirii documentației de avizare a lucrărilor de intervenție, pentru acest proiect a fost alocat un buget de 3,4 milioane de lei.

“Nu este o simplă lucrare de cosmetizare, ci refacem parte din structura pasajului, utilitățile și îl transformăm într-un spațiu de informare pentru sibieni, prin instalarea unor ecrane smart”, declara Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, în vara anului trecut, când a avut loc semnarea contractului de execuție.

Conform caietului de sarcini care a stat la baza atribuirii contractului către Euras SRL, trei sunt obiectivele principale: reabilitarea structurii pasajului, realizarea unui sistem video-wall (a unui perete acoperit integral de ecrane video) cu protecția aferentă și realizarea unor sisteme de iluminat, de climatizare și de supraveghere video.

Pe peretele sudic al pasajului (cel dinspre sensul giratoriu din Piața Unirii) se cere amplasarea unui sistem de ecrane video, cu diagonala de 140 de cm și cu margini subțiri, care să fie protejat de un perete de sticlă securizată cu grosimea de 10 mm. Conform documentației de atribuire a contractului, pe întreg peretele sudic reabilitat vor fi amplasate 45 de ecran LED. „Vor putea fi afișate informații de interes public, imagini de rezoluție mare, stream camere video, clipuri publicitare etc. Prin soluția tehnică vor putea fi preluate imagini din alte zone și afișate în pasajul pietonal”, se arată în documentația de atribuire a contractului. Care mai prevede înlocuirea izolațiilor, a balustradelor, pardoselilor, tavanelor etc., dar și amenajarea unei noi rampe destinate cărucioarelor și bicicletelor. Una cu o lățime de 1,2, pe ambele scări de acces, mai prelungită decât rampele de dinainte, ”pentru asigurarea unui unghi mai lin la coborârea și ieșirea din pasaj”.

Pe lângă demontarea vechilor jardiniere și înlocuirea acestora cu ”parapete realizate într-o manieră modernă”, lucrările mai au în vedere și înlocuirea vechilor finisaje, montarea a două platforme mobile pentru persoanele cu dizabilități, efectuarea reparațiilor necesare pentru eliminarea infiltrațiilor, un nou sistem de iluminat, combinat cu unul de supraveghere, dar și crearea unor ”locuri de stat”. Adică a unor bănci amplasate vizavi de peretele de ecrane.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 5470

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

14 comentarii

Ionuț von Puziken

Acum 2 ani

Încă un proiect grandios care se conturează în burgul nostru, alături de sute de alte proiecte colosale aflate în lucru și menite să întărească poziția de lider a Sibiului ca metropolă financiară și de business în Europa. Proiectul pasajului se poate compara, eventual, doar cu măreția podului Golden Gate din San Francisco. Ca sibieni, nu există zi în care să nu fim recunoscători primăriei, doamnei primar Fodor și miilor de funcționari care se îngrijesc ca marile șantiere ale orașului să fie bine duse la capăt și de cele mai multe ori, cu mult înainte de termenele contractuale. Suntem mândri de calitatea vieții în Sibiu și de importanța și utilitatea proiectelor derulate!
Raspunde

Popa

Acum 2 ani

Despre pasajul acesta scrie Chiselita de la Tribuna tot mereu...
Raspunde

Dan

Acum 2 ani

daca dupa 7 luni un pasaj existent, la care s-a intervenit major doar la capete, e doar undeva la 80% gata avand primaria ca beneficiar exigent si intelegator si care cauta scuze constructorului si suspenda contractul pana or da ghioceii, sau narcisele sau capsunii .... va dati seama cum si in cate decenii s-ar construi noul spital sub carmuirea extraordinarelor autoritatilor locale in frunte cu pensionata incompatibila fodor.
Raspunde

Kukuruku

Acum 2 ani

Noul spital tine de consiliul judetean, nu de primaria Sibiu. Ce parere ai?
Raspunde

Kukuruku

Acum 2 ani

Isi bat joc toate firmele de constructii de primarie, si prin primarie, de noi. In afara de alea care nu se coboara la nivelul asta si au respect de sine. Dar sunt destule care nu au.
Raspunde

@ Kukuruku

Acum 2 ani

tu chiar vezi vreo deosebire (in apucaturi, indolenta, ignoranta, incompetenta, rea vointa, etc) intre fodor , bokor, mezei, bibu, etc si alde cimpean ? Altfel, ai dreptate, scriptic spitalul apartine de CJ. Dar daca autoritatile locale (fie ele CJ sau primarie) ar fi interesate de bunastarea cetatenilor de pe spatele carora isi iau leafa ar fi facut lobby la centru (mai ales ca guvernul e de aceeasi culoare cu ei, sa nu mai zicem si de ficusul de la cotroceni care s-a lansat din urbea asta) macar pentru imbunatatirea conditiilor din spitalul judetean Sibiu , ce sa mai zicem de constructia unui nou spital ?
Raspunde

Ahitofel Yankze

Acum 2 ani

Fodor asta chiar nu e in stare sa faca ceva cum trebuie...
Raspunde

Semper

Acum 2 ani

Eronat! Fodor face ceva cum trebuie: isi bate joc de noi pe banii nostri... Cu acordul lui Fritz. E din programul "Romania esuata"
Raspunde

Minime

Acum 2 ani

"reprezentanții Primăriei arată că termenul au apărut lucrări suplimentare"...ce vrajeala !!! Asa zisele lucrări suplimentare au fost doar un pretext ( sa se traga de timp si eventual costuri suplimentare ) care sa ducă la celalalt pretext " frigul ". Culmea ca la centrul NATO muncitorii lucrează ca si când ar fi August, dar la pasaj nu pot din cauza frigului.
Raspunde

Sens unic inutil

Acum 2 ani

De sens unic și trei benzi pe Șaguna iar celălalt sens deviat pe Banatului a fost nevoie pentru traficul de tranzit înainte să fie gata centura orașului. Trei benzi pe sens... nu avem așa autostrăzi... Ar putea să revină la o amenajare rutieră mai prietenoasă cu pietonii și bicicliștii.
Raspunde

Birtu

Acum 2 ani

Nu va bucurati, primaria lucreaza in interesul cetatenilor ! Daca pasajul nu e gata oamenii fac mai multa miscare si asa isi mentin sanatatea ! Iar cei care traverseaza prin loc nepermis le dau amenda militienii populari din primarie,deci dublu avantaj. Nu uitati ca primaria lucreaza exclusiv in favoarea cetatenilor ! Deschideti ochii si veti vedea cum orasul este pregatit de viitor.
Raspunde

Patricea

Acum 2 ani

Inca o incompetenta a Primariei prin Astrid Fodor. Am scris in iunie ca nu va fi gata. Lucrarile arata oribil si panta e tot la fel de inclinata. Viva paraindaratul!!!!!
Raspunde

Bani sifonati

Acum 2 ani

Inca o sifonare de bani marca primaria sibiu. O investitie inutila de 500.000 euro pe niste tembelizoare la care nu o sa stea sa se uite nimeni. Aia e o trecere de pietoni subterana. atat. Trebuia doar reconditionata si puse lumini.
Raspunde

Roger

Acum 2 ani

Sibienii aveau nevoie de pasajul ăla reabilitat cât mai rapid, nu de „ecrane smart”, „bugetare participativă” și alte avioane copiate de pe la alții doar ca să sune bine. Dacă nu sînteți în stare să asigurați nevoile de bază, dați-vă la o parte și lăsați-i pe alții care știu și pot.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus